Cu obiectivul îndeplinit, Cermeiul vrea să-și ia revanșa cu Periamul! Salka: „Avem moral, încredere, vrem să terminăm campionatul cu capul sus!”

Singura divizionară terță arădeană din a doua jumătate a clasamentului seriei a 8-a a Ligii a 3-a a scăpat de emoții odată cu încheierea penultimei etape. Gloria Lunca Teuz Cermei a bătut-o pe ACS Poli pe teren propriu, după penlty-ul obținut de Radu Popa și transformat de Sergiu Popa, după 22 de minute de joc. Pe final, Bodri a irosit o a doua lovitură de la 11 metri, dar „sămădăii” nu au tremurat cu adevărat în fața unei formații slăbite mult în iarnă.

Denis Salka – Denis Lazăr, fotbaliști crescuți de UTA în diferite generații au asigurat echilibrul Cermeiului la mijlocul terenului, la fel cum au făcut-o în alte partide bune făcute de „roș-albi” în stagiunea de primăvară. Iar vineri, la Periam, e de luat și o revanșă după acel 0-2 din tur. „Chiar dacă am câștigat la limită, nu cred că victoria noastră cu Poli poate fi pusă la îndoială. Am jucat mai bine, am avut ocazii mai mari și mai multe și a ratat inclusiv un penlaty. Până la urmă, important este că ne-am îndeplinit obiectivul cu o etapă înainte de finalul sezonului, putem evolua mai dezinvolți vineri. Vrem să terminăm cu capul sus acest campionat, iar asta înseamnă un rezultat pozitiv și la Periam. Ca și noi, echipa din Timiș s-a schimbat în bine în acest retur, a obținut rezultate importante, precum victoriile din deplasare cu Lipova sau Dumbrăvița, dar nu ne  e teamă de ei. Avem și noi moral, încredere și am venit și noi cu destule puncte din deplasare în această primăvară. Cu cele trei-patru transferuri realizate în iarnă, am fost și noi alții din martie încoace și acum suntem lipsiți de orice emoții”, ne-a mărturisit Salka.

Căpitanul UTA-ei 2001, fotbalistul de profil defensiv este mulțumit și nu prea de primul său sezon într-o competiție de seniori. „Știu că puteam și mai mult decât am realizat la Cermei, am fost și accidentat, am avut și alte probleme medicale, am lipsit și datorită suspendărilor și așa meciurile nu au fost prea multe. Am acumulat ceva experineță și asta mi-a prins bine, am și evoluat la mijloc, unde la UTA rar jucam, cred că m-am descurcat onorabil. Ca și generație, cred că dacă am fi rămas împreună să jucăm de exemplu în tricoul UTA-ei în Liga 3-a era mai bine. Individual am fi crescut și mai mult, dar 0 până la urmă – e bine și așa. Mă bucur pentru David (n.a. Miculescu) sau Damian (n.a. Isac) văzându-i cum s-au impus și în Liga 1, ne-ar fi plăcut să fim mai mulți acolo din generația noastră, dar, poate, pentru unii nu e prea târziu. Cel puțin eu sunt jucătorul UTA-ei până în 2023 și sunt din nou la dispoziția clubului din vară”, a adăugat Denis Salka, căpitanul generației ce juca semifinala Ligii Elitelor U19 vara trecută, sub comanda lui Sandu Gaica, Adi Ungur și Mihai Petcuț.

Avântul Periam – Gloria Lunca Teuz Cermei se joacă vineri, de la ora 15, iar oaspeții ar trebui să câștige la cel puțin trei goluri diferență pentru a termina pe locul 7 în fața timișenilor lui Stănache .

Formații probabile:

Periam: Ciui – Moldovan, Artimon, Mureșan, Mihoc – Dobie, Oancia, Mînecan, Mager – Trandu, Tulcan.

Cermei: Gârlea – Stoianovici, Iuga, Al. Sabău, I. Pop – Salka, Lazăr – Mateucă, S. Popa, L. Bodri – R. Popa.

FOTO: Costel Șerban

0
0

Articolul Cu obiectivul îndeplinit, Cermeiul vrea să-și ia revanșa cu Periamul! Salka: „Avem moral, încredere, vrem să terminăm campionatul cu capul sus!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*