Cu banca mai lungă, gazda HC Dobrogea răstoarnă finala cu Poli la mijlocul părții a II-a de la 11-15 la 20-17 și câștigă Cupa României

După cum au început finala Cupei României pe terenul Constanței, cu portarul Savic în mână și nu mai puțin de 6 desprinderi la 3 goluri diferență, dintre care 4 semnate de căpitanul-motor Fenici, alb-violeții lui Poli au alimentat marile speranțe ale Timișoarei la primul trofeu după 27 de ani, scufundate însă încet și sigur în Marea Neagră spre mijlocul părții a doua, de la cel mai mare avantaj, 15-11. Mai consistentă în profunzimea lotului, gazda HC Dobrogea Sud a răsturnat în ultimul său sfert soarta ultimului act din Final4, asigurându-și biletul pentru cupele europene cu un identic 23-21 (11-12) cu care pierdea finala de anul trecut cu Dinamo.

Poli, învinsă la două goluri în finala de duminică, după succesul la două goluri în semifinala de sâmbătă

SCM Politehnica a fost astăzi foarte aproape de a cuceri primul trofeu pentru alb-violetul handbalistic pe semicercul masculin de la titlul național adjudecat în 1991, însă n-a mai reeditat triumful din 1986 în Cupa României, cedând teren spre mijlocul reprizei a II-a a celui de-al doilea meci jucat în 24 de ore pe litoral și fiind nevoită să se mulțumească cu medaliile de argint în competiția eliminatorie.

Deși a deschis scorul, gazda HC Dobrogea Sud a fost ținută la respect de prestația foarte bună până la un punct a oaspeților alb-violeți, care, cu portarul bosniac Savic apărând pe rând cu toate membrele în primele 10 minute ale finalei de la ora 16:30, au amuțit aproape din start asistența partizană ”marinarilor”, din tribună răzbătând în schimb încurajările grupului fanilor poliști.

”Poli” s-a desprins relativ rapid la 2-5 inclusiv printr-o triplă a extremei Cîmpan după intervenții de portar, iar același Cîmpan a semnat diferența maximă de scor a primei părți, 8-12, timișorenii refăcând același avantaj cu primele 3 goluri ale părții secunde, 11-15, după ce repriza I se încheia cu 3 la rând ale gazdelor, prim semnal al capacității de revenire a grupării cu banca mai lungă, cea dobrogeană.

Bazându-se în linii mari pe același grup mai restrâns de jucători care duceau greul și sâmbătă pentru intrarea în finală, poliștii au fost încet, încet contracarați și erodați în eforturile lor de permutările de personal cu piese de schimb de impact din efectivul constănțean, gazdele răsturnând soarta finalei de la 11-15 la 19-17, scor la care atât căpitanul Fenici cât și mai apoi antrenorul său Milosevic au luat sever în cătare prima decizie de arbitraj cu un rol mai semnificativ de înrâurire a fazelor finale ale ultimului act.

Sugestiv în privința restrângerii la care au fost nevoiți să se limiteze bănățenii în Final4 a fost de exemplu faptul că au stat practic într-un portar, Savic, dat fiind că Daskaloski n-a fost chiar complet refăcut după accidentare pentru miza unui ultim act, cu toate strădaniile în acest sens, iar cum și principalii puncheri Marjanovic și Orbovic au fost treptat ținuți tot mai din scurt, doar căpitanul Fenici fiind în schimb ca și de neoprit, HC Dobrogea Sud a înclinat încet dar sigur balanța în favoarea lotului mai consistent în profunzimea sa, la fel de sugestiv fiind și faptul că Sandu Iacob și secundul Isakovic și-au permis luxul de a conta în partea secundă pe 4 noi marcatori, și încă ce mai nume, dintre care Malinovic s-a detașat decisiv pentru echipa sa cu un ”careu”.

Astfel, chiar și în condițiile în care un centru veteran precum sârbul Cutura n-a mai repetat prestația de sâmbătă, decisivă pentru intrarea gazdelor în finală în dauna Stelei, și normal dat fiind intensitatea a două întâlniri în 24 de ore pentru un sportiv în vârstă de 42 de ani, iar Crnoglavac n-a mai fost nici el la fel de precis, gazda de la malul Mării Negre a avut totuși suficiente resurse de personal și ”muniție” în dotare pentru a îmblânzi de la un anumit punct combativitatea dinamicului Fenici și a colegilor săi.

Implanturi aruncate treptat în luptă, odată ce gazdele, cu Aihan Omer de partea lor observând atent din tribună, au dedus pe de-o parte placarea principalelor pârghii de forță din jocul Timișoarei, mai puțin a centrului Fenici, dinam desemnat handbalist al finalei dar și MVP al turneului Final4, și au fructificat pe de altă parte fisurile ivite în garnitura tot mai întinsă a vizitatorilor.

Cărora inițial le-a mers excelent jocul, pe siguranța lui Savic între buturi și săgețile pe contre ale lui Cîmpan, așa încât abia în minutul 10 înscria HC Dobrogea Sud al doilea ei gol, 2-3 prin Crnoglavac, care reducea ulterior ceva mai greu, din dublu dribling, pentru 3-5.

