Cu lupul la radiolog: „timidul” Matiş

George Marin

Aveam o indecizie înaintea meciului cu Slatina: cine să vină la radiografie. Beleck și Matiș au stat în balanță. L-am preferat pe cel de-al doilea pentru că, judecând după evoluția din meciul cu craiovenii, imaginasem pronosticul că Beleck nu va termina meciul pe teren. Așa a fost. Oricum, s-a arătat că „radiografia” s-ar fi înnegrit total. Nu s-ar fi găsit nici măcar o urmă de punct alb.
Nici cu Matiș nu au stat lucrurile altfel în ceea ce privește prezența pe teren. Și el a fost înlocuit, chiar mai devreme decât Beleck. Dar, în cazul lui Matiș, este ceva de discutat. De ce i s-a distribuit acea poziție, de inter dreapta? A fost un test să vedem dacă poate juca pe acea poziție? Ce i s-a cerut să facă? Cât de mare i-a fost atribuită raza lui de acțiune? El s-a arătat a fi un băiat foarte ascultător, părând chiar timid. Arareori a depășit o anumită zonă, chiar și când, avansând doar câțiva metri ar fi putut pune presiune pe degajările fundașilor adverși – se crea un gol de petroliști în careul advers, unde Beleck nu a contat absolut deloc – sau chiar putea intercepta. Așa s-a născut unul din cele trei șuturi trimise de el spre poarta olteană (min. 44). Mai mult, l-a cam „sărit” jocul, pentru că primul mitan a fost show-ul lui Saim Tudor susținut de Roigé, acțiunile pe flancul tinereții, Matiș – Constantinescu – Olaru (acesta fiind responsabil cu susținerea din spate), fiind lăsat pe planul secund. Iar când balonul a ajuns și pe acolo, nu întotdeauna colaborarea dintre tineri a fost clară. Celelalte două șuturi au fost expediate, ca și cel menționat deja, de la marginea careului sau de la 22-23 de metri, aproape frontal (min.8 – șut pe care a părut că nu și l-a pregătit prea bine, grăbindu-se un pic, și 20).
De ce facem supoziția de timiditate? Pentru că, dacă analizăm pasele executate de Matiș, observăm că pasele de lungime medie au fost efectuate cu preponderență spre lateral sau spre înapoi. Desigur, nu se pot trimite toate pasele spre înainte, totuși, în meciurile Argeșului, unde a jucat înainte de a veni la Petrolul, a arătat mult mai multă îndrăzneală. Alt exemplu: din cele cinci baloane disputate doar a atins unul, restul nu le-a putut juca. Nu a avut niciun dribling! Acest capitol este cam sărac pentru un mijlocaș cu caracter ofensiv. Stă mai bine la partea defensivă: a făcut trei recuperări în terenul advers, ceea ce înseamnă trei posibilități de atac oferite propriei echipe.
Probabil că schimbarea lui Matiș,de la pauză, se datorează faptului că Moldovan a trecut de la formula 1 – 4 – 1 – 4 – 1, la un mai ofensiv 1 – 4 – 1 (Salifu) – 3 (cu Roigé în centru) – 2 (cu Balint în linie cu inexistentul Beleck). Ori, poate Moldovan nu a fost mulțumit…
Concluzia: nu a fost o evoluție relevantă pentru Matiș. Chiar și dacă nu l-ai mai văzut anterior, lui Matiș îi poți intui unele calități. Dar evoluția din cele 45 de minute de miercuri nu ne poate lămuri, mai ales că i-am urmărit evoluțiile din play-off – ul trecut. Miercuri, nu i s-a pus în valoare o calitate pe care a demonstrat-o la echipa piteșteană, anume viteza. În meciurile jucate la Argeș, Matiș a fost folosit mai mult pe bandă cu intrări spre centru, de multe ori finalizate cu șut. Acum i s-a distribuit altă poziție în care a fost strâns în chingi, ca un câine care se mișcă limitat de cât de lungă îi este sârma. Oare această poziție care i s-a destinat în meciul de miercuri să fie cea mai convenabilă și cea mai productivă pentru Matiș? Hmmm!

Cifrele:
Total mingi jucate 23
Pase scurte (înainte / lateral / înapoi) 2 (0 / 1 / 1)
Pase medii (înainte / lateral / înapoi) 8 (2 / 4 / 2)
Pase lungi (înainte / lateral / înapoi) 3 (1 / 2 / 0)
Mingi pierdute 1
Deposedări efectuate / suferite 0 / 1
Mingi disputate, dar nejucate 4
Intercepții 1
Recuperări / mingi blocate 3 /1
Șuturi (cadrate) 3 (0)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*