CSȘ Lugoj câștigă Naționalul pe echipe la juniori III – nivel 1, Kiss și Bolkis pe locurile 1-2 la individual compus, plus aur, argint și bronz fiecare în finalele pe aparate

Dominație lugojeană în propriul fief cu ocazia ediției din acest an a Campionatului Național pe echipe și individual de gimnastică artistică al juniorilor III la nivelul 1 al categoriei de vârstă, Clubul Sportiv Școlar timișean câștigând titlul pe țară în întrecerea pe echipe a Federației Române de Gimnastică iar prin 2 sportivi ai săi atât primele două poziții la individual compus cât și câte o medalie de aur în finalele la aparate.

CSȘ Lugoj, urmată pe podium de CSA Steaua 1 și CSȘ Sibiu, a câștigat acasă titlul pe țară al întrecerii pe echipe din cadrul ediției din acest an a Campionatului Național pe echipe și individual de gimnastică artistică al juniorilor III la nivelul 1 al categoriei de vârstă, bănățenii totalizând 301,800 puncte, față de bucureșteni, pe 2 cu 297,950 puncte, pe când cei de pe Cibin au strâns 295,700 puncte.

Cu cele mai multe puncte acumulate la paralele, iar îndeaproape și la sol, cvartetul juniorilor timișeni a păstrat titlul pe echipe în locul de desfășurare al competiției, sala polivalentă din Lugoj găzduind evenimentul care a reunit aproximativ 60 de sportivi de la mai multe cluburi din țară. Iar în continuarea ierarhiei pe echipe a juniorilor III la nivelul 1, pe locul 4 s-a clasat CSȘ Gloria Arad, urmat de CSȘ Reșița, CSA Steaua 2 și CSȘ Brașovia Brașov.

Zeno Kiss și Flavian Bolkis au obținut cele mai multe puncte pentru triumful în concursul pe echipe, completați de coechipierii lor David Ene și Denis Mureșan.

Iar Kiss și Bolkis s-au clasat în aceeași ordine în fruntea ierarhiei concursului individual compus, cu totale de 77,050 și 76,600 puncte, urmați pe podium de sibianul Alexandru Blidaru, cu 76,100 puncte. Denis Mureșan s-a situat al cincilea în aceeași ierarhie la individual compus, cu 74,600 puncte, în urma stelistului Andrei Gherghina, în vreme ce David Ene s-a clasat al 11-lea dintr-un total de 41 de protagoniști, doi dintre aceștia, în ultima șesime a clasamentului, de la CSȘ 1 Timișoara.

Triumfurile lugojene s-au consemnat și în finalele pe aparate ale gimnaștilor juniori III la nivelul 1 de vârstă, Kiss calificându-se în două cazuri de pe locul 1 iar Bolkis la un aparat. Ulterior, pentru medalii, Flavian Bolkis a cucerit titlul la inele cu nota 13,125 iar Zeno Kiss la paralele cu 13,550 puncte, celelalte probe fiind adjudecate de steliștii Gherghina, Ghimpu și Berteșteanu, respectiv sibianul Torcică.

Bolkis s-a mai clasat în finale pe locul 2 la sol și paralele iar pe 3 la cal cu mânere, în vreme ce Kiss pe 2 la cal cu mânere și inele, iar pe poziția a treia la bară fixă.

La nivelul 2 al juniorilor III, triumf detașat în întrecerea pe echipe a celor de la CSȘ Reșița, urmați de CSA Steaua – vicecampioană și pe acest palier, respectiv CSȘ Brașovia. La individual compus s-a impus în schimb un dinamovist, Alexandru Ionescu, reprezentantul gazdelor, Raul Standolariu, de la CSȘ Lugoj, clasându-se al cincilea.

 

The post CSȘ Lugoj câștigă Naționalul pe echipe la juniori III – nivel 1, Kiss și Bolkis pe locurile 1-2 la individual compus, plus aur, argint și bronz fiecare în finalele pe aparate appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*