Cu lupul la „radiolog”: Bart Meijers – O ”călcătură” tare, una moale

George Marin

După insipidele apariții ale celui de tristă amintire Pierce, am urmărit să vedem dacă Petrolul și-a adus un mijlocaș defensiv adevărat. Poate da, poate nu. Ca unul trecut prin școala olandeză, nu putem spune despre Meijers că nu știe jocul. Ba îl știe, se vede. În jocul de marți, Meijers s-a străduit să fie disciplinat tactic. Chiar foarte disciplinat pentru gustul unor est-europeni care se lasă entuziasmați din ce în ce mai mult de un dribling pe care îl vezi din ce în ce mai rar într-un fotbal care se duce spre rigidizare totală. Adică, tactica va deveni religie, așa cum se petrec lucrurile în Italia. Așadar, nu-i putem cere lui Meijers să facă de fapt ceea ce nu este învățat să facă. Poate nu acum, dar poate mai târziu va fi mai implicat în construcția jocului. După retragerea lui Meijers din joc pentru a-i face loc lui Vajushi(min. 73), pe poziția defensivă a trecut Ekollo. Acesta, cu o tehnică mai bună, mai variată, și cu ceva experiență în cuantă mai mare decât cele 13 meciuri în prima ligă olandeză ale lui Meijers la cei 23 de ani ai săi, a participat mai activ la jocul de ansamblu al echipei, beneficiind, desigur, și de conlucrarea cu alți coechipieri de un nivel tehnic asemănător cu al lui. Ceea ce i-a lipsit lui Meijers. Disciplina tactică stăpânită de olandez l-a dus, în majoritatea timpului, în zona în care l-a avut în vedere pe Cruceru (nr. 23), dar la debutul meciului a stat mai aproape de linia defensivă decât de atacanți. A mai schimbat poziția când situația de joc i-a cerut-o. Situația de distanțare de adversar s-a repetat (min. 43), retrăgându-se prea mult nu a putut bloca la timp șutul constănțeanului Cruceru. Norocul nostru a constat în faptul că șutul „marinarului” a fost… fleașcă.
După pauză, Meijers a dispărut de-a binelea din relația sa cu balonul (a se vedea și cifrele), doar păstrându-și poziția desemnată în teren. Adevărat este că a trebuit să asigure ariergarda pe timpul cât Petrolul a impulsionat atacul spre poarta adversă (min. 60-72). Totuși, poate că o poziție mai avansată a lui, coroborată cu o mai mare implicare în joc, i-ar fi forțat pe constănțeni să îl lase în avanposturi doar pe piticul Bălan, mai ușor de contracarat chiar și în ciuda vitezei sale debordante. Ne-ar fi scutit de ceva emoții, nu știm dacă și de golul înfrângerii.
R 1 R 2 Total
Pase scurte 3 (1 înainte, 1 lateral, 1 înapoi) 2 (1, 0, 1) 5 (2, 1, 2)
Pase medii 10 (2, 6, 2) 2 (1, 1, 0) 12 (3, 7, 2)
Mingi disputate dar nejucate 5 1 6
Mingi pierdute 1 0 1
Intercepții și recuperări 3 1 4
Respingeri 2 0 2
Total mingi jucate 18 5 23
Dacă tot suntem la „radiografie”, îndrăznim, foarte pe scurt, o caracterizare și a celorlalți petroliști, cu mai multă atenție asupra celor nou veniți. Făcând aceste aprecieri nu am uitat că echipa este încă în omogenizare. Una care trebuie să fie făcută în regim de maximă urgență

Lui Sory Diarra i-a... căzut lanţul la bicicletă încercând nici el nu ştie ce!
Lui Sory Diarra i-a… căzut lanţul la bicicletă încercând nici el nu ştie ce!

Avram – înger și demon. A respins câteva șuturi grele, dar a greșit la ultima fază, când s-a lovit de Manolache și a rămas la pământ, primind al doilea gol.
Mendoza – a jucat exasperant de multe baloane spre înapoi. De ce oare? I-a fost teamă să nu greșească? Pentru un jucător venit din prima ligă la un club care trebuie să joace ofensiv 20 de meciuri, a nu evolua cu încredere nu este cel mai potrivit lucru. Este chiar dezamăgitor.
Răuță – a gafat grav la primul gol primit, a căscat gura la al doilea, întârziind o potențială intervenție salvatoare, și a ratat o ocazie mare, la 1-1, șutând cu latul pe lângă poartă. Fundaș, fundaș, totuși, cu balonul trebuie să știi chiar și în liga a doua…
Manolache a faultat în careu, în speranța că ni se va întâmpla și nouă ce i s-a întâmplat Botoșaniului, adică să facă fault în careu și adversarul să rateze lovitura de pedeapsă. Nu a mers. El a avut și câteva nesiguranțe.
Țicu – surprinzător șutul cu care a marcat! A fost activ, chiar dacă fără alte realizări remarcabile. Din păcate, la câteva acțiuni nu s-a înțeles perfect cu Vajushi.
Meijers – aprecierile asupra jocului său se pot vedea mai sus.
Saim Tudor –bun în prima parte, cu șuturi periculoase. A dispărut treptat din joc după pauză, când a fost trecut pe partea stângă. Înlocuit de Vajushi (min. 67).
Ekollo –mulțumitor, pe alocuri chiar bun în ambele poziții pe care le-a ocupat în teren. Înlocuit în minutul 84.
Enache – timid. Îi trebuie mai multă îndrăzneală. Înlocuit la pauză.
Roigé – sub evoluția sa din meciul de debut, din primăvară. Și sub evoluția sa din meciul de la Mioveni. Lucru care ne face să ne întrebăm care din cele două ar fi poziția pe care poate fi mai bine pus în valoare.
Balint –a primit puține baloane. L-am remarcat în trei pătrunderi încercând să își valorifica viteza, pătrunderi încheiate cu un corner (min. 50), un șut peste poartă (min. 57) și o neînțelegere la pasa finală (min. 72).
Bratu – intrat la pauză, curajos, cu ambiție, dar stins spre final. A reușit o foarte bună angajare pentru Balint (min. 50).
Vajushi – s-a cunoscut intrarea lui. A reușit o pasă bună pentru Răuță, ratată de acesta. Dar și el a avut neconcordanțe cu coechipierii.
Diarra – intrat în minutul 73, i-am admirat fizicul. Altceva remarcabil? După ce și-a dat cu stângul în dreptul (min. 88), i-a stricat lui Bratu o minge cu care acesta ar fi putut pătrunde spre poarta Farului (min. 89).
Poellmans – intrat în minutul 84- a evoluat prea puțin pentru o apreciere obiectivă.
Zasavițchi – Și el intrat tot în minutul 84, a avut o ezitare în zona de apărare, dar nu se poate face o apreciere obiectivă nici în cazul lui.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*