CSM București păstrează trofeul acestei întreceri fiasco, Cupa României: 24-14 (9-9) în capitală cu Timișoara Saracens

În sistemul sferturi – semifinale – finală iar în calendar programată din 16 până în 29 noiembrie 2018, așadar într-un interval de nici două săptămâni, ultimul act fiind lăsat însă pentru astăzi, amânat cu aproape 4 luni, și strămutat din Cluj în capitală, dat fiind gazonul înghețat sub Feleac în pragul Centenarului Marii Uniri, ediția încheiată pe arena ”Florea Dumitrache” a Cupei României n-a făcut deloc cinste sportului cu balonul oval. Decât să pună în scenă o asemenea întrecere de umplutură, tampon după turul Superligii, forul de profil ar face mai bine să stimuleze dezvoltarea cluburilor existente și apariția altora noi, orchestră care să dea apoi însemnătate venerabile competiții eliminatorii. Un fiasco cu 7 partide în versiunea 2018/9, ultima, de la ora 13, consemnând păstrarea trofeului deținut de CSM București: 24-14 (9-9) cu Timișoara Saracens. 

Campionii țării, aflați la a doua deplasare consecutivă în această lună, după cea adjudecată sâmbăta trecută la limită la startul returului Superligii pe terenul nou-promovaților buzoieni, au dedus astăzi ceea ce-i va aștepta din partea aspiranților la titlu bucureșteni în restul sezonului regular, pe drumul spre fazele finale ale diviziei de elită, pierzând în premieră o încleștare cu trofeul pe masă, după atâtea și atâtea reușite în acest deceniu pe toate cele 3 fronturi interne.

Avea să se contureze inevitabil într-o bună zi și acest moment, consemnat în localitatea deținătorilor Cupei României, care au păstrat trofeul în București, Timișoara Saracens repetând partea a doua mai slabă de la Buzău, unde ținea la mustață de rezultat de la 3-19 la pauză. Astăzi în schimb a cedat cadența de la 9-9 după 40 de minute, în jumătatea secundă a actului final, întinată și de abordări pugilistice, parcă pentru a știrbi cu atât mai mult aerul de maidan al evenimentului cu balonul oval.

Și urmează un alt examen cu caracter eliminatoriu, dar în dublă manșă, turul fiind găzduit sâmbăta viitoare pe arena ”Dan Păltinișanu”, după-amiază în compania rușilor de la Enisei-STM, amfitrioni în 20 aprilie la Krasnoyarsk, în returul barajului play-off de accedere în faza grupelor ediției 2019-2020 din Challenge Cup.

Deocamdată, campionii din Ronaț au pierdut primul test cu adevărat dificil al sezonului 2019, la finele primei săptămâni în care s-au antrenat prin regrupare în efectiv complet după revenirea a 7 selecționabili de la naționala ”Stejari”, caz valabil și pentru bucureștenii lui Eugen Apjok, dând reprezentativei și noul căpitan de dată recentă al României, Ion.

Primul weekend de primăvară a ținut cu rugby-ul autohton la vârf dar atmosfera rustică a cadrului final a deconspirat devalorizarea și în continuare a acestei întreceri de tradiție, altădată disputată cu ardoare de un număr net mai ridicat de mai competitive formații. De astă dată, și nu este o premieră, au fost suficienți 2 pași pentru calificarea în finală, primul, o simplă formalitate în sferturi, împotriva echipelor din a doua jumătate a ierarhiei Superligii. Fază în care cea mai strânsă victorie era consemnată cu 47-11 în contul lui CSM București, în dauna dinamoviștilor. Semifinalele erau mai viu disputate, 13-17 în favoarea bănățenilor pe ”Iuliu Hațieganu” contra steliștilor, respectiv 13-25 în duelul de la Baia Mare, ”Zimbrii” fiind îngenunchiați de albastru-negrii din capitală.

