Cum să nu-l iei la întrebări pe Burcea? Revine Martin Ambros la națională?

Dezastrul de la Campionatul European de handbal din Danemarca, locul 12, după 5 înfrângeri, din 6 meciuri, are explicații mai mult decât obiective. Burcea găsește scuze în pandemie, în lipsa jocurilor amicale, în faptul că sunt prea multe străine în campionatul nostru și câte și mai câte. Dar nimeni n-a avut curiozitatea să vadă câte jocuri în campionat au unele handbaliste selecționate de el, unele chiar de la echipa sa de club, SCM Craiova.

Da, vorbesc în primul rând de interul dreapta Ana Maria Savu, post pe care am fost deficitari – și uitându-mă pe statistica din Liga Florilor constat că Savu a jucat doar în două etape, una în 14 octombrie, iar cealaltă în 12 noiembrie, în rest nici n-a figurat pe foaia de joc a celorlalte partide. Iar Burcea tot a insistat cu Savu, spunând chiar că are încredere în ea, că-și va arăta adevărata valoare.


Și trecem la Minaur Baia Mare, de unde Burcea le-a adus la lot, printre altele, pe Anca Polocoșer, pe Sonia Seraficeanu, pe Andreea Popa. Și să le luăm pe rând: Polocoșer, inter stânga, nu are niciun gol marcat, un fapt normal, din moment ce este folosită foarte puțin; Sonia Seraficeanu, extrema dreaptă, nu figurează nici măcar pe foaia de joc, prin urmare ea nici nu există, decât în lotul mare al celor de la Baia Mare; în schimb, Andreea Popa are în fiecare etapă minute bune de joc, semn că antrenorul are încredere în ea.

Încheiem lista semnelor de întrebare cu Alexandra Dindiligan, o adevărată revelație a Ligii Florilor, care a făcut minuni la Zalău, pentru că Tadici îi acordă tot girul. Dindiligan a marcat 4 goluri în etapa a II, apoi 12! În runda a III-a, împotriva Brăilei, un gol cu CSM București, alte 4 în etapa a V-a, iar în runda a VI-a a avut 5 reușite, un total de 26 de goluri, în 5 etape, nu-i rău!

Doar că Burcea, un gânditor căruia i s-au cam ars filamentele, le-a încercat mai mult pe Savu, cum am mai spus, pe Polocoșer și Seraficeanu, care nu mai știau cum arată o minge de handbal, dar mai puțin pe Andreea Popa și Alexandra Dindiligan. Și nu vorbesc numai de meciurile oficiale, mă refer și la puținele antrenamente pe care le-a făcut cu tot lotul, pentru că am văzut că nu prea au existat scheme care să le cuprindă pe Popa și Dindiligan.

Și-atunci cum să nu dai cu pietre în antrenor, la figurat, desigur, și să-l întrebi, ce-ai vrut să faci, mă, musiu, din naționala asta? Președintele Dedu spunea că în a doua săptămână a lunii ianuarie se alege, ori Burcea, ori altcineva, declarând că asta este treaba Comisiei Tehnice, că ea l-a înscăunat pe oltean. Eu aș spune că aici a fost mâna lui Tadici, el a tras sforile, dar ce păcat că nu l-a învățat pe Burcea și cum să facă selecția, și cum să le pregătească pe tricolore. Sunt sigur că Dedu are planul lui și mă gândesc la o revenire a lui Martin Ambros, că tot a fost el demis de la naționala Rusiei!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*