Cu gândul la viitor…

Dragi maramureșeni, privesc în urmă și mă gândesc la tot ceea ce am făcut pentru Maramureș, dar și la tot ceea ce știu că mai pot să ofer județului nostru. Am luptat cu fiecare celulă a corpului pentru a răsplăti încrederea cu care maramureșenii m-au onorat acum patru ani de zile și închei acest mandat cu fruntea sus, dar și cu o dorință profundă de a-mi continua proiectele în interesul Maramureșului.

În timp ce unii ajung la finalul unei campanii electorale construită pe învrăjbire și atacarea sistematică a contracandidaților lor, eu ajung la finalul acestui mandat, mai sigur ca oricând că pot să ofer maramureșenilor O VIAȚĂ MAI BUNĂ. În timp ce unii au numărat zilele rămase până la momentul alegerilor, eu am numărat proiectele concretizate în beneficiul maramureșenilor.

Ultimele săptămâni de zile m-au adus mai aproape de maramureșeni, pe care, alături de familie, i-am pus mereu PE PRIMUL LOC. Toate acestea au venit însă cu un cost și dacă am ceva să îmi reproșez este că nu am fost suficient de prezent în viața soției mele, a fiului nostru nou-născut, Iacob și a fiicei mele, Nicole. Însă va sosi un moment când vor înțelege că toată truda aceasta, le-o dedic lor. Lor și intregii generații tinere, tuturor celor care merită să se bucure de un viitor luminos. Lor și tuturor maramureșenilor, care merită resect și demnitate din partea celor care îi reprezintă.

Din perspectiva de președinte al Consiliului Județean Maramureș, timpul capătă un alt înțeles. Patru ani de acțiuni concrete sunt insuficienți pentru a recupera inacțiunea perpetuată timp de 24 de ani, dar sunt suficienți pentru a dovedi dragostea, respectul și loialitatea pe care un reprezentant al administrației le are față de comunitate. Sunt suficienți pentru a demara proiecte mari, la care unii nici nu au îndrăznit să viseze. Pentru mine, cei patru ani au fost dublați de o muncă asiduă, de o încercare permanentă de a găsi soluții pe agenda încărcată cu problemele moștenite ale județului.

Mi-am asumat fiecare acțiune și proiect pentru Maramureș și am învățat să iubesc fiecare secundă a muncii mele. Am luat toate încercările de descurajare și dovezile de rea-voință care mi-au fost transmise de-a lungul timpului și le-am transformat în resurse de încredere si energie. Toți cei care vreme de patru ani au vrut să țină Maramureșul pe loc, doar pentru a lovi personal în mine, nu au reușit. S-au lovit de încăpățânarea unui maramureșean autentic, care a ales să lase deoparte orgoliile politice și să pună Maramureșul pe primul loc.

Ne desparte foarte puțin timp de ziua alegerilor, de ziua în care ne putem manifesta unul dintre cele mai importante drepturi democratice. Vă îndemn să vă exercitați acest drept, care este totodată o datorie morală față de întreaga comunitate. Ieșiți la vot și contribuiți direct la parcursul județului nostru pentru următorii patru ani. Nu vă lăsați angrenați în ura împrăștiată cu atâta nonșalanță sub forma unei campanii electorale și alegeți să nu puneți viitorul Maramureșului sub însemnul unor promisiuni electorale, ci sub unul al proiectelor concrete, pentru o viață mai bună.

Nu există dovadă mai puternică a dragostei pentru Maramureș decât contribuția directă la dezvoltarea sa, iar pe 27 septembrie vom vota pentru Maramureș, pentru o viață mai bună, pentru proiecte concrete și substanțiale! Pentru că punem Maramureșul pe primul loc!

 Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș

Comandat de PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT MARAMUREȘ, realizat de MARAMURES JURNAL SRL, cod mandatar financiar 21200019

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*