Cu excepția lipovanului Pop, șefii divizionarele terțe îmbățișează componența „scurtă” a seriei a VIII-a: Șoimii, Crișul și Pecica trag la vârf, Cermei și Curtici stau la pândă!

Până la urmă, divizionarele terțe arădene nu au fost separate de Federația Română de Fotbal în două serii, așa cum se auzea la un moment dat, ci, împreună cu echipele din Timiș, vor forma un campionat. Seria cu numărul 8 a Ligii a 3-a e singura din țară alcătuită exclusiv din reprezentantele a două județe, ceea ce înseamnă că participantele vor avea parte de deplasări scurte. Mai mult, fiindcă 8 dintre ele s-au înfruntat și în stagiunea precedentă, dar au disputat și destule partide amicale între ele în această vară, se cam cunosc pe de rost, cel puțin antrenorilor fiindu-le ceva mai simplus să pregătească duelurile.

Oprindu-ne la județul Arad, vom avea parte de nu mai puțin de 10 derby-uri arădene doar în turul sezonului regular, iar campionatul chiar începe cu două, pe 28 august: Cermei – Crișul și Curtici – Pecica. În majoritatea lor, președinții grupărilor arădene din Liga 3-a sunt mulțumiți de componența seriei cu numărul, notă discordantă făcând Radu Pop, conducătorul Lipovei.

Pop: „Prea arată a <<Daciadă>> între două județe!”

Campioană en-titre a seriei a 8-a, Șoimii Lipova a ratat calificarea în finala barajului pentru promovarea în Liga 2-a, după 2-3 cu Măgura Cisnădie în dublă manșă. Pentru al patrulea sezon la rând, trupa antrenată de Flavius Sabău va încerca să atace promovarea. „Dacă asta a fost hotărârea FRF, mergem mai departe. Personal, aș fi vrut să fie o componeță diferită în acest sezon. Prea ne cunoaștem, prea arată a <<Daciadă>> între două județe. Obiectivul nostru nu poate fi decât intrarea în play-off și suntem pregătiți să începem sezonul. Până la prima etapă vom ajunge la peste 90% din potențial, lotul este complet, dar, dacă apare vreun jucător peste media echipei, e posibil să mai ne întărim. Prima etapa jucăm acasă cu Ghiroda, un adversar pe care il cunoaștem, o echipă bună. E clar că vrem să începem bine campionatul, ne gândim doar la victorie”, a spus Radu Pop.

Mann: „Nu suntem mai slabi ca sezonul trecut, obiectiv play-offul!”

Sezonul trecut, Crișul Chișineu Criș a condus până în ultimele etape clasamentul în seria a 8-a, dar pe final a fost depășită de rivala din Lipova. La primul baraj de promovare, trupa lui Adi Abrudean a plătit tribut unui arbitraj ostil în turul meciului cu Șelimbăr, iar în județul Sibiu nu a mai putut întoarce soarta calificării. Pierzând jucători ca Pavel, Budur sau Suslak, la prima vedere Crișul și-a mai pierdut din forță, deși rezultatele din amicale și calificarea în turul doi al Cupei spune cu totul altceva. „Deși colegii mei conducători anticipau o împărțire a echipelor arădene în două serii, eu eram convins că vom rămâne împreună, cu formațiile din Timiș. Pentru mine, ca și conducător, care e responsabil cu cheltuieli, bugete, această seria cu deplasări scurte e foarte bună. Pentru fotbaliști, în schimb, poate era mai bine să-și măsoare forțele și cu alte echipe din zonă, poate Bihor, Satu Mare…În rest, chiar dacă am pierdut câțiva jucători buni pentru acest nivel, eu zic că nu suntem mai slabi decât în campionatul trecut. Au venit Tănase sau Ivan, jucători care au evoluat la UTA și o să mai luăm un fotbalist important cu profil ofensiv. Începem campionatul aproape de casă, la Cermei, acolo unde, din ceea ce mi-au spus băieții, nu am prea bătut. Sper să spargem gheața acum, deși e clar că vom avea parte de un meci foarte greu. Dar, la fel de dificile vor fi și următoarele două partide, acasă, cu Dumbrăvița, adică echipa din Timiș cea mai bună, după părerea mea și cu prietenii noștri de la Lipova. Eu mi-aș dori 9 puncte din primele trei etape, dar ar fi bune și 7…Obiectivul e calificarea în play-off, iar de acolo atacarea barajelor”, susține Sebastian Mann, președintele Crișului.