Poli se apăra agasant și pe alocuri chiar descurajant, avansat, traseele gazdelor fiind îngreunate, pe când fluența pe atac a alb-violeților aducea în comparație cu o floare la ureche pentru nivelul unei finale, Fenici menținând tonusul până înaintea pauzei cu un ”careu”.

Centrul croia chiar superb pentru 7-10, după care abia o primă greșeală polistă de pasare îi permitea lui Vujovic un mai facil gol pe contră, 8-10. Timișoreanul ”repatriat” în 2017 Flavius Cîmpan înscria și pentru 8-12 dar era apoi și eliminat temporar, capitol la care poliștii aveau să sufere cu câte 3 pe repriză, avantaj numeric de care cei din Constanța au profitat rapid, 10-12, angajând în cele din urmă mai bine și pivotul. Și cu Orbovic eliminat și rămasă în patru în câmp, ”Poli” a rămas implicit cu un minim avantaj înaintea pauzei, când și Fenici smulgea o primă eliminare în tabăra amfitrionilor, lui Markoski: 11-12.

După ce a primit 3 goluri la rând pe finalul primei părți, SCM Politehnica le-a semnat pe primele 3 la startul celei de-a doua, și tocmai prin marcatorii de rutină Orbovic și Marjanovic, ceea ce conferea cu atât mai multe speranțe, în ton cu scorul, 11-15.

Până aici avea să țină însă adevărata bucurie a timișorenilor finaliști, ultimul act luând-o ulterior la vale pentru bănățeni, odată ce și HC Dobrogea Sud a continuat să angajeze tot mai bine pivotul și în general să despice defensiva polistă pe centru.

Și totuși, Crnoglavac arunca mult peste deși scăpat singur-singurel, după ce Savic era luat la țintă tot într-un unu la unu de pe semicerc, semne că finala ar mai fi curs încă în favoarea alb-violeților.

Nu și în continuare, o aruncare de la 7 metri cu noi protagoniști în joc, Daskaloski în poartă și Toma la minge, marcator pentru 14-16, dând tonul unei serii constănțene de 4 reușite.

Astfel, Malinovic egala în premieră pentru gazde la 16-16 în minutul 42 și, deși Savic a scos apoi în fața lui Buricea, Mitrevski imitându-l la contraatacul lui Cîmpan, același Malinovic a readus-o pe HC Dobrogea Sud în avantaj, 17-16 în minutul 44, pentru prima oară de la inițialul 1-0.

Pe fondul egalității de scor s-au întețit greșelile de ambele părți, chiar și la jucători cheie, însă prospețimea lui Vujovic a făcut diferența cu o ”dublă”, 19-17 la care s-a trezit și tribuna cosntănțeană, simțind momentul prielnic. ”Poli” se simțea dintr-odată pe picior greșit, derutată de intervențiile tot mai sigure ale lui Mitrevski, dar și contrariată prin Fenici la o fază în care, acroșat fiind, s-ar fi impus poate și dictarea unei eliminări în șaptele ”albaștrilor”.

Îngălbenit deja la 4-5, atât i-a mai trebuit lui Pero Milosevic să stârnească vulcanul, alegându-se cu o eliminare la bancă, Șania fiind scos din teren. Urmările? Gazdele urcau în premieră la 3 avans, prin același Malinovic. Înfuriat, muntenegreanul aplaudase ironic, invitând o pedeapsă detrimentală echipei, cât meciul nu era nici pe departe jucat, la 19-17…

Poliștii s-au agățat totuși de fiecare atac și au smuls 7 metri după 7 metri, ultimul fiind însă ratat de același golgheter răsplătit al turneului, Marjanovic, responsabil util până atunci cu execuțiile, schimbarea în favoarea unui lob boltă constituind o opțiune nefericită. Peste Mitrevski dar și peste bară, cu 3 minute rămase din finală…

Iar cum Nikolic a făcut imediat 22-19, totul părea jucat, aspect cu care n-au fost de-acord Vuk Milosevic și Lasica, prin goluri imediate care au relansat ultimul minut: 21-22. Ca un făcut, în încordarea acelor ultime faze, și cronometru a fost lăsat să curgă, defavorabil timișorenilor, ceea ce l-a aruncat aproape în brațele paroxismului pe Pero Milosevic, roșu de furie. Cei responsabili și-au venit în fire și au dat-o la pace, 10 secunde în plus la cele câteva oricum rămase de jucat, indicate de arbitru, însă gazdele au ieșit din chingile pressingului polist și au semnat golul răpunerii rezistenței poliste.

Care nu s-a lăsat deloc cu una cu două, și nici măcar în ultimul minut, când totul părea pierdut la 22-19. Au luptat până la capăt pentru ”argint”, meritoriu în condițiile deplasării în celălalt capăt al țării, oaspeții rămânând cu onoarea iar HC Dobrogea Sud cu bucuria triumfului. Noaptea albă e la malul Mării Negre și nu pe Bega.

