CS Floreşti, victorie cu emoţii la Mintiu-Gherlii. Fostul adversar, Cosmin Crăciun, a debutat cu gol pentru liderul Ligii a IV-a

CS Floreşti nu a avut deloc un meci uşor la Mintiu-Gherlii, însă echipa lui Călin Budişan a reuşit să câştige cu 2-1.

După un joc cu multe ocazii la ambele porţi, oaspeţii au dat lovitura într-un final gestionat mai bine, pentru floreşteni marcând astăzi şi noul transfer, Cosmin Crăciun.

Dacă se anunţa un joc dificil pentru lider înainte de start, acesta s-a complicat extrem de tare la pauză. „Vulturii” au condus cu 1-0 după primele 45 de minute, datorită unui penalty contestat de floreşteni, dar transformat de Daniel Pop.

În partea secundă, Floreştiul a alergat după golul egalizator, pe care l-a reuşit datorită lui Cosmin Crăciun. Venit de două zile la echipă, fostul adversar “tradiţional” al echipei lui Călin Budişan, la Armenopolis Gherla, Viitorul Feleacu sau, mai nou, CS Supporter, a reuşit să egaleze pentru noua sa formaţie.

Pe final, Răzvan Truşcă a înscris un gol extrem de important pentru CS Floreşti, care îşi menţine distanţa de patru puncte în faţa Someşului Dej. Mintiul rămâne pe locul 10, la trei puncte în spatele Someşului Gilău.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*