CSC Dudeștii Noi, egalat după pauză la Carani. În rest, tot doar victorii ale gazdelor

Cu excepția remizei înregistrate de CSC Dudeștii Noi la Carani, unde a condus cu 0-2 din primele nici zece minute, elevii lui Miculescu fiind egalați prin goluri înscrise tot într-un interval de nici zece minute, spre mijlocul părții secunde, celelalte partide ale după-amiezii în runda a XII-a din Divizia D Timiș s-au încheiat tot cu victorii ale gazdelor, precum la matineu. 

ACS Carani – CSC Dudeştii Noi 2-2 (0-2).  

Au marcat: Harald Fridrich (min. 55) și Salhi (min. 62), respectiv Eugen Pistriţu (min. 3) şi Denis Bud (min. 8).

Cu două goluri marcate rapid, oaspeții păreau a obţine victoria, dar până la urmă s-au mulţumit cu un punct. În schimb fostul lider al ligii a patra, ACS Carani, se arată a fi în cădere liberă.

CS Avântul Periam – CS Phoenix Buziaş 2-1 (1-1).

Cele trei goluri au fost marcate de Cosmin Mânecan (min. 2) şi Marco Muscă (min. 66, din lovitură de la 11 metri), respectiv Constantin Jula (min. 32).

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – CS Cocoşul Orţişoara 3-1 (0-1). 

Elevii lui Gheorghe Chimiuc au condus la pauza jocului de pe CFR prin golul marcat de Alin Roşu în minutul 26, dar studenţii timişoreni au întors rezultatul după pauză şi au câştigat meritat prin punctele realizate de Constantin Popa (min. 50), Emanuel Pătraşcu (min. 67, din lovitură de la 11 metri) şi Ionuţ Vucea (min. 79). Vom reveni cu cronica meciului, declaraţii şi fotografii de la acest meci.

CS Millenium Giarmata – ACS Pobeda Star Bîşnov 5-4 (4-0).

Cele 9 goluri au fost marcate de: Alexandru Vlăduţi în minutele 6, 27 şi 41 – ultimele două, din lovitură de la 11 metri, Claudiu Apostol (min. 45) şi Silviu Francescu (min. 55), respectiv Valentin Grigore (min. 55), Fabian Novac (min. 61, 63) şi Flavius Cioancă, un autogol în minutul 87.

Gazdele au nimerit transversala de două ori, prin Corlăţeanu (min. 29) şi Costescu (min. 37), iar oaspeţii o dată, prin Grigore (min. 89).

Au jucat următoarele formaţii:

Millenium: Nariţa – Danci, Buga, Cioancă, Francescu, Vlăduţi, Apostol, Corlăţeanu, Sofronea, Costescu, Stoica.

Antrenor: Cosmin Goia.

Au mai jucat: Popoviciu, Cătău, Iţu.

Pe bancă: Kalanyos, Pîrvulescu şi Strein.

Pobeda: Stoianov – Vlad, Bona, Matei, Mihalache, Tranculov, Ciocan, Vasilcin, Mirciov, Novac, Grigore.

Antrenor: Daniel Vasilcin.

Au mai jucat: Ardelean, Rusu.

Pe bancă: Ciui, Boboiciov, Cîrjan, Babuşcov, Kalapis.

Arbitri: Florin Brădău – Nicolae Chiţiou şi Denis Mihăescu. Observator de arbitri Daniel Ionescu, iar delegat de joc Livian Hotico.

Clasamentul actualizat în ”D” Timiș, pe coloana dreaptă.

 

The post CSC Dudeștii Noi, egalat după pauză la Carani. În rest, tot doar victorii ale gazdelor appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*