Croitoru, despre UTA: „Nu au individualități peste noi, dar ca și grup sunt puternici, iar în Romania de multe ori grupul câștigă meciuri˝

FC Botoșani și-a revenit după eșecurile cu Hermannstadt, Chindia și CFR Cluj, și s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Gaz Metan. Elevii lui Marius Croitoru se află pe poziția a 5-a în clasament, la egalitate de puncte cu UTA și Chindia, 11, însă cu un golaveraj superior.

Mâine seară, moldovenii dau piept cu formația lui Laszlo Balint: „Ne dorim din tot sufletul să legăm 2-3 rezultate bune, să demonstrăm că după jocul de la CFR, unde chiar dacă rezultatul a fost nefavorabil am făcut un joc bun, și victoria de la Mediaș, suntem pe un drum bun. E ceea ce ne doream, ținând cont de perioada zbuciumată prin care am trecut, cu plecări, cu veniri în acest sfârșit de mercatto. UTA e acolo, lângă noi, în clasament, e o echipă de play-off în momentul de față, o echipă bună, incomodă. Ca și individualități nu sunt peste noi, dar ca și grup sunt puternici. În România de multe ori, grupul câștigă meciuri.” a declarat Marius Croitoru despre duelul cu arădenii.

Aproape toate echipele din Liga 1 au avut cazuri de Covid-19, inclusiv cele două formații care se vor confrunta mâine seară, iar Croitoru își ia toate măsurile pentru a împiedica apariția de noi infectări: „Am trecut și noi prin probleme cu Covidul, sunt îngrijorat. Eu nici în momentul acesta nu mă schimb în vestiar, îi chem pe toți la stadion tot din teama acestui lucru. Noi am avut un singur caz, dacă mă schimbam și eu în vestiar în acea perioadă când el n-a fost testat, probabil că acum am fi trăit și noi ce trăiesc alte echipe. Am sacrificat un meci la CFR când nu am avut 4 sau 5 jucători, din cauza faptului că s-au întâlnit și au vorbit cu el, nu i-am luat în lot pentru a nu risca un focar. Fiecare echipă își face strategia așa cum crede de cuviință. Jucătorii fac sacrificii imense, săptămâna trecută am avut patru răciți din cauza asta, dar prefer să fie o simplă răceală. Sunt trei săptămâni de când nu pot să-l folosesc pe Denis (n. a. Haruț), care este under ul meu. Toată lumea trebuie să fie mult mai atentă când bagă la comun un număr mai mare de jucători, pentru că riscă foarte mult, din cauza unuia se pot îmbolnăvi 15-20 de jucători, ceea ce pentru Botoșani ar fi o catastrofă. Atât Denis (n.a. Haruț), cât și David (n.a. Babunski) au ieșit din perioada de 14 zile, acum rămâne să le facem analizele, după care vor reveni în grup. Probabil în meciul cu FCSB vor apărea, dar în cel cu UTA 100% nu, pentru că nici nu pot fi pregătiți din punct de vedere fizic, iar eu nu mă joc cu sănătatea oamenilor. Haruț este un jucător important pentru noi, dar și pentru naționala de tineret.” a încheiat tehnicianul Botoșaniului.

Partida de mâine va fi prima oficială dintre cele două formații, singurul duel direct de până acum fiind un amical din 2013, pierdut de arădeni cu 2-1.

0
0

Articolul Croitoru, despre UTA: „Nu au individualități peste noi, dar ca și grup sunt puternici, iar în Romania de multe ori grupul câștigă meciuri˝ apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*