Cu 100 de zile înainte de Olimpiadă, avem clasamentul pe medalii!

Da, incredibil dar adevărat, compania americană Gracenote, cu sediul în Emeryville, California, a făcut o nouă predicție referitoare la performanțele ce se vor obține la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din această vară. Practic, a alcătuit un clasament pe națiuni, în funcție de numărul de medalii. Și nu este la prima previziune de acest fel, a mai reușit să ghicească corect ordinea celor mai bune trei națiuni la Olimpiada din 2016, de la Rio, iar la Olimpiada de iarnă de la Pyeongcshang, din 2018, a dat ordinea corectă a primelor patru delegații participante.

Așadar, potrivit calculelor făcute de Gracenote, cu 100 de zile înainte de ceremonia de deschidere, delegația Statelor Unite ale Americii va cuceri 114 medalii, din care 43 de aur, fapt ce o va plasa pe primul loc pe națiuni. Pe locul 2 va fi China, cu 38 de medalii de aur, 23 de argint și 24 de bronz, iar pe locul 3 va fi Rusia, cu 23 de medalii de aur, 24 de argint și 26 de bronz. Dar aici există o problemă, pentru că, după cum se știe, Agenția Mondială Antidoping a interzis participarea sportivilor ruși la orice competiție majoră, sub steagul Rusiei, din pricina cazurilor multiple de dopaj. Prin urmare, aici există o rezervă, pentru că nu se știe câți sportivi de naționalitate rusă vor intra în arene.

Și continuăm cu clasamentul alcătuit de Gracenote, care spune că Japonia, țara gazdă, se va clasa pe locul 4, după ce va cuceri 34 de medalii de aur, 16 de argint și 9 de bronz. În fine, să vorbim și despre vecinii noștri de la Vest, despre care Gracenote spune că va fi una din națiunile care își va îmbunătăți cel mai mult performanțele, în comparație cu cele de la Rio. Astfel, Ungaria va fi undeva pe locul 11, și se așteaptă să primească 28 de medalii, față de numai 15, cucerite în 2016.

Cât despre delegația României nu se spune nimic, semn că nu vor fi mulți tricolori care vor urca pe podiumul de premiere!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*