CSM Lugoj pierde semifinala Cupei României

Voleibalistele prim-divizionare de la CSM Lugoj au încheiat în această după-amiază aparițiile în sezonul 2018-2019 prin a pierde la zero și pentru a patra oară în ultimele 67 de zile în fața aceleiași ocupante a locului 3 la finele Diviziei A1, CSM Târgoviște, de astă dată nu în campionat, ci în semifinala inaugurală a turneului Final4 al Cupei României, care mâine de la ora 17 programează ultimul act cu trofeul pe masă.

Bănățencele de pe locul 5 în ierarhia finală a Diviziei A1 au sperat la altceva cu ocazia apariției de la ora 16 pe scena Cupei României, în deschiderea turneului Final4 de la Alexandria, dar deznodământul a fost același, dâmbovițencele îndrumate de fostul antrenor al timișencelor impunându-se și în această competiție tot cu 3:0, triumf prin care s-au calificat în finala de mâine.

A fost pentru a cincea oară în ultimele 5 luni și ceva ca târgoviștencele să treacă la zero de CSM Lugoj, mai întâi pe 8 decembrie 2018 spre finele turului în sezonul regular, în Dâmbovița, apoi și în retur, în Banat, pe 8 martie 2019, dar și în play-off-ul grupei I valorice a locurilor 1-6, pe 30 martie la Lugoj iar luna trecută, pe 25 aprilie, lângă Turnul Chindiei. 

Triumfuri utile obținerii de către elevele lui Valerijan Luka a medaliilor de bronz pe podiumul ediției 2018/9 în campionatul Diviziei A1, cărora li s-a adăugat astăzi în Teleorman un 3:0 asigurând lui CSM Târgoviște măcar ”argintul” în Cupa României, în funcție de deznodământul finalei de miercuri, în care va sări la fileu în fața noii campioane CSM Volei-Alba Blaj sau a vicecampioanei CSM București, în duel direct în această seară de la ora 18:30 pentru pătrunderea în ultimul act.

Uvertura a constituit o dispută cu tente sârbești, dat fiind proveniența antrenorilor semifinalistelor dar și a principalelor realizatoare, Klisura de la dâmbovițence, cu 16 puncte, respectiv Kocic de la bănățence, cu 11. Regățencele s-au impus nu foarte departe de casă în 72 de minute de joc efectiv, 25:15, 25:15, 25:23, foarte clar pentru o semifinală, etalând decalajul valoric dintre careul fruntaș al diviziei de elită și restul plutonului.

Penuria participantelor a transformat și această ediție a Cupei României într-un concurs surogat, apă de ploaie, cu un total de numai 9 partide, una singură în contul lugojencelor pentru a pătrunde în Final4, 3:0 acasă în martie cu CS Știința Bacău.  

The post CSM Lugoj pierde semifinala Cupei României appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*