Cu trei zile înainte de finalul perioadei de iarnă, eşalonul secund a adunat 60 de transferuri

Joi, vineri şi luni sunt ultimele zile în care cluburile din eşalonul secund mai pot opera transferuri în cadrul perioadei de iarnă care a fost stabilită prin decizia Comitetului Executiv din data de 4 iunie 2018.

Data de 17 februarie este ziua la finalul căreia se va închide perioada de transferuri de iarnă din România la nivelul competiţiilor de seniori şi juniori organizate de Federaţia Română de Fotbal. Jucătorii legitimaţi după această dată la nivelul Asociaţiilor Judeţene de Fotbal nu vor putea obţine viza FRF pentru competiţiile care fac parte din sezonul 2019-2020.

SCM Gloria Buzău, colecţie de căpitani

Două au fost cluburile care s-au remarcat până acum ca număr de achiziţii efectuate în pauza de iarnă a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor. Este vorba de SCM Gloria Buzău, cu nouă transferuri şi U Cluj, cu opt mutări – incluzând la ardeleni şi revenirea lui Coman de la CSM Reşiţa.

Buzoienii şi-au pierdut golgheterul, Valentin Alexandru (foto principal) transferându-se de câteva zile la ultima echipă de pe podium, Fotbal Club Rapid. Plecarea sa a fost acoperită prin aducerea căpitanului celor de la Sportul Snagov, Adrian Stoica, acesta sosind la Buzău alături de un alt coechipier, Iulian Roşu.

Gruparea pregătită de Ilie Stan nu s-a mulţumit doar cu un singur purtător de banderolă, lista achiziţiilor de astfel de jucători fiind completată cu Savin de la Turris-Oltul şi Călin Toma de la Ripensia. În plus, la capitolul U20, SCM Gloria şi-a adus un portar trecut prin curtea celor de la FCSB, Cristian Andrei şi un mijlocaş de la Voluntari, Stăiculescu.

U Cluj a dat străinii pe împrumuturi din Liga 1

Gruparea de pe Someş are planuri mari pentru a doua parte a sezonului, după ce a terminat anul 2019 pe locul 13. Colonia de străini a ardelenilor s-a redus simţitor, astfel că au mai rămas doar portughezul Inácio Miguel şi moldoveanul Crăciun, singura incertitudine fiind situaţia lui Kay.

Lotul a suferit schimbări importante, majoritatea noutăţilor sosind din Liga 1: Mailat şi Andrei Mureşan au fost la CFR Cluj, Neciu la Chindia, Penescu de la FC Botoşani şi Bogdan Barbu de la Clinceni.

Golgheterul la zi a ajuns din nou la Turris-Oltul

Dintre primele cinci clasate, cea mai activă a fost Turris-Oltul, gruparea din Turnu Măgurele reuşind să dea lovitura prin aducerea celui mai bun marcator din Liga 2 Casa Pariurilor, Albert Voinea (foto jos) de la Ripensia. Este al doilea an la rând în care gruparea teleormăneană reuşeşte acest lucru, după ce în iarna trecută l-a adus pe Adrian Voicu de la Daco-Getica, însă atunci Turris-Oltul evolua în Liga 3.

Rămaşi fără internaţionalul de juniori Ionuţ Rus, revenit la CFR Cluj, teleormănenii au împrumutat un portar aflat sub contract cu Dinamo, Petrişor, născut şi el tot în 2000, ca predecesorul său. În defensivă a sosit experimentatul Samson, care a evoluat ultima dată la Horezu, în timp ce în linia de mijloc a apărut Cioinac, venit de la Petrolul.

Transferuri puţine pe podium

Dacă despre Rapid am amintit mai devreme că a reuşit să îl aducă pe cel mai bun marcator al buzoienilor, celelalte noutăţi fiind Copaci de la Astra şi Finica, un internaţional de juniori din Moldova, născut în 2002 şi venit de la FC Torino, în schimb Mioveniul şi UTA Arad nu au efectuat schimbări majore la nivel de lot.

Argeşenii au înregistrat un singur transfer, împrumutul lui Hreniuc de la Universitatea Craiova, cu care vor să acopere plecarea lui Celea la Sepsi. De partea cealaltă, liderul campionatului şi-a întărit defensiva cu fundaşul central Radu Crişan, care a evoluat în acest sezon la Dunărea Călăraşi, dar aparţine de Astra şi cu albanezul Rrumbullaku. În linia de mijloc a arădenilor a apărut şi spaniolul Jebari, fost ultima dată la Csikszereda.

