Cupa României la futsal: A fost stabilită componența Final Four-ului!

Imperial WET Miercurea Ciuc, Autobergamo Deva, FK Odorheiu Secuiesc și Futsal Club Dunărea Călărași sunt echipele calificate în careul de ași al Cupei României la futsal.

Sferturile de finală ale competiției au debutat sâmbătă la Galați și s-au încheiat marți seară la Timișoara.

CS United Galați și Imperial WET Miercurea Ciuc, cele mai bune echipe din futsalul românesc în acest moment, s-au luptat de la egal la egal pentru un loc în Final Four-ul competiției. Câștig de cauză au avut campionii de la Imperial WET Miercurea Ciuc, care se califică pentru a doua oară în Final Four-ul Cupei României.

După o primă repriză fără goluri, dar în care ciucanii au trimis de două ori mingea în bară (Rakić și Pânzaru), iar gălățenii o dată (Cristian Obadă), la nouă minute de la reluare internaționalul sârb Stefan Rakić a deschis scorul pentru gruparea harghiteană. Octavian Cireș a egalat pentru vicecampioana României trei minute mai târziu, iar meciul se îndrepta spre prelungiri. Stefan Rakić, omul meciului, a adus însă victoria oaspeților în minutul 39, după ce a transformat o lovitură de la 10 metri.

„Ne bucurăm foarte mult pentru această calificare în Final Four-ul Cupei României, mai ales că a venit în urma unui succes pe terenul celor de la CS United Galați. Am pregătit foarte bine jocul, am avut atitudine, am fost o echipă. Sincer, cred că la ultimul meci de campionat de la Galați, când am pierdut cu 1-3, am jucat mai bine! Acum miza, una foarte importantă, și-a pus amprenta pe jocul nostru. Important e că am învins și că vom continua pe ambele fronturi, campionat și Cupa României”, a spus internaționalul Adrian Pânzaru, jucătorul campioanei Imperial WET Miercurea Ciuc.

„A fost așa cum m-am așteptat, un meci frumos, echilibrat, între cele mai bune echipe din România, cu o sală plină și cu o atmosferă extraordinară. Știam că ne așteaptă un meci foarte dificil, că vom întâlni o echipă cu jucători foarte valoroși, dar am crezut în șansa noastră. Din păcate, am ratat calificarea în Final Four-ul Cupei și, până la urmă, asta rămâne, ratarea. Nu mai contează nici cum s-a jucat, nici cine a greșit și unde a greșit, contează că am ratat șansa de a juca din nou în Final Four. Rămâne campionatul, ne vom concentra pe jocurile din play-off și sperăm să ajungem din nou în finala Ligii I. Vreau să le mulțumesc suporterilor gălățeni pentru suportul lor. Au fost, ca de obicei, extraordinari”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.

Sferturilor de finală ale Cupei României la futsal

Sâmbătă, 22 februarie
CS United Galați – Imperial WET Miercurea Ciuc 1-2 (0-0)
Sala Sporturilor „Dunărea”, Galați
Au marcat: Octavian Cireș (32) / Stefan Rakić (29, 39 – pen.)
United: Grigoraș, Păduraru, Dinicuță – Obadă, Tacot, Cireș, Crăciun, Burdujel, Lașcu, Stoica, Boșneagă, Ignat, Crișan. Antrenor principal