CSŞ Ploieşti, pe locul 4 după turul din Grupa Valoare la handbal juniori I

Echipa de handbal juniori I de la CSȘ Ploiești, pregătită de profesorul Silviu Stănescu, a evoluat la primul turneu din Grupa Valoare 2 a Campionatului Național, care s-a disputat la Focșani. Echipa ploieșteană a fost afectată de accidentări, cea mai dificilă problemă fiind faptul că postul de portar a trebuit să fie improvizat dintr-un jucător de la linia de 9 m, anume Alex Popescu (Dănuț Ioniță, portarul titular, s-a accidentat la genunchi în primul meci și nu a mai putut juca restul turneului). În plus, principalii marcatori ai echipei, Cosmin Ilie și Vlad Păncescu, au jucat cu entorse, iar Edy Gheorghe a avut o accidentare la mână.
Cu toate astea, ploieștenii au câștigat următoarele meciuri, scor 27-26 cu LPS Buzău și scor 41-33 cu CSȘ Craiova. Astfel, la jumătatea întrecerii, CSȘ Ploiești ocupă locul 4, cu 13 puncte, fiind la doar 2 puncte de locul 3, care oferă calificarea la Turneul Final. În fruntea ierarhiei se află CSM București, cu maximum de puncte, urmată fiind de CSȘ Medgidia și de CSM Focșani 2007.
Echipa ploieșteană a fost alcătuită din următorii jucători: Daniel Ioniță, Daniel Merezeanu – portari; Gabi Chirea, Valy Lente, Cosmin Bălan, Edy Gheorghe, Vlad Păncescu, Cosmin Ilie, Alex Ciulu, Roby Ioniță, Edy Munteanu, Andrei Zosim, Alex Popescu – linia de 9m.
Returul este programat la începutul lunii viitoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*