CSA Steaua a reușit două transferuri interesante: „Este o provocare și abia aștept!”

CSA Steaua București a reușit două transferuri interesante în cadrul secției de tenis. Sportiva aflată pe locul 172 în clasamentul WTA, Alexandra Dulgheru, s-a alăturat clubului din Ghencea, iar alături de ea a fost adus și un tânăr jucător de perspectivă.

„Am crescut cu Steaua. Ţineam cu Steaua. Steaua este pentru România un mare nume, iar pentru mine este o provocare frumoasă. Ne bucurăm de primirea călduroasă”, a declarat Dulgheru, potrivit Telekom Sport.

Ocupant al locului 26 în clasamentul juniorilor, Ștefan Paloși, în vârstă de 18 ani, a semnat cu CSA Steaua și s-a declarat nerăbdător să își arate calitățile.

„Steaua este o provocare şi abia aştept! Îmi doresc să vă bucur cu rezultatele mele. Am început perioada de pregătire, iar în aprilie am primul turneu, apoi vor urma Roland Garros şi Wimbledon”, a declarat și Paloşi.

Articolul CSA Steaua a reușit două transferuri interesante: „Este o provocare și abia aștept!” apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*