Străini pentru Petrolul, Campionii FC Argeş şi Csikszereda

Ca în fiecare perioadă de transfer, nume noi de străini apar în premieră în eşalonul secund. În această iarnă, pe lângă cei amintiţi mai sus, mai apar albanezul Vajushi şi spaniolul Roige, ambii la Petrolul, grecul Intzidis la Csikszereda şi camerunezul Deslandes (foto jos, în stânga) la Campionii FC Argeş, în timp ce argentinianul Pierce a coborât un eşalon, ajungând de la Botoşani la Petrolul.

Un eşalon au mai coborât Horaţiu Moldovan, revenit de la Sepsi la Ripensia şi Laurenţiu Buş, transferat de la Clinceni de către CSM Reşiţa. Alături de ultimul, reşiţenii au mai adus alţi jucători cu CV, cum ar fi Astafei şi Laurenţiu Rus, cu ajutorul cărora vor să iasă din zona retrogradării, momentan aflându-se la patru puncte de primul loc salvator.

De remarcat că, până miercuri seara, Farul Constanţa, Dunărea Călăraşi, Viitorul Pandurii, Pandurii Lignitul şi Sportul Snagov nu au înregistrat transferuri la nivel de seniori.

Iată lista transferurilor înregistrate oficial până la data de 12 februarie 2020 la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal, cu albastru fiind trecuţi jucătorii U20:

AFC UTA Arad: Jebari (Csikszereda), Rrumbullaku (FC Kükesi), R. Crişan (AFC Astra, împrumut)

CS Mioveni: Hreniuc (Universitatea Craiova, împrumut)

Fotbal Club Rapid: Val. Alexandru (SCM Gloria Buzău), Copaci (AFC Astra), Finica (Torino FC)

Campionii FC Argeş: Rasoveanu (Pandurii Lignitul), Mirică (Sportul Snagov), Deslandes (Wolverhampton Wanderers)

Turris-Oltul: Serediuc (liber), Nwabueze (Flacăra Horezu), Cioinac (FC Petrolul Ploieşti), Dr. Petrişor (SC Dinamo 1948, împrumut), Alb. Voinea (Ripensia)

ASU Poli: Şofran (ACS Electrica 1929, împrumut), Săulescu (CSM Reşiţa), Al. D. Pop (Viitorul Pandurii)

Metaloglobus: Radu Gab. Zamfir (FCSB, împrumut), Găvîrliţă (AFC Astra, împrumut)

FC Petrolul Ploieşti: Roige (GIF Sundvall), Pierce (AFC Botoşani), Niţescu (Petrosport), Vajushi (Teuta Durres), Răuţă (Academica Clinceni)

SCM Gloria Buzău: Iul. Roşu, Ad. Stoica (ambii Sportul Snagov), C. Toma (Ripensia), Chica Roşă (AFC Botoşani, împrumut), Savin (Turris-Oltul), C. Tudose, Cr. Andrei (ambii FCSB, împrumut), Stăiculescu (FC Voluntari), Bg. Gavrilă (FC Petrolul Ploieşti)

U Cluj: Bg. Barbu (Natandi, împrumut), Mailat, And. Mureşan (ambii CFR Cluj, împrumut), Neciu (FC Viitorul, împrumut), Penescu (AFC Botoşani, împrumut), Căt. Ştefănescu (FC Petrolul Ploieşti), N. Tudor (FC Voluntari), M. Coman (CSM Reşiţa, revenire)

Ripensia: H. Moldovan (Sepsi), C. Sîrbu (CSC Sânmartin)

Csikszereda: Intzidis (PS Kalamata), Schieb (ASU Poli), Pál, Solymosy (ambii AFC Od. Secuiesc, revenire), Hamed (Sepsi, împrumut)

CSM Reşiţa: Astafei (Viitorul Pandurii), L. Buş (Academica Clinceni), Calu (SCM Gloria Buzău, împrumut), Dodoi (Fotbal Club Rapid, împrumut), R. Ispas (CFR 1907 Cluj, împrumut), Laur. Rus (Sănătatea Cluj), Ţegle (Universitatea Craiova, împrumut)

Concordia Chiajna: D. Mihalcea (Dacia Unirea Brăila), Borţa (Universitatea Craiova, împrumut), Cucu (Dunărea Călăraşi), Bg. Vişan (Pandurii Lignitul)

Notă: în cazul jucătorilor împrumutaţi a fost trecut clubul de care aparţin de fapt şi nu ultimul club pentru care au evoluat

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*