Găvruță: „Ne propunem locul 1, am încredere în banca tehnică și în jucători”

Progresul Pecica începe cel de-al treilea sezon în Liga 3-a, de la promovarea din vara lui 2019, dar primul cu un nou antrenor pe bancă. Sorin Bălu i-a luat locul lui Dan Stupar, care a ales ulterior Ungheniul. Pecicanii și-a schimbat mai mult din jumătate din componența lotului din sezonul trecut. „Sunt foarte mulțumit de componența seriei, FRF s-a gândit bine să nu avem deplasări lungi, să facem economie de bani pentru că sunt vremuri mai grele și orice leu contează. Obiectivul pe care ni-l propunem în acest an este locul 1. Vrem să câștigăm seria, să mergem la baraj și vom vedea ce va mai fi. Am încredere în banca tehnică, am adus fotbaliști buni, lotul este la 80% din potențial acum. Mai sunt 10 zile în care mai putem crește în eficiență la finalizare, acolo unde în amicale nu am stat prea bine. Prima etapă mergem la Curtici, un meci între prieteni și vecini, va fi care pe care. Un meci greu, pe care – însă – vrem să-l câștigăm”, a punctat Dorel Găvruță, președintele Progresului.

Bulza: „Lot complet și competitiv, vedem unde ne poartă rezultatele”

Gloria Lunca Teuz Cermei a avut ceva emoții cu rămânerea în eșalonul terț până spre finalul stagiunii precedente, dar a scos-o la capăt. În acest an, Flavius Moisă, Adi Sasu și Cristi Irimia pare să aibă la dispoziție un lot ceva bun, cu Adi Piț cap de afiș la capitolul achiziții, iar rezultatele din amicale au vorbit și ele în acest sens. „E bine că nu avem deplasări lungi, altfel nu știu cine va trage cu adevărat la promovare în această serie. Ne cunoaștem bine între noi, să vedem ce vom face în turul campionatului. Cermeiul nu are obiectiv, vedem pe parcurs unde ne poartă rezultatele. Am încheiat cu transferurile, avem lot complet și competitiv, cred eu. Începem în forță, vine Crișul la noi, sperăm să fim mai inspirați și să începem pozitiv măcar campionatul dacă în Cupă nu am reușit”, a spus Petre Bulza, șeful „sămădăilor”.

Grec: „Serie ideală fără deplasări lungi, vrem să ne salvăm în acest prim sezon de la revenirea în Liga 3-a,”

Fără să fi avut ca obiectiv impus promovarea în Liga 3-a, Frontiera Curtici a reușit să scape de hainele fotbalului județean. A căștigat Turneul de desemnare a campioanei județene, după care câștigat și barajul cu Hermannstadt II. Echipa lui Radu Anca va evolua mai sus pe scheletul ce a promovat, plus Pavel, Burlă și Prică, dar și câțiva juniori împrumutați de la UTA. „Seria este ideală pentru noi, fiindcă și așa nu aveam prevăzuți în buget prea mulți bani pentru deplasări. Inițial s-a zvonit că vom juca  cu echipele din Bihor, poate și mai la nord, ne bucurăm că am rămas aici, cu colegele din Arad și Timiș. Fiindcă suntem noi în această serie, nu putem spune că ne cunoaștem foarte bine adversarii, dar, oricum, ne știm locul. Vrem să ne salvăm de la retrogradare în acest prim sezon de la revenirea orașului Curtici în Liga 3-a, vom încerca să depășim măcar o formație din Arad în clasament, deși suntem conștienți că nu va fi deloc ușor. Începem campionatul acasă, cu Pecica, am remizat la 0 cu ei în amical, dar în oficial va fi cu totul altceva. E un derby județean, vor fi ambiții mari, iar ei pleacă ușor favoriți. Mi-a plăcut echipa lor, chiar dacă nu au obținut rezultate prea bune în amicale. O să ne batem pentru puncte în fiecare meci, suntem echipa ce nu are ce pierde în această serie, numai de câștigat”, a menționa Sorin Grec, conducătorul lui „Fronti”.

