CSM Lugoj, primul an fără restanțe financiare

Clubul Sportiv Municipal Lugoj închide calculele din contabilitate, pentru prima dată după mulți ani, fără restanțe financiare față de furnizori și prestatori de servicii.




Anularea mai multor competiții sportive, la unele ramuri sportive precum fotbal, gimnastică sau handbal și reducerea la minim a numărului de deplasări la unele sporturi, precum volei sau lupte a adus economii importante în bugetul alocat de la administrația locală.

“Este prima dată după mult timp când încheiem anul sportiv fără restanțe. După multă vreme bugetarea activităților de la club este la nivelul nevoilor”, a precizat ec. Marius Maier, directorul CSM Lugoj.

În cea mai mare parte au fost achitate și sumele pentru sportivi Finalul de an, însă, situează clubul în planul stabilirii unei noi strategii și viziuni pentru următorii ani, avându-se în vedere reorganizarea unor secții și activarea uneia care nu a mai fost reprezentată până în prezent.

Din 2021 CSM Lugoj va înscrie în competiții și sportivii care practică atletismul, care s-au remarcat în ultimii ani la CSȘ Lugoj, la competițiile de juniori.

În 2020 sportivii de la CSM Lugoj au cucerit trei medalii, la lupte greco-romane aur și bronz prin Cristian Vagiunic, respectiv Laurențiu Macarei și la lupte libere (argint) prin Ivan Guidea. La aceste rezultate se adaugă și participarea echipei de volei în Cupa Cev Challenge.

În prezent CSM Lugoj coordonează activitatea a șapte secții: volei-15 sportive, fotbal-10 sportivi români, box cinci sportivi, lupte greco-romane și lupte libere-10 sportivi, handbal-15 sportivi, gimnastică-un sportive, iar din 2021 atletism cu 7 sportivi.

Articolul CSM Lugoj, primul an fără restanțe financiare apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*