Cu participare prezidenţială, dezbaterea de la Ploieşti despre oraşele României – între degringoladă şi iz politic

N. Dumitrescu

Agitaţie mare, ieri după-amiază, în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a venit la Ploieşti pentru prima dată de la instalarea sa la Cotroceni. Nu într-o vizită oficială, ci pentru a participa la dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploiești”. După forţele de ordine prezente în zona de desfăşurare a evenimentului – Universitatea Petrol şi Gaze – după controalele şi regulile stricte impuse inclusiv jurnaliştilor acreditaţi la acest eveniment, dar mai ales după lipsa de informaţii oficiale privind programul dezbaterilor, chiar şi pentru cei chemaţi să ia parte la ele, toată această manifestare a avut, mai degrabă, un parfum electoral, care să-l învăluie pe principalul invitat – preşedintele statului – şi un pronunţat caracter de improvizaţie. Şi asta deoarece, în ciuda titlului pompos al reuniunii – inclusiv englezit! – nici măcar cu câteva ore înainte de startul acţiunii, la ora 17.30, nu fusese anunţat programul dezbaterilor, care ar fi trebuit să fie poate chiar pe ore şi pe minute, aşa cum se întâmplă, de regulă, la orice manifestare serioasă, responsabilă, mai ales când sunt prezenţi demnitari şi reprezentanţi ai autorităţilor publice, chemaţi apoi să-i informeze şi pe cetăţeni. Or, acţiunea de ieri a stat exclusiv sub semnul degringoladei, cu iz politic, marca PNL, deşi nici măcar unii dintre aleşii locali ai acestui partid, în lipsa unei agende a manifestării, nu au ştiut despre ce e vorba, unii dintre ei vorbind, mai direct ori mai pe ocolite, despre refuzul de a participa. De altfel, nu puţine au fost şi întrebările primite pe această temă, în ultimele zile, la redacţie, de la reprezentanţi ai administraţiei şi ai unor instituţii de „toate culorile”. Fiindcă nu credem că exagerăm atunci când susţinem că o temă atât de importantă, de necesară şi de serioasă cum este cea a marcării Centenarului Marii Unirii şi, din perspectiva acestuia, a prezentului şi a viitorului acestei ţări, ar fi impus o implicare a tuturor forţelor politice, într-un interes şi un efort comun, nu doar a unui anumit partid.

Iohanis - Ploiesti1

“Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploiești”. Aceasta a fost tema reuniunii de ieri, de la Ploieşti, organizată, începând cu ora 17.30, la Universitatea Petrol şi Gaze. Trebuie precizat, însă, faptul că, la cât de importantă şi de serioasă s-a dorit a fi această acţiune, programul ei – pe ore şi minute chiar, având în vedere prezenţa principalului invitat, preşedintele României, Klaus Iohannis – a lipsit cu desăvârşire! Inclusiv pentru cei invitaţi aceasta fiind o necunoscută chiar şi la ora începerii dezbaterii, sutelor de participanţi şi jurnaliştilor dându-li-se câte o mapă în care se aflau doar trei coli albe şi câte un pix, e drept cu promisiunea că abia la sfârşitul reuniunii vor primi un material chipurile lămuritor. Care s-a dovedit a fi, până la urmă, un pliant frumos colorat şi plin de generalităţi! Asta în condiţiile în care venirea şefului statului în Prahova, la Ploieşti, fusese anunţată de către purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei încă de acum o săptămână. “Președintele Klaus Iohannis va participa miercuri, 22 noiembrie, la Ploiești, la dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire”, a precizat, pe data de 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Ceea ce nu s-a spus atunci a fost că preşedintele ţării va călători, de la Bucureşti la Ploieşti, cu trenul, dar s-a aflat din postarea pe care chiar domnia sa a făcut-o pe facebook, din vagonul de clasa I, fără a convinge însă prea mult, de vreme ce au fost voci care au tradus această opţiune doar drept „populism”.
„Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunitățile României, dar este și un prilej important pentru aleși să-și informeze cetățenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale și urbane în România în perioada următoare”, a menţionat, atunci, la Palatul Cotroceni, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale care, ieri, a reconfirmat prezenţa şefului statului în municipiul de reşedinţă al judeţului Prahova.
Numai că, având în vedere toată această secretomanie asupra întâlnirii şi a programului – despre care am primit întrebări inclusiv la sediul redacţiei – totul a părut a avea o altă explicaţie: aceea a politizării evenimentului în beneficiul unei anumite formaţiuni politice, respectiv PNL. Dovadă că în sală nu s-au aflat decât reprezentanţi ai acestui partid-primari, consilieri, şefi de instituţii deconcentrate, şi abia dacă au fost zăriţi unu-doi reprezentanţi de la PMP. Toţi, se pare, „identificaţi” de vreo câteva zile până şi cu CNP, ca să nu strecoare, Doamne fereşte, cine ştie cine la o dezbatere atât de importantă…

Iohanis - Ploiesti3
Iar asta în condiţiile în care titlul anunţat – inclusiv cu tentă englezită, de parcă nu s-ar fi putut găsi, în locul expresiei „oraş smart”, un cuvânt potrivit din bogata şi expresiva limbă română – făcea trimitere la teme de strictă actualitate şi ar fi fost normal să poarte girul tuturor forţelor politice, nu doar al formaţiunii care empatizează cu preşedintele. Teme de actualitate pe care şi discursul preşedintelui ar fi vrut să le scoată în evidenţă, într-un amestec de cuvinte gen prosperitate, îngrijorări, oraş smart, mediu de afaceri, revoluţie fiscală – nelipsind atacurile la PSD şi la liderul acestuia, Liviu Dragnea, invocându-se chiar demisia lui – şomaj, optimism, obiective ambiţioase, fără a reuşi să aibă, însă, consistenţa, responsabilitatea, forţa şi credibilitatea necesare, pe fondul improvizaţiei, al degringoladei şi al izului politic mai mult decât evidente pe parcursul celor două ale reuniunii. Ce bine ar fi fost, de exemplu, dacă măcar rigurozitatea şi seriozitatea aplicate în cazul accesului în sală al jurnaliştilor ar fi caracterizat întreaga manifestare! Ce şi cine să dezbată, fie şi despre oraşele „smart”, dacă acelora care ar fi trebuit chemaţi să asculte şi să emită, la rându-le, idei, să reprezinte nu numai diversitatea spectrului politic, ci şi pe aceea a problemelor cu care se confruntă, în prag de iarnă, de explozie a preţurilor şi a protestelor, cetăţenii, li s-au oferit doar… secretomanie, improvizaţie şi politicianism ?!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*