Programul turului ediției 2021-2022 în Liga 3-a (seria a VIII-a):

Etapa 1 – 27-28 august

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Crişul Chişineu Criş

Şoimii Lipova – Ghiroda Şi Giarmata Vii

Pobeda Stár Bišnov – ACS Poli Timişoara

Frontiera 2004 Curtici – Progresul Pecica

Avântul Periam – Dumbrăvița

Etapa a 2-a – 3-4 septembrie

Crişul Chişineu Criş – Dumbrăvița

Progresul Pecica – Avântul Periam

ACS Poli Timişoara – Cs Frontiera 2004 Curtici

Ghiroda și Giarmata Vii – Pobeda Stár Bišnov

Gloria Lunca-teuz Cermei – Şoimii Lipova

Etapa a 3-a: 10-11 septembrie

Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş

Pobeda Stár Bišnov – Gloria Lunca-Teuz Cermei

Frontiera 2004 Curtici – Csc Ghiroda și Giarmata Vii

Avântul Periam – ACS Poli Timişoara

Dumbrăvița – Progresul Pecica

Etapa a 4-a: 17-18 septembrie

Crişul Chişineu Criş – Progresul Pecica

ACS Poli Timişoara – Dumbrăvița

Ghiroda și Giarmata Vii – Avântul Periam

Gloria Lunca-teuz Cermei – Frontiera 2004 Curtici

Şoimii Lipova – Pobeda Stár Bišnov

Etapa a 5-a: 24-25 septembrie

Pobeda Stár Bišnov – Crişul Chişineu Criş

Frontiera 2004 Curtici – Şoimii Lipova

Avântul Periam – Gloria Lunca-Tteuz Cermei

Dumbrăvița – Ghiroda și Giarmata Vii

Progresul Pecica – ACS Poli Timişoara

Etapa a 6-a: 1-2 octombrie

Crişul Chişineu Criş – ACS Poli Timişoara

Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Dumbrăvița

Şoimii Lipova – Avântul Periam

Pobeda Stár Bišnov – Frontiera 2004 Curtici

Etapa a 7-a: 8-9 octombrie

Frontiera 2004 Curtici – Crişul Chişineu Criş

Avântul Periam – Pobeda Stár Bišnov

Dumbrăvița – Şoimii Lipova

Progresul Pecica – Gloria Lunca-Teuz Cermei

ACS Poli Timişoara – Ghiroda și Giarmata Vii

Etapa a 8-a: 15-16 octombrie

Crişul Chişineu Criş – Ghiroda și Giarmata Vii

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Acs Poli Timişoara

Şoimii Lipova – Progresul Pecica

Acs Pobeda Stár Bišnov – Dumbrăvița

Frontiera 2004 Curtici – Avântul Periam

Etapa a 9-a: 22-23 octombrie

Avântul Periam – Crişul Chişineu Criş

Dumbrăvița – Frontiera 2004 Curtici

Progresul Pecica – Pobeda Stár Bišnov

ACS Poli Timişoara – Şoimii Lipova

Ghiroda și Giarmata Vii – Gloria Lunca-Teuz Cermei

0
0

Articolul Cu excepția lipovanului Pop, șefii divizionarele terțe îmbățișează componența „scurtă” a seriei a VIII-a: Șoimii, Crișul și Pecica trag la vârf, Cermei și Curtici stau la pândă! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*