Crișul s-a întors în iarbă cu noutăți doar la nivelul juniorilor, dar „Știli” speră să încheie săptămâna cu două-trei achiziții importante

După Gloria Lunca Teuz Cermei și Șoimii Lipova și vicecampiana seriei a 8-a Ligii a 3-a a pus punct vacanței de vară. În această dimineață, Adrian Abrudean a condus prima ședință de pregătire pe arena „Aurel Ardelean” într-o formulă destul de restrânsă.

Din vechiul lot au rămas pe loc: Pășcălău, Haloș, S. Sabău, Nistor, Tambor, Teședan, Siminic, Clej, Ciornei, Ciubotariu, Busuioc, Susan și Modan, iar singura achiziție, venită, de fapt, sub formă de împrumut de la UTA este portarul Alex Roșca (18 ani). Colegul său de la UTA U19, Claudiu Popa este în probe deocamdată pe malul Crișului Alb, iar „Știli” mai așteaptă doi juniori și din direcția Clujului.

În fine transferul lui George Pirtea a căzut, fostul fotbalist al celor de la Pâncota, Mioveni și Pandurii neputând face față programului impus de stafful tehnic la nivelul Ligii a 3-a și a preferat să continue la ACS Socodor, în Liga 4-a. „Mai avem discutii avansate cu doi-trei jucatori, sperăm ca săptămâna asta să rezolvăm situația lor”, mai spune Abrudean.

Pentru Crișul, șirul amicalelor începe pe 17 iulie, cu o dispută cu Progresul Pecica. Unirea Sântana (24 iulie), CAO Oradea (31 iulie), CSC Dumbrăvița (4 august), CSM Deva (7 august), CSC Ghiroda și Giarmata Vii (14 august) și Frontiera Curtici (21 august) sunt ceilalți adversari ai verii pentru formația de pe Crișul Alb.

 

0
0

Articolul Crișul s-a întors în iarbă cu noutăți doar la nivelul juniorilor, dar „Știli” speră să încheie săptămâna cu două-trei achiziții importante apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*