CS U Craiova merge pe mâna lui Reghecampf, care are parte de prima deplasare în Liga 1 chiar la Arad!

Laurențiu Reghecampf va fi înlocuitorul lui Marinos Ouzounidis pe banca lui CSU Craiova. Grecul a fost dat afară după eșecul cu 1-0 din Albania împotriva lui Laci, iar oltenii au înregistrat un nou rezultat nefast aseară, când au pierdut cu 4-1 împotriva FCSB-ului.

Reghecampf și-a început cariera de antrenor la Gloria Bistrița, antrenând mai apoi la FCU Craiova, Voința Snagov și Concordia Chiajna. În 2012 a preluat-o pe FCSB, cu care a reușit cele mai bune rezultate din carieră, câștigând trei trofee în doi ani (două campionate și o Supercupă). În 2014 a avut prima experiență în străinătate, la Al-Hilal, iar după o scurtă perioadă pe banca lui Litex Lovech s-a întors la echipa patronată de George Becali, însă de această dată rezultatele nu au fost cele așteptate. „Reghe” a câștigat doar o Cupă a Ligii în al doilea mandat pe banca bucureștenilor. În 2017 s-a întors în lumea arabă, mai precis la Al-Wahda în Emirate, cu care a obținut trei trofee, două Supercupe și o Cupă a Ligii. Mai apoi a antrenat doi ani la Al-Wasl (tot în Emirate) și o scurtă perioadă la Al-Ahli în Arabia Saudită, formație de care s-a despărțit chiar în această vară.

Reghecampf va debuta pe banca oltenilor în returul cu albanezii de la Laci, iar în cazul unei calificări, o va întâlni pe Anderlecht în turul trei preliminar al UEFA Conference League. Cât despre Liga 1, Universitatea are două meciuri pe teren propriu în următoarele două etape, cu FC Botoșani și FC Voluntari, iar prima deplasare a lui Reghecampf va fi la Arad, în weekend-ul 13-15 august. În cazul unei calificări în Europa, partida cu UTA va avea loc la doar câteva zile după returul „dublei” cu Anderlecht, care se va disputa în Belgia.

0
0

Articolul CS U Craiova merge pe mâna lui Reghecampf, care are parte de prima deplasare în Liga 1 chiar la Arad! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*