Crișul – fără Modan cel puțin două meciuri, Pavel e mai bine și ar putea reintra cu Galda

Odată cu primul meci pierdut în deplasare în prezenta ediție a Ligii a 3-a, Crișul Chișineu Criș și-a pierdut și principala armă ofensivă. La nici 10 minute după ce a deschis scorul la Dumbrăvița, Nicu Modan s-a accidentat la pulpa piciorului drept și a fost înlocuit cu Alin Mihai. Diagnosticul dat de medici pentru golgheterul ediției precedente a Ligii a 4-a Arad este leziune fibrilară, iar fotbalistului i s-a indicat un repaus total de două săptămâni. Asta înseamnă că Adi Abrudean trebuie să se descurce fără atacantul său la meciul de acasă cu Industria Galda, dar și la derby-ul zonal de la Cermei.

Altfel, fundașul Alin Pavel este mai bine după problemele la inghinali, ce l-au scos și pe el din joc la mijlocul primei părți a partidei de la Dumbrăvița. Căpitanul Crișului are șanse mari să reintre sâmbătă, contra formației din județul Alba. Partida din cadrul rundei a 9-a a eșalonului terț e programată sâmbătă, de la ora 15, prețul unui bilet de intrare pe arena din Chișineu Criș fiind de 5 lei.

După 8 meciuri, nou promovata din județul Arad ocupă locul 5 în seria a IV-a cu 15 puncte din 24 posibile, la 7 lungimi de undă de liderul Șoimii Lipova.

3
0

Articolul Crișul – fără Modan cel puțin două meciuri, Pavel e mai bine și ar putea reintra cu Galda apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*