CSU Ploieşti Basketball începe faza semifinală la U18

Petre Apostolafis CSU Ploieşti Basketball

Mâine, de la ora 10:30, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești, echipa masculină de baschet CSU Ploiești Basketball va debuta în faza semifinală a Campionatului Naţional U18. Sportivii pregătiți de Sorin Hartman au obţinut calificarea în penultima fază a competiţiei naţionale după un parcurs perfect, cu zece victorii din tot atâtea partide disputate.
Meciurile disputate în Liga I de CSU Ploiești arată că au fost pentru alb-albaștri o bună modalitate de a prinde experiență și de a învăța din duelurile directe cu adversari mult mai mari ca vârstă. Chiar dacă au început fiecare partidă cu juniori sub 18 ani la o competiție dedicată seniorilor, reprezentanții universității ploieștene au reușit, în Liga I, două victorii și ocupă, în prezent, locul 8.
Acum, alb-albaștrii vor pune în practică tot ceea ce au asimilat în cadrul competiţiei rezervate categoriei lor de vârstă. Singura echipă din Ploiești calificată în această fază a campionatului U18 face parte din Grupa 1A, urmând ca, mâine, să debuteze împotriva celor de la LPS Focșani, care au câştigat zece dintre cele 12 partide disputate anterior.
Din cadrul grupei mai fac parte echipele ACSU U-BT Cluj-Napoca, CSU Sibiu, CSŞ Nr. 4 Bucureşti, CSO Voluntari.
În cealaltă grupă din faza semifinală au fost repartizate echipele LPS Bihorul Oradea, CSA Steaua Bucureşti, CN Aurel Vlaicu 1 Bucureşti, ABC Laguna Bucureşti, CSU Ştiinţa Bucureşti, CS Agronomia Bucureşti.
Se joacă tur-retur, iar primele trei clasate din fiecare grupă vor avansa la Turneul Final 1A, din care cele mai bune patru echipe vor evolua, apoi, la Final Four, în duelul pentru medalii.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*