Cuedan și-a lăudat elevele după remiza cu Heniu: „Le-am spus fetelor, nu sunteți bune, sunteți foarte bune, altfel nu erați aici, în lupta pentru locul 2” +FOTO

Exceptând-o pe campioana Olimpia Cluj, echipa din Prundu Bârgăului e singura formație ce nu a pierdut în acest sezon în fața fetelor de la Piroș Security. După eșecurile din județul Bistrița, 1-5 (în sezonul regulat) și 1-3 (în turul play-offului), arădencele au smuls remiza in extremis în fața solidei formații transilvănene.

Cuedan: „Punctul ne ține în lupta pentru locul 2, dar orice loc e bun pentru noi”

S-a întâmplat în această dimineață pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, Mariana Voinea egalând reușita lui Grecu (min. 51) în cel de-al patrulea minut de prelungire. Astfel, suspansul în lupta pentru locul 2 se menține, mai ales că în joc a reintrat și Becicherecu Mic, aflată la un punct în spatele arădencelor și bistrițencelor și cu joc direct acasă împotriva lui Heniu. De partea cealaltă, Piroș Security mai joacă la Galați, în intermediară și acasă cu campioana Olimpia. „Era al doilea joc de clasament important pentru noi, după cel cu Fortuna. Până la urmă, chiar dacă am pierdut din organizare în ultimele 20 de minute, eforturile noastre au fost răsplătite cu golul egalizator. Rămânem cu acest lot numeric foarte, foarte redus, eu la fiecare meci nu pot să fac mai mult de două schimbări, în timp ce toate echipele cu care jucăm își calculează timpii, introduc câte două jucătoare odată. Asta este, cu atât mai mult ne bucurăm pentru punctul obținut, care ne menține în lupta pentru locul 2, dar orice loc este bun pentru noi. Fără să mă ascund, le-am spus și fetelor, nu sunteți bune, sunteți foarte bune. Dacă era altfel, nu erați aici în această postură de a lupta pentru locul 2. Dacă nu vom obține această poziție secundă, trebuie să încercăm o altă organizare la anul viitor pentru că așa, cu lot redus, este foarte foarte greu să duci un play-off până la capăt. Trebuie să fim atenți la cartonașe, nu avem decât două junioare, ar fi fatal pentru noi să ia una dintre ele <<roșu>> sau să se accidenteze. Sunt probleme pe care lumea nu le știe, cu atât mai bine și mai frumos este acest joc”, a spus Dan Cuedan, antrenorul care a calificat-o pe Piroș Security și în semifinalele Cupei României. „În primul rând, încercăm să dăm totul, sper să fie toate jucătoarele sănătoase. Fiind o competiție knock-out, se poate întâmpla orice. Cât timp avem șanse, oricât de mici, o fărâmă, un fir de iarbă, un centimetru, o minge, noi jucăm până la capăt. Deocamdată ne preocupă să ieșim cât mai bine din deplasarea lungă de la Galați, pe care încă nu știm când exact și cu ce o efectuăm”.

Svoboda: „Locul 2 e important pentru noi, dar vrem să ne întoarcem la Arad și pentru finala Cupei României”

Remizând la Arad, Heniu Prundu Bârgăului păstrează prima șansă la ocuparea locului 2 la finalul sezonului. Vasas (acasă) și Becicherecu Mic (afară) sunt ultimii adversari ai transilvănencelor. „Nu ne simțim extraordinar că am luat gol în minutul 95 și te vezi egalat. Dar, fotbalul se joacă până la ultimul fluier. Am avut și noi ocazii, au avut și ele, până la urmă rezultatul reflectă ceea ce a fost în teren. Sunt echipe care investesc și se fac lucruri pozitive, iar la Arad am întâlnit, probabil, cel mai bun teren de iarbă din fotbalul feminin românesc. E bine că apar echipe care fac lucruri bune și vor să ducă fotbalul feminin la un alt nivel. Este important locul 2 pentru noi, ne-am propus să fim pe podium, vom juca fiecare meci până la final cât putem de bine, le vom pregăti pe fete ca să obținem câte ceva din fiecare meci. Deocamată, Olimpia Cluj este o forță, greu să le pună cineva probleme, dar încercăm și noi, echipele mai micuțe din linia a doua. Un obiectiv al nostru este să jucăm finala Cupei, unde vedem ce vom face. Am înțeles că terenul de pe Francisc Neuman, unde se va juca finala și unde joacă UTA, nu este chiar la fel de bun ca acesta din Sânnicolau Mic, dar să ajungem mai întâi acolo și mai discutăm apoi”, a punctat și Călin Svoboda, antrenorul teamului din Brundu Bârgăului. Vulpițele Galbene Roman e adversarul Heniului în semifinala de Cupă.

În celelalte jocuri din etapa a 8-a a play-offului Ligii I feminin la fotbal: Olimpia Cluj – U. Galați 3-0, Fortuna Becicherecu Mic – Vasas Femina 2-0.

Clasament

Minigalerie foto de la Piroș Security – Heniu 1-1

0
0

Articolul Cuedan și-a lăudat elevele după remiza cu Heniu: „Le-am spus fetelor, nu sunteți bune, sunteți foarte bune, altfel nu erați aici, în lupta pentru locul 2” +FOTO apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*