Crișul o ține pe loc pe Lipova, dar: „Rămânem cu frustrarea că am pierdut două puncte la ultima fază” +FOTO

Crișul Chișineu Criș a fost la câteva secunde de a prelua șefia în clasamentul seriei cu numărul 8 din Liga a III-a. Echipa antrenată de Adrian Abrudean a preluat conducerea în derby-ul judeţean cu Lipova prin reuşita lui Modan, în ciuda faptului că evolua în 10 oameni (Sabău a fost eliminat după două „galbene), dar golul lui Filimon din prelungiri o păstrează pe Lipova pe prima poziţie.

Tehnicianul gazdelor, Adrian Abrudean, a vorbit despre câteva momente psihologice ale derby-ului pentru supremație cu conjudețeana Lipova: „Azi am făcut un joc bun, am avut o organizare solidă pe ambele faze, am făcut ceea ce știam noi să facem mai bine și puteam câștiga, chiar dacă am jucat jumătate de oră în inferioritate numerică. Am avut o ratare imensă în prima repriză, prin Sulea, iar momentul psihologic s-a consumat după gol. Atunci Budur a scăpat și a ratat singur cu portarul și – poate – nu ajungeam la eliminarea ușor acordată. Am resimțit eliminarea și pe final s-a stabilit scorul final, practic la ultima fază. Îi felicit pe jucători, au muncit și s-au dăruit mult, chiar dacă nu suntem în deplinătatea forțelor după acea perioadă de inactivitate. Dar, suntem invincibili și dacă pregătim bine restanța cu Cermeiul, eu cred că vom trece pe primul loc. Punctul de azi e unul muncit, câștigat, dar rămânem cu frustrarea că am pierdut două puncte la ultima fază, după ce am ținut piept Lipovei în zece oameni o jumătate de oră. E dureros să fii egalat în minutul 94, băieții au făcut ce le-am cerut, cu excepția ultimei faze”, a punctat „Știli”.

În următoarea săptămână, Crișul are oportunitatea să urce pe prima poziție în clasament, după un alt derby județean, restant din etapa a 5-a, cu Cermeiul. „Le-am spus băieților să se odihnească, ne așteaptă o săptămână cu două meciuri contra altor echipe din Arad, Cermei și Pecica și nu se știe niciodată ce se întâmplă. Nu aș spune că suntem favoriți”, a mai afirmat Abrudean.

Restanța dintre Crișul Chișineu Criș și Gloria Lunca Teuz Cermei se va disputa marți, 27 octombrie, de la ora 15:00.

Galerie foto Crișul Chișineu-Criș – Șoimii Lipova

0
0

Articolul Crișul o ține pe loc pe Lipova, dar: „Rămânem cu frustrarea că am pierdut două puncte la ultima fază” +FOTO apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*