CSA Steaua, Corona Braşov şi Viitorul Şelimbăr s-au impus în manşa tur a barajului final pentru Liga 2

Faza finală a barajului pentru promovarea în sezonul viitor al competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor a debutat sâmbătă cu meciurile tur, care au pus faţă în faţă cele 10 echipe calificate din etapa anterioară.

Ziua a început cu un egal cu goluri între cele două echipe din seria a doua care au ajuns în această fază, Suporter Club Oţelul Galaţi şi Dacia Unirea Brăila. Gălăţenii au marcat ambele reuşite ale partidei, mai întâi prin Răducan, pentru ca apoi Neagu să devieze nefericit un balon în propria poartă.

Al doilea meci al zilei le-a adus faţă în faţă pe campioanele seriilor 4 şi 3 ale sezonului regular şi s-a terminat cu succesul echipei antrenate de Daniel Opriţa, după golurile marcate în prima repriză de Alex Zaharia şi Chipirliu.

În ultimele trei partide de sâmbătă, oaspeţii s-au impus de două ori, prin Corona Braşov, învingătoare cu 2-1 la Vediţa Coloneşti M.S. şi prin Viitorul Şelimbăr, care a învins cu 2-0 pe Măgura Cisnădie. În schimb, Unirea Dej şi SCM Zalău au remizat alb

Returul va avea loc pe 29 mai, de la ora 17:30, cu excepţia meciurilor care vor fi televizate şi al căror program va fi anunţat ulterior.

Iată rezultatele şi marcatorii din meciurile tur:

F1: ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – ACS Dacia Unirea Brăila 1-1 (1-0)
Gabriel Răducan (37) / Ionuţ Neagu (49 – aut.)

F2: CSA Steaua București – CS Afumaţi 2-0 (2-0) (foto)
Alexandru Zaharia (6), Bogdan Chipirliu (28)

F3: ACS Vedița Colonești M.S. – CSM Corona Brașov 1-2 (0-1)
Robert Dalu (90+3 – pen.) / Bogdan Cîrstian (26), Vlăduţ Boţia (68 – pen.)

F4: CS Măgura Cisnădie – ACS Viitorul Șelimbăr 0-2 (0-0)
Adrian Cîrstean (68), Andrei Roşu (70)

F5: FC Unirea Dej – SCM Zalău 0-0

Articol de Mihai ANDRIEŞ

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*