CS SCM Timișoara obține prima victorie în LNBF. BC Timba a plătit pentru un prim sfert slab, fiind învinsă la Craiova

Cele două formații timișorene au jucat sâmbătă de la aceeași oră, 18. Formația feminină de la SCM a obținut prima victorie din scurta sa istorie în Liga Națională. Alb-violetele s-au impus acasă cu 73-63 în duelul cu vecina FCC ICIM Arad, pe sferturi 17-17, 20-19, 19-10 și 17-17. Arădencele s-au apropiat la trei puncte în sfertul patru, dar gazdele au reușit să se desprindă din nou pe final. BC Timba Timișoara a fost învinsă la Craiova în etapa a 3-a din LNBM. Oltenii s-au desprins după un run de 15 puncte în primul sfert și s-au impus cu 103-90, pe sferturi: 35-17, 20-29, 24-20, 24-24.

CS SCM Timișoara a întâlnit la sala Constantin Jude pe FCC ICIM Arad. Ambele echipe căutau prima victorie în actuala ediție de campionat. Nou-promovata de pe Bega aștepta primul succes în primul eșalon. La SCM nu a intrat Adina Stoiedin, menajată după ce a revenit pe teren etapa trecută, în urma unei absențe de aproape un an, din cauza unei accidentări.

Gazdele au început partida cu Lloyd, Conwright, Bota, Burdgess și Filip. FCC ICIM Arad a avut doar trei străine apte de joc la acest meci, după ce a rămas cu patru în urma despărțirii de Vernet, iar Hadzovic a fost din nou indisponibilă. Bogdan Bulj a trimis patru românce în formula de start: Nagy, Mercea, Ciotir și Ferenczi, alături de Tavic. Începutul partidei a fost marcat cu greșeli și ratări, primele patru puncte fiind înscrise de gazde. A urmat un run de 10 al oaspetelor, iar Mihai Coldea cerea primul timp de odihnă. Elevele sale au înscris 7 puncte la rând și au preluat conducerea. La prima pauză scorul a fost egal, 17-17. Lloyd a înscris de la mijlocul terenului, dar coșul nu a fost validat pentru că a venit după încheierea perioadei de joc. Alb-violetele au reușit să găsească oamenii mici liberi în spațiul de trei secunde în acest sfert. Gazdele s-au dus la 7 puncte în față după trița lui Ardelean, 36-29 în minutul 19. Wingate și Montgomery le-au apropiat pe oaspete la o lungime, cât a fost la pauza mare, 37-36.

SCM-ul a început sfertul trei cu cinci puncte la rând ale lui Kiriienko și conducea cu 42-36. Trița semnată de Brosovszky și liberele americancelor de la gazde au dus ecartul la 11 lungimi, 54-43 în minutul 27. La ultima pauză scorul era 54-46. După încheierea sfertului trei s-a acordat câte o greșeală tehnică la ambele bănci, a doua situație de acest fel din meci. Începutul sfertului patru a fost al arădencelor, care s-au apropiat la trei lungimi, 56-53. Conwright a fost de neoprit după blocaj, a pătruns și a marcat în două rânduri, oferindu-i un assist la Burdgess, iar ecartul creștea la 7 lungimi. FCC ICIM a răspuns cu oamenii mari și s-a apropiat, din nou, la trei puncte, 62-59 la jumătatea sfertului. Gazdele au reușit câteva recuperări ofensive importante și s-au desprins la 9 lungimi. Montgomery puncta de la distanță pentru 69-63, dar avea să fie ultimul coș al galben-albastrelor care au avut ocazia să se apropie, dar au ratat aruncări ușoare. Timișorencele s-au desprins la 73-63 la finalul partidei și au sărbătorit prima victorie a echipei în Liga Națională.

Brandi Wingate a fost coșghetera partidei cu 18 puncte la care a adăugat 5 recuperări. Pentru formația oaspete au mai înscris: Montgomery 15 puncte, Tavic 12 puncte plus 6 pase decisive, Nagy 11 puncte la care a adăugat 9 recuperări, Mercea 5 puncte și Ferenczi 2. A mai intrat Ciotir, 10 minute în primul sfert, cât cere regulamentul folosirea jucătoarei sub 22 de ani.

