Croatul Medjimorec e noul fundaș central al „Bătrânei Doamne”: „Sunt pregătit pentru o nouă provocare, am venit cu inima deschisă”

După despărțirea de Cristi Melinte, UTA rămăsese descoperită numeric la capitolul fundași centrali. În plus Alexandru Benga este în proces de refacere după o intervenție chirurgicală în zona bazinului, astfel că Laszlo Balint a mai cerut un fotbalist pentru centrul defensivei sale. Prin urmare, la Arad a sosit Vinko Medjimorec, un apărător croat de 25 de ani, care și-a început cariera la NK Tehnica Koprivnica, după care a legat 5 sezoane la Slaven Belupo, formație din prima ligă croată. În vara anului trecut s-a transferat la Qabala, echipa de pe locul 7 din prima ligă azeră.

Pe urmele „astralilor” Canadjija și Crepulja, dar și a lui Pocuca

Deși e fotbalist de picior drept, noul transfer al „Bătrânei Doamne” a jucat în special fundaș central stânga, din acest punct de vedere asemănându-se cu Florin Ilie și Alex Benga. „Am vorbit cu agentul meu acum două zile și mi-a spus că ar vrea să vin aici și nu am stat prea mult pe gânduri. Mi s-a spus că UTA este un club foarte bun, anul trecut a terminat pe locul 8. Știu că UTA a câștigat titlul de 6 ori și are două Cupe ale României. Totodată, echipa are fani frumoși. Sunt pregătit pentru o nouă provocare, am venit cu inima deschisă. Nu am văzut foarte mult fotbal românesc, dar cunosc multe cluburi cu destulă calitate și știu că unele joacă în Europa în fiecare an. În sezonul trecut, doi foști colegi de-ai mei, Canadjija și Crepulja (n.a. jucătorii Astrei Giurgiu în sezonul trecut), au jucat în Liga 1, dar în acest sezon nu știu ce va fi. Sunt dreptaci, dar sezonul trecut am jucat toate meciurile fundaș central stânga”,a declarat Medjimorec, care susține că-l cunoaște pe fundașul croat care a confirmat la UTA în Liga 2-a în urmă cu 12 ani, dar și pe cel mai reprezentativ fotbalist arădean care a evoluat în Croația: „Am auzit de Predrag Pocuca, dar nu ne cunoaștem personal. Am auzit, bineînțeles, și de Dumitru Mitu, care a jucat la Dinamo Zagreb și Osijek, dar nu îl cunosc personal”.

Balint: „ Avem nevoie de competiție, de o apărare bună, Vinko – un jucător cu experiență în ciuda vârstei”

Doi fotbaliști români, Ilie și Benga și alți doi străini, Erico da Silva și Medjimorec sunt apărătorii centrali de meserie ai „Bătrânei Doamne” pentru sezonul 2021-2022. „Postul de fundaș central era unul pe care doream concurență și dubluri. În plus, în ultima perioadă,  Benga s-a confruntat cu o problemă medicală, sperăm să fie totul ok. Lucrurile evoluează normal, sperăm ca în prima parte a cantonamentului să îl avem apt. Adică, medical este ok, va reveni și fizic. Avem nevoie de competiție, de o apărare bună, ca să emitem pretenții la rezultate bune. Ne-am oprit la Vinko, un jucător cu experiență în ciuda vârstei. Reprezintă un avantaj și faptul că poate evolua fundaș central stânga, deși este de picior drept. Avem în lot patru fundași centrali de picior drept, dintre care trei pot juca și ca fundaș central stânga”, a precizat și Laszlo Balint, antrenorul principal al arădenilor.

Medjimorec are sarcina să șteargă cu buretele peste impresia pe care a lăsat-o precedentul fotbalist croat din lotul UTA-ei. Mihovil Klapan a „dansat” doar un tur la în „alb-roșu”, timp în care a fost mai mereu accidentat și nu a prins niciun tricou de titular în Liga 1.

0
0

Articolul Croatul Medjimorec e noul fundaș central al „Bătrânei Doamne”: „Sunt pregătit pentru o nouă provocare, am venit cu inima deschisă” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*