CSȘ Lugoj, în doliu! Instructorul sportiv Emilia Copaci a plecat într-o altă lume

Clubul Sportiv Școlar Lugoj a pierdut pe unul dintre cei mai longevivi și devotați membri ai săi. Emilia Copaci a plecat marți, 18 mai, din această lume, mult prea devreme pentru cât mai avea de făcut în clubul pe care l-a iubit și slujit timp de peste patru decenii.




Născută în 18 ianuarie 1955, în Prisaca, doamna Emilia a intrat în Școala Sportivă de la Lugoj, precursoarea Clubului Sportiv Școlar Lugoj, în anul 1980, fiind încadrată ca instructor sportiv, funcție pe care a rămas până la pensionare în 2015. Pe parcursul anilor a îndeplinit mai multe sarcini, printre care administrator magazie, organizator de competiții, administrator financiar, administrator patrimoniu.

Având o experiență de muncă însemnată și apreciată, Emilia Copaci a rămas în activitate și după pensionare până în momentul în care a trecut în veșnicie.

Cadrele și personalul din CSȘ Lugoj și-o amintesc ca pe un coleg cu multă putere de muncă, harnic, devotat, care cunoștea toate problemele din club și care ajuta toți colegii pentru întocmirea documentelor și a evidențelor specifice activității din CSȘ Lugoj.

Doamna Emilia va fi înmormântată joi, 20 mai, la ora 13.30 în localitatea natală, Prisaca, din județul Caraș-Severin.

Articolul CSȘ Lugoj, în doliu! Instructorul sportiv Emilia Copaci a plecat într-o altă lume apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*