Croitoru își responsabilizează jucătorii înainte de vizita de la Arad: „Va fi probabil cel mai important meci din acest sezon pentru noi”; Ce spune Șeroni despre întâlnirea cu UTA?

Dacă în pauza de iarnă FC Botoșani era doar pe locul 8, parcursul din prima parte a returului Ligii 1 a urcat-o până pe poziția a 5-a în plină zonă play-off. Echipa antrenată de Marius Croitoru nu a mai pierdut puncte de aproape o lună în campionat (1-2 la Clinceni, pe 27 ianuarie), în seria de patru succese consecutive făcând-o victimă și pe campioana CFR Cluj. Peste două etape, la Botoșani ajunge și liderul FCSB, dar până atunci moldovenii au gânduri de răzbunare la Arad.

Croitoru uită greu înfrângerea din tur

În toamnă, trupa lui Laszlo Balint a întors partida după pauză de la 2-1, la 2-3, Croitoru acuzând vehement arbitrajul prestat de brigada condusă de Horațiu Feșnic. Acesta s-a referit în special la faza din care utistul Erico da Silva a egalat cu capul la 2, reluările TV dându-i dreptate. „Am digerat greu înfrângerea din tur cu UTA, pentru că golul doi a fost dintr-un ofsaid mare…Am fost trimis şi în tribună. Supărarea e mare întotdeauna când vezi anumite nedreptăţi. Dar noi nu tratăm meciul acesta neapărat ca pe o revanşă, ci ca pe un joc de campionat. Dacă vom reuşi să-l câştigăm atunci vom fi bine“, spune „principalul” botoșănenilor.

„O victorie la Arad ar putea clarifica multe lucruri pentru noi”

Fiindcă se află într-o evidentă formă sportivă mai bună, iar UTA are probleme la meciurile de acasă și acum îi lipsesc și câțiva fotbaliști importanți infectați cu COVID (Iacob, Benga, Bustea sau Roumpoulakou), FC Botoșani acceptă, oarecum, statutul de echipă favorită la meciul de pe Mureș. „Urmează o etapă care coroborată cu o victorie a noastră poate clarifica multe lucruri. Cel puţin pentru noi lucrurile se pot aşeza pe făgaşul normal. Statistica spune că ei nu stau bine acasă, la fel şi noi sezonul trecut am câştigat un singur meci acasă. Dar noi suntem o echipă foarte bună de deplasare, aşa că vom merge la Arad să câştigăm. Poate că suntem favoriţi cu UTA, dar nu va fi uşor. Fiecare echipă vrea să câştige, indiferent de problemele pe care le are. Ei într-adevăr au anumite probleme, dar şi noi am avut în acest campionat. Iar acest avantaj se poate nivela dacă nu eşti concentrat, dacă nu te ridici la importanţa jocului şi a punctelor. De aceea fac un apel la jucătorii mei pentru că va fi probabil cel mai important meci din acest sezon pentru noi“, a adăugat Croitoru, care nu se va putea baza la Arad pe Mihai Roman (suspendat).

Șeroni nu regretă despărțirea de UTA: „La Botoșani am realizat foarte multe”

Teoretic, Alin Șeroni ar fi trebuit să primească o medalie de campion al ligii secunde din partea UTA-ei. Actualul fundaș al Botoșaniului s-a despărțit de arădeni în iarna anului trecut din postura de rezervă a cuplului Melinte – Ilie, care acum prind și ei puține minute cu formația arădeană în Liga 1. „Urmează un joc împotriva fostei mele echipe, unde am petrecut un an frumos din cariera mea. Nu am mai rămas, am venit la Botoșani, unde am realizat foarte multe. M-am calificat în play-off, am jucat în Europa League, pentru mine e performanță foarte importantă în cariera mea. Va fi o partidă dificilă cu un adversar incomod. Dar sper să ne facem treaba şi să obţinem cele trei puncte. Într-adevăr, pornim cu prima şansă. Noi mergem la victorie, dacă obţinem un punct e bun şi acela în clasament, căci rămânem tot acolo pe loc de play-off. Nu ne gândim deloc la meciul cu FCSB, luăm fiecare meci în parte și cel mai important este cel de la Arad”, a declarat și apărătorul de 33 de ani originar din Lugoj.

Fili e sigur de calificarea în play-off

Albanezul Realdo Fili ratează întâlnirea și un posibil duel direct în teren cu conaționalul său, Simos Roumpoulakou. Fundașul UTA-ei are COVID și mai are de stat în izolare încă o săptămână. „Va fi un meci greu la Arad, dar vrem trei puncte, mergem să câștigăm. Personal, am învățat multe de când sunt la Botoșani, dar știu că pot și mai mult. Suntem aici cu toții să facem treabă, 100% vom termina în play-off”, susține mijlocașul ofensiv al moldovenilor, autor a trei goluri în prezenta stagiune de Liga 1.

UTA – Botoșani, din cadrul etapei a 24-a a Ligii 1 la fotbal se joacă luni, de la ora 17,30, pe arena „Francisc Neuman”.

0
0

Articolul Croitoru își responsabilizează jucătorii înainte de vizita de la Arad: „Va fi probabil cel mai important meci din acest sezon pentru noi”; Ce spune Șeroni despre întâlnirea cu UTA? apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*