CS Mioveni a rămas fără gol marcat acasă, U Cluj a prins ultima treaptă a podiumului

Formaţia pregătită de Costel Enache a mai bifat un meci fără eşec şi este invincibilă de la sosirea acestuia pe banca tehnică.

Meciul de la Mioveni a adus faţă în faţă echipa cu cel mai slab atac din Liga 2, dar şi cu cea mai bună apărare înainte de fluierul de start al partidei şi echipa care nu a mai pierdut vreun meci de la numirea lui Costel Enache pe bancă.

Din păcate pentru gazde, acestea au confirmat încă o dată problemele din ofensivă şi au mai bifat un nou meci fără gol marcat. Argeşenii deţin acum un record neplăcut, nereuşind să înscrie nici măcar o dată pe teren propriu în actuala ediţie de campionat, iar gustul victoriei pe arena din Mioveni nu a mai fost simţit de 11 luni!

Clujenii s-au impus prin golul reuşit de Negrean, care a şutat imparabil din afara careului de 16 metri şi a făcut inutil plonjonul lui Iustin Popescu. În urma acestei victorii, U Cluj a urcat pe locul trei în clasament, la egalitate de puncte cu ASU Poli, dar cu o diferenţă de golaveraj superioară.

Ultimul meci al etapei va avea loc pe 4 noiembrie, atunci când a fost reprogramat meciul dintre SCM Gloria Buzău şi Viitorul Pandurii, amânat din cauza problemelor avute de oaspeţi pe motiv de COVID-19. Până atunci, miercuri sunt reprogramate cinci restanţe din cadrul etapei a şaptea, iar joi una din etapa a opta.

Iată programul şi rezultatele rundei a noua, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

24.10.2020, ora 11:00
CS Aerostar Bacău – ACS Fotbal Comuna Recea 2-3 (1-2)
Andu Moisi (4), Cătălin Vraciu (78) / Alin Văsălie (9), Marius Coman (35 – pen.), Ante Bakmaz (62)

ACS ASU Politehnica Timișoara – CSM Slatina 1-0 (1-0)
Cristian Scutaru (43)

AFC Unirea 04 Slobozia – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 2-2 (1-1)
Constantin Toma (10 – pen.), Cristian Ene (70) / Bogdan Şandru (3), George Tudoran (47)

FC Metaloglobus Bucureşti – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 2-1 (1-0)
Dávid Bor (2 – aut.), Claudiu Herea (88) / Levente Bara (75)

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – AFC Ripensia Timișoara 1-2 (1-1)
Martin Remacle (3) / Tudor Călin (43 – pen.), Cosmin Sîrbu (89 – pen.)

AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 4-1 (4-1)
Ionuţ Cioinac (11), Albert Voinea (23), Adrian Niţă (28, 40) / Alin Dudea (31)

24.10.2020, ora 11:30
CS Concordia Chiajna – AFC Farul Constanţa 1-2 (0-0)
Florin Borţa (60) / Florin Bălan (71), Andrei Banyoi (89)

25.10.2020, ora 15:00
FC Petrolul Ploieşti – U Craiova 1948 SA 0-1 (0-1)
William Baeten (12)

26.10.2020, ora 18:30
CS Mioveni – AS FC Universitatea Cluj 0-1 (0-0) (foto)
Alexandru Negrean (58)

04.11.2020, ora 14:00
SCM Gloria Buzău – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu

 

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*