Crișul a rămas în frunte și după derby-ul cu Lipova! Abrudean: „Fotbalul a avut de câștigat, iar rezultatul e echitabil. Sper să jucăm și finala barajului de promovare”

Cel puțin în repriza secundă, Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș au onorat fotbalul cu un joc ritmat și destule ocazii de poartă. Vizitatorii au condus la pauză după reușita lui Susan, dar Trabalka a spart gheața de la revenirea în tricoul „șoimilor” și a repetat rezultatul din tur: 1-1.

Până la urmă, Crișul și-a respectat statutul de lider pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic. „A fost o partidă cu ritm și intensitate, felicit ambele echipe pentru munca depusă, am făcut un joc bun, pe un teren foarte bun. Băieții s-au achitat de sarcinile de joc, au muncit, au fost momente și de angajament, dar și de posesie bună de ambele părți. Fotbalul a avut de câștigat, e bine că cele două echipe se află acolo sus, își merită cu prisosință locurile deocamdată. Fundașii au avut de muncă, asta este datoria lor, ambele echipe au stat bine defensiv. Totuși, la golul încasat cred că Sabău trebuia să rezolve situația, dar se întâmplă să greșească în asemenea momente. Concluzionând, meciul a fost foarte disputat, un derby onorat pe deplin între locurile 1 și 2. Cred că jocul ne mulțumește pe noi, ca antrenori, înseamnă că munca noastră se vede. Cred că rezultatul cred că este echitabil, am avut ocazii și noi și ei”, a spus Adrian Abrudean la finele jocului din această după-amiază, ce a consființit calificarea la primul baraj de promovare a ameblor combatante.

Lăsând la o parte „episodul ambulanța” cu Ezerișul, care – de altfel – încă nu are rezolvare la Comisia de Etică și Disciplină, Crișul rămâne neînvinsă pe primul loc în clasament, la golaveraj. „ Suntem neînvinși pe teren în acest campionat și un pic ne-a afectat mental problema cu Ezerișul. Eu totuși sper să rejucăm și să câștigăm meciul cu, așteptăm decizia comisiei. Campionatul încă se joacă. Noi avem program mai greu, iar Lipova are două meciuri pe care sunt sigur că le va câștiga. Așa că,  dacă ne dorim locul 1, trebuie să luăm și noi 6 puncte. Una pesta alta, m-aș bucura ca noi și Lipova să jucăm finala barajului.  Cu siguranță și noi și Șoimii ne vom ridica la nivelul celor două echipe din Sibiu, vor fi două meciuri cu miză, dar mai avem până atunci și trebuie să avem loturile valide. Iată că și astăzi au lipsit piese importante, mai ales la noi. Sperăm să ne îndeplinim obiectivele și chiar mai mult, avem încredere în noi până la capăt”, a adăugat „Știli”

Progresul Pecica (acasă) și CSC Dumbrăvița (deplasare) sunt ultimii adversari ai celor de la Crișul în campionat.

Galerie foto de la partida Șoimii Lipova cu Crișul Chișineu-Criș 1-1

 

0
0

Articolul Crișul a rămas în frunte și după derby-ul cu Lipova! Abrudean: „Fotbalul a avut de câștigat, iar rezultatul e echitabil. Sper să jucăm și finala barajului de promovare” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*