CS SCM Timișoara și BC Timba au ajuns la numărul maxim de străini permiși pe foaia de joc după aducerea Annei Kiriienko și a lui Lamont Mack

Conducerea celor de la CS SCM Timișoara anunța inițial că vrea doar 4 străine, cu una mai puțin decât cele permise pe foaia de joc. Cu patru sportive de peste ocean în lot, una și cu pașaport european, Mihai Coldea a mai primit o jucătoare din afara României: pivotul de 23 de ani Anna Kiriienko din Ucraina. Și BC Timba s-a întărit sub panou după aducerea celui de-al 6-lea stranier, Lamont Mack. Extrema de forță a mai jucat în România la Energia Târgu Jiu de unde a plecat după un conflict cu antrenorul. Din cauza aglomerării de la sala Constantin Jude, BC Timba se află în negocieri pentru o mutare la Buziaș.

Sursa foto: facebook.com/anna.kirienko

CS SCM Timișoara a ajuns la cinci straniere în lot după aducerea ucrainiencei Anna Kiriienko. Pivotul are 1,90 înălțime și va împlini 24 de ani în decembrie. De-a lungul carierei a evoluat la echipe din Ucraina,  Belarus, Polonia, iar în ultimul sezon a fost la două formații de ligă secundă. La echipa turcă Istanbulgucu a avut medii de 15,8 puncte/meci și 7,8 recuperări în 10 partide, iar în a doua parte a sezonului a evoluat pentru Limoges. În liga secundă franceză a jucat 15 meciuri cu 6,7 puncte și 3,9 recuperări. Aceasta s-a alăturat joi noii sale formații și a luat parte deja la antrenament. În Liga Națională de baschet feminin sunt permise cinci străine pe foaia de joc, cu cel mult 3 din afara Europei.

Echipa feminină de la SCM avea programat un amical cu ZKK Kraljevo duminică seara, dar sârboaicele au anunțat că nu se mai prezintă din cauza unor probleme medicale. Formația din Kraljevo trebuia să joace și sâmbătă un amical în România, la Arad, cu rivala timișorencelor din cupă. Și acel meci de verificare a fost anulat. Pentru alb-violete urmează două amicale în deplasare, pe 13 septembrie la Târgu Mureș și pe 14 la Alba Iulia. Pe 17 septembrie vine CSU Alba Iulia la Timișoara, iar în 20 și 21 septembrie sunt programate două amicale la Satu Mare. Primul meci oficial al timișorencelor este pe 27 septembrie acasă, în primul tur al Cupi României, cu FCC ICIM Arad. Returul se va disputa pe 30 septembrie, la Arad.

BC Timba ar putea juca la Buziaș

În condițiile în care echipele de la clubul municipalității au prioritate la sala Constantin Jude și în oraș opțiunile sunt limitate, cei de la Timba iau în calcul să joace la Buziaș unde ar beneficia de mai multe poziții la sală și ar putea avea două antrenamente pe zi. Se poartă negocieri, iar sala ar fi omologabilă. „Urșii” se află în cantonament la Vrbas după ce s-au reunit în anonimat. Acolo au disputat miercuri un prim joc de verificare cu Spartak Subotica, locul 8 în sezonul trecut în campionatul sârbesc. Bogdan Murărescu nu s-a putut baza pe Bamba (aflat la naționala Coastei de Fildeș) și pe accidentații Naylor și Mack. Galben-negrii s-au impus cu 73-68, cu 12 puncte ca ecart maxim. John Florveus a fost cel mai bun marcator al formației (încă) timișorene cu 20 de puncte. Pentru Timba au mai înscris: Popescu 12 puncte, Jereminov 11, Lazăr 10, Pavlovic 6, Boloni 5, Sonenfeld 5, Medgyesy 2 și Rotariu 2 puncte.

Lamont Mack în echipamentul Energiei. Sursa foto: facebook.com/bctimba

Lamont Mack s-a alăturat echipei în cantonament, fiind al 6-lea stranier anunțat de galben-negrii în această vară. Extrema de forță a mai jucat în campionatul românesc la Energia Târgu Jiu. A fost adus în martie 2015 pentru a suplini un jucător accidentat. În 15 partide a avut medii de 23:05 minute, 8,1 puncte și 3,1 recuperări. Mack a jucat la Energia și în sezonul următor, dar a fost scos din lot după un conflict cu antrenorul Hristu Șapera, la pauza unui meci cu BC SCM Timișoara. Americanul era cel mai bun marcator al gazdelor în prima repriză, dar nu a mai fost trimis în teren după ce s-a întâmplat la pauză. Tehnicianul a spus ulterior că Mack a avut o atitudine necorespunzătoare față de el și față de echipă. În sezonul 2015-2016, Mack a jucat 20 de meciuri în Liga Națională cu medii de 14,2 puncte și 4,9 recuperări în 24:34 minute. Americanul a evoluat cu formația din Târgu Jiu și în cupele europene. În 2015 Energia impresiona în EuroChallenge și reușea să termine pe locul trei, iar extrema de forță avea medii de 9,4 puncte și 3,2 recuperări în 5 partide. Anul următor acesta a contribuit cu 19,3 puncte/meci în cele 12 partide pe care le-a disputat în FIBA Europe Cup. După despărțirea de Energia, Mack a mers în Franța la STB Le Havre, apoi în Macedonia și Liban.

La băieți sunt permiși șase jucători străini pe foaia de joc. Ceilalți 5 stranieri din lotul „urșilor” sunt: Jereminov, Florveus, Pavlovic, Bamba și Naylor. Marius Deconescu a fost confirmat, inițial, pentru sezonul acesta, dar va juca la Dinamo unde se merge doar pe jucători români. Timba se va baza pe Tamas Boloni care a contribuit la promovare. Acesta este eligibil și pentru regula cu jucătorul sub 23 de ani. Galben-negrii se întorc în 13 septembrie din cantonament, urmând să meargă după aceea la un turneu în Ungaria. Primul meci oficial va fi pe 30 septembrie la Iași, în cupă, cu returul acasă pe 4 octombrie. Rămâne de văzut dacă „urșii” vor juca la Timișoara sau la Buziaș.

The post CS SCM Timișoara și BC Timba au ajuns la numărul maxim de străini permiși pe foaia de joc după aducerea Annei Kiriienko și a lui Lamont Mack appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*