Cucerirea Ardealului, obiectivul pe termen scurt al baschetbaliştilor ploieşteni

Bogdan Chitic

După ce au avut grijă să șteargă impresia lăsată la Brașov printr-o victorie decisă în prelungiri, pe teren propriu, cu CSO Voluntari, scor 88-83, baschetbaliștii echipei de seniori a Clubului Sportiv Municipal Ploiești sunt pregătiți să susțină, în următoarea săptămână ultimele patru examene ale anului, în Liga Națională. Primele două par a fi și cele mai dificile și importante, întrucât, astăzi și mâine, băieții antrenați de Cătălin Burlacu și Ionuț Ivan vor evolua, în Ardeal, împotriva echipelor satelit ale prim-divizionarelor U-BT Cluj Napoca și BC Mureș Tg. Mureș, în compania cărora au obținut victorii “pe muchie de cuțit”, 7-bîn partidele tur.
Pe locul secund înaintea ultimelor meciuri din faza de calificare, jucătorii de la CSM Ploiești (5-1) își doresc să încheie așa cum se cuvine un an al renașterii secției masculine, la nivel de seniori, în cadrul clubului. Și cum orice început aduce cu sine noi ambiții conturate sub forma unor provocări care mai de care mai intersante, Cătălin Burlacu și colegii săi nici nu concep să nu ajungă la turneul de promovare, de anul viitor, astfel încât, până acolo, fiecare meci trebuie cântărit cât mai obiectiv de jucători și staff-ul tehnic.

Patru absenţe importante

Dacă jocul din etapa precedentă, cu gruparea ilfoveană, a fost câștigat de-o manieră dramatică, într-un moment în care nimeni nu mai spera acest lucru, “dubla” din Ardeal, împotriva unor formații satelit – fără drept de promovare, așadar, ar putea schimba un pic datele problemei. Asta și pentru că CSM Ploiești va trata confruntările cu U-BT 2 Cluj și BC Mureș 2 Tg. Mureș fără aportul lui Angel Santana – a cărui meserie de controlor de trafic aerian nu-i permite să fie prezent la toate jocurile de baschet, Danilo Stanoilovici, Antonio Crăciun și Claudiu Lungu, în continuare accidentați. Jocul cu formația clujeană se dispută astăzi, de la ora 13:00, în Sala Polivalentă, după care ploieștenii vor lua drumul orașului Tg. Mureș, pentru duelul de mâine, programat la ora 10:00, în Sala Sporturilor.

Încheie prima fază în “Olimpia”

Partidele cu CSU 2 Sibiu și CSU Brașov, ultimele două din cadrul fazei de calificare, se vor disputa la Ploiești tot sub forma unei “duble”. Astfel, duminică, 17 decembrie, de la ora 14:00, gruparea municipalității va primi vizita echipei sibiene, pentru ca, lunea viitoare, de la ora 18:00, să aibă loc, tot în “Olimpia”, jocul cu CSU Brașov, singura formație care a reușit să-i învingă pe Burlacu și compania, până în acest moment. După aceste ultime două meciuri în fața publicului propriu, ploieștenii vor intra oficial în vacanță, însă nu pentru foarte mult timp, întrucât startul fazei semifinale este programat pentru a doua jumătate a lunii ianuarie. Până atunci, oficialii Clubului Sportiv Municipal vor putea „muta“ și în cadrul celei de-a doua perioade de transferuri, stabilită de Federația Română de Baschet pentru perioada 28 decembrie – 10 ianuarie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*