Maegan Conwright a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 16 puncte la care a adăugat 6 assist-uri. Au fost în double-double Burdgess (13 puncte și 10 recuperări) și Lloyd (11 puncte, 11 recuperări). Pentru CS SCM Timișoara au mai înscris: Brosovszky Boriga 9 puncte, Kiriienko 9, Ardelean 8, Young 3, Pop 2 și Bota 2 puncte. A mai jucat Filip.

Pentru alb-violete urmează o deplasare la Galați, în timp ce FCC ICIM va primi vizita liderului CSM Satu Mare.

BC Timba nu i-a putut opri pe Martinic și Siriscevic

Galben-negrii au început sezonul cu trei partide amânate, iar acum au un program destul de încărcat. După impresia bună lăsată în primul meci oficial, cel pierdut pe final în etapa secundă după ce au condus aproape tot meciul campioana U BT Cluj, Timba a mers la Iași pentru turul din cupă. Acolo gazdele s-au impus la patru puncte. „Urșii” au fost tot pe drumuri și s-au oprit la Craiova pentru partida din etapa a treia a LNBM.

Gazdele au început partida cu Martinic, Siriscevic, Samuels, Aleksandrov (achiziție nouă) și Vîrnă. Timișorenii i-au avut în formula de start pe Popescu, Jereminov, Medgyesy, de Thaey și Bamba. Oltenii au condus cu 3-0, iar bănățenii au fost o singură dată în avantaj, la 5-6. A urmat un run al craiovenilor de 15 puncte, cu Siriscevic și Martinic în formă de la distanță și scorul era 20-6 în minutul 5. Ecartul a crescut și la prima pauză a fost 35-17. Timba a reușit 9 puncte la rând și s-a apropiat la 40-32 în minutul 14. La jumătatea partidei scorul era 55-46. Gazdele și-au mărit ecartul în sfertul trei și la ultima pauză tabela arăta 79-66. Trițele lui Naylor și Bamba i-au apropiat pe „urși” la patru lungimi, 86-82 la jumătatea ultimului sfert. Oaspeții nu au mai avut forța să revină, SCMU s-a distanțat și s-a impus la final cu 103-90.

Goran Martinic a reușit o evoluție foarte bună, fiind în double-double cu 30 de puncte și 11 pase decisive. Ivan Siriscevic l-a secondat cu 26 de puncte. Pentru SCMU Craiova au mai înscris: Paasoja 16 puncte, Vîrnă 13, Aleksandrov 8, Samuels 6, Orbeanu 2 și Berceanu 2 puncte. Tiegbe Bamba a fost cel mai bun marcator al oaspeților cu 15 puncte, fiind în double-double cu 11 recuperări. Pentru Timba au mai înscris: Florveus  14 puncte, Naylor 14, Pavlovic 12, Popescu 11, De Thaey 10, Jereminov 10 și Balmuș 4 puncte.

Gazdele au fost mult mai bune la aruncările din acțiune, cu 30 de reușite de două puncte (față de 21) și 10 de afară (față de 6). Timba a avut 40 de vizite la linia de fault, transformând 30 de libere, cu 17 mai mult ca adversarii. 26-41 a fost scorul la recuperări, dar „urșii” au pierdut 27 de mingi, față de 10 ale gazdelor. 41 de puncte au încasat timișorenii după turnovers, semn că mai au mult de muncit la relațiile de joc.

Pentru galben-negri urmează două partide pe propriul teren, pe care le vor jucat tot la Timișoara, la sala Constantin Jude. Prima este programată miercuri 25 octombrie, de la 19:30, când „urșii” încearcă să obțină ultimul bilet pentru final 8-ul cupei, având 4 puncte de recuperat cu Poli Iași. sâmbăta viitoare bănățenii primesc vizita lui Phoenix Galați.

Satelitul celor de la Timba joacă duminica aceasta în prima etapă a Ligii 1. Va fi un derby local al sateliților, adversar fiind BC SCM 2 Timișoara. Meciul este programat de la ora 12:30 la sala Constantin Jude.

The post CS SCM Timișoara obține prima victorie în LNBF. BC Timba a plătit pentru un prim sfert slab, fiind învinsă la Craiova appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*