CSȘ Lugoj are cea mai bună echipă de gimnastică din țară

Gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Lugoj au reușit o nouă performanță notabilă în întrecerea cu cele mai bune cluburi din țară. Sportivii pregătiți de antrenorii Tiberiu Cizmadia și Alexandru Panait au reușit să se impună în fruntea ierarhiei la finala pe echipe a Campionatului Național pentru juniori II și I, competiție ce a avut loc în perioada 6-8 iunie, la Buzău. CSȘ Lugoj a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere, la juniori II, nivel III (13-14 ani), cucerind medalia de aur și titlul național, grație evoluțiilor reușite la cele șase aparate (bară, cal, inele, paralele, sărituri, sol) de gimnaștii Norbert Marcu (14 ani), Flavius Borca (13 ani) și Răzvan Mikloș (14 ani), primii doi fiind componenți ai lotului național. Lugojenii i-au devansat la general, cu 15 puncte, pe gimnaștii de la Dinamo București, ocupanții locului II. “Cu acest titlu național gimnaștii de la CSȘ Lugoj încheie un an școlar de excepție, cu zeci de medalii în palmares. Este de remarcat faptul că Lugojul a câștigat la juniori II locul întâi și la finala campionatului național școlar, cât și la finala campionatului național, la aceste rezultate alăturându-se și titlul național obținut de echipa de juniori III, în finala [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*