*

HC Dobrogea Sud – SCM Politehnica Timișoara 23-21 (11-12) în finala Cupei României, la Constanța

Evoluția scorului

În repriza I: 1-0 Cutura – aruncare de la 7 metri / 1-1 Cîmpan, 1-2 Cîmpan, 1-3 Cîmpan / 2-3 Crnoglavac / 2-4 Vuk Milosevic, 2-5 Fenici / 3-5 Crnoglavac, 4-5 Vujovic / 4-6 Orbovic, 4-7 Fenici / 5-7 Cutura / 5-8 Marjanovic – 7 metri / 6-8 Buricea / 6-9 Fenici / 7-9 Crnoglavac / 7-10 Fenici / 8-10 Vujovic / 8-11 Orbovic, 8-12 Cîmpan / 9-12 Crnoglavac – 7 metri, 10-12 Buricea, 11-12 Nikolic.

Scor la pauză: 11-12.

În repriza a II-a: 11-13 Orbovic, 11-14 Marjanovic, 11-15 Krsto Milosevic / 12-15 Nikolic, 13-15 Nikolic / 13-16 Orbovic / 14-16 Toma – 7 metri, 15-16 Vujovic, 16-16 Malinovic, 17-16 Malinovic / 17-17 Vuk Milosevic / 18-17 Vujovic, 19-17 Vujovic, 20-17 Malinovic / 20-18 Marjanovic – 7 metri / 21-18 Rohozneanu / 21-19 Marjanovic – 7 metri / 22-19 Malinovic / 22-20 Vuk Milosevic, 22-21 Lasica / 23-21 Vujadinovic.

Rezultat final 23-21.

*

HC Dobrogea Sud Constanța: Mitrevski – Buricea, Nistor, Cutura, Crnoglavac, Vujovic, Nikolic.

Au mai jucat, din repriza I: Ignat, Mladenovic; după pauză: Rakcevic, Malinovic, Vujadinovic, Rohozneanu, portarul Sijan la 20-17.

SCM Politehnica: Savic – Marjanovic, Șania, Fenici, Orbovic, Cîmpan, Santeiu.

Au mai jucat, din repriza I: Vuk Milosevic, Păiuș, Krsto Milosevic, Lasica; după pauză: portarul Daskaloski, la 7 metri, la 13-16; Hrimiuc.

*

Marcatori:

HC Dobrogea Sud – 9 jucători: Vujovic 5 goluri (2 în repriza I + 3 după pauză), Crnoglavac 4 (4+0) – 1x7m, Nikolic 3 (1+2), Cutura 2 (2+0), Buricea 2 (2+0) / Toma 1 (0+1), Malinovic 4 (0+4), Rohozneanu 1 (0+1), Vujadinovic 1 (0+1).

SCM Politehnica – 7 jucători: Cîmpan 4 goluri (4+0), Fenici 4 (4+0), Orbovic 4 (2+2), Marjanovic 4 (1+3) – 2x7m Vuk Milosevic 3 (1+2) / K.Milosevic 1 (0+1), Lasica 1 (0+1).

Eliminări temporare 3-6: Markoski la 11-12 minutul 29, Nikolic la 13-16 în minutul 38; Malinovic la 18-17 în minutul 49 / Păiuș la 4-2, în minutul 11; Cîmpan la 8-12 în minutul 27; Orbovic la 11-12 în minutul 29; Vuk Milosevic la 13-16 în minutul 38 și la 17-17 în min. 45, Pero Milosevic la bancă în minutul 52 (scos Șania).

Intervenții: Mitrevski 5+7 / Savic 3+4.

7 metri (3/3 – 3/4): Cutura 1/1, Crnoglavac 1/1, Toma 1/1 – Marjanovic 3/4.

Time-out: Sandu Iacob la 4-7 în minutul 16, la 18-17 în minutul 50, la 22-19 în minutul 59 / Pero Milosevic la 11-12 în minutul 29; la 17-16 în min. 45.

Aruncări ratate (6-4): Cutura – bară, Crnoglavac 3 – 1 bară, Vujovic 2 / Șania, Orbovic – bară, Fenici, K. Milosevic.

Aruncări blocate (2-2): de Sabin Ignat la Orbovic, de Markoski la Fenici / de Păiuș la Crnoglavac, de Santeiu la Crnoglavac.

Cartonașe galbene: 2-4.

SCM Politehnica i-a convocat pe Savic, Vîlceanu, Daskaloski – Păiuș, Orbovic, Fenici, Lasica, Krsto Milosevic, Vuk Milosevic, Cîmpan, Neamțu, Marjanovic, Hrimiuc, Șania, Santeiu, Uruianu.

Minaur Baia Mare a câștigat finala mică pentru locul 3 cu 26-23 contra liderului din campionat CSA Steaua, de la care Tudor Stănescu a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.

Au arbitrat Bogdan Stark și Romeo Ștefan.

 

The post Cu banca mai lungă, gazda HC Dobrogea răstoarnă finala cu Poli la mijlocul părții a II-a de la 11-15 la 20-17 și câștigă Cupa României appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*