Care și-au păstrat trofeul după o primă parte tactică, pregătitoare a loviturilor decisive de după pauză, când s-a jucat de fapt trofeul, pe alocuri și prin practici neortodoxe. S-au înfruntat coechipieri până săptămâna trecută sub tricolorul ”Stejarilor”, dar și garnituri cu aproximativ jumătate dintre componenți născuți peste hotare, semn al penuriei talentului autohton autentic dar și al tentativei de reparare a greșelilor ce au dus la acest regres cu o altă greșeală, cea a strategiei axată pe cooptarea în număr mare a rugbiștilor străini, rețetă ce ține de erori verificată ca fiind falimentară. Iar în rândurile apărătorilor trofeului, și foști jucători ai celor din Ronaț…

De fapt, suficient ar fi de semnalat că un singur rugbist convocat pentru finala de astăzi a Cupei României se află în lotul de 27 al ”Stejăreilor”, în selecționata U20 a României, pentru debutul la finele săptămânii viitoare în Campionatul European al grupei a doua valorice a juniorilor, în Portugalia, și anume Dragoș Ser, rezervă a bucureștenilor, în condițiile în care alte opt grupări din țară alimentează acest efectiv.

Dar dacă este vorba despre Cupa României, atunci Cupa României să fie, în sceneta actuală, partitura finală aparținând localnicilor în albastru, însă abia la reluare dar și cu o doză de corecție fizică amintind de mantinela hocheiului pe gheață.

Inițial, cu internaționalul Florin Vlaicu autor al punctelor primei părți pentru CSM, din lovituri de pedeapsă, replica pe măsură venind din partea fundașului echipei lui Sosene Anesi, Luke Samoa, inclusiv cu un dropgol: 9-9.

Sarea și piperul, eseurile, au fost presărate foarte zgârcit după pauză, mai întinși fiind nervii, însă CSM a avut câștig de cauză, unul de penalizare și altul netransformat, suficient pentru distanțarea decisivă, completată și de la punct fix, la care multiplilor câștigători ai acestei întreceri în deceniul în curs nu le-a rămas decât reușita de consolare, semnată de unul dintre ”Stejarii” celor din Ronaț, tânărul Marius Simionescu.

Prea puțin și prea târziu, într-o finală nu altfel decât în tonul competiției. Să joci numai două meciuri cu adevărat mai grele și să-ți păstrezi trofeul celei de-a doua întreceri ca importanță din rugby-ul românesc, iată doar vârful icebergului, la vedere, partea nevăzută a lucrurilor fiind net mai extinsă și complicată, atârnând mult, mult mai greu la cântar, un fenomen care ia apă văzând cu ochii.   

Timișoara Saracens nu și-a recăpătat trofeul în componența de start Samoa; Zaharia, Popa, Manumua, Simionescu; Rose, Conache / Taupaki, Căpățână – cpt., Pungea; Popârlan, Iftimiciuc; Morrison, Rus, Stewart, rezerve utilizate fiind Rădoi, Halalilo, Doge, Lazăr, Neculau, Rupanu, Moala și Shennan.

CSM București a păstrat Cupa României începând finala în XV-le Lama; Tangimana, Maliepo, Vlaicu, Onuțu, Vaovasa, Faasen / Hartig, Bârdașu, Gordaș; Iancu, Gigauri; Sobota, Ion – cpt., Burcea, cu Oancea, Bălan, Baliashvili, Mitu, Ser, Calafeteanu, Iliuță și Prunaru rezerve la start.

Și vin rușii de la Enisei-STM, la rândul lor în toamna și iarna trecută codași în faza grupelor Challenge Cup. 

Situația la zi în campionatul Superligii, a cărui rundă inaugurală a returului continuă weekend-ul viitor, pe coloana datelor tehnice.

  

The post CSM București păstrează trofeul acestei întreceri fiasco, Cupa României: 24-14 (9-9) în capitală cu Timișoara Saracens appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*