Cupa Politehnica: trei participante în cupele europene, la Sala UVT

Ediția 2019 a turneului de handbal masculin Cupa Politehnica se desfășoară, conform tradiției, cu o săptămână înaintea startului de sezon competițional pentru formația alb-violetă; chiar dacă Liga Națională începe peste două săptămâni, timișorenii pregătesc întâlnirea din Supercupa României, cu Dinamo București, din 25 august.

Vineri, 16 august și sâmbătă, 17 august, joacă la Timișoara trei participante în cupele europene – Metaloplastika Sabac (Serbia), Potaissa Turda și SCM Politehnica Timișoara – dar și o formație ce s-a întărit față de campionatul trecut, CSM Bacău. Oaspeții din țara vecină au terminat pe locul al doilea competiția lor internă și pregătesc în primul rând meciurile din turul I preliminar EHF contra lui Beșiktaș Istanbul (ambele programate în Turcia în 30 și 31 august). Potaissa Turda e medaliata cu bronz a celei mai recente ediții a Ligii Zimbrilor și participantă în Challenge Cup, iar Politehnica e în căutarea unui al doilea trofeu în acest an calendaristic, Supercupa României. În fine, CSM Bacău vine din a doua jumătate a seriilor valorice ale campionatului trecut, dar a făcut patru transferuri notabile în această vară și l-a angaja pe Adrian Petrea ca antrenor principal.

Din motivele deja cunoscute, ale refacerii suprafeței de joc de la sala ”Constantin Jude”, turneul din acest an e prevăzut a se disputa la sala UVT din zona Oituz/Popa Șapcă (cu intrare gratuită).

Programul turneului Cupa Politehnica 2019:

Vineri, 16 august:

Ora 17, Potaissa Turda – CSM Bacău

Ora 19, SCM Politehnica – Metaloplastika Sabac

Sâmbătă, 17 august:

Ora 10, finala mică între învinsele din semifinale

Ora 12, finala mare între învingătoarele din semifinale.

The post Cupa Politehnica: trei participante în cupele europene, la Sala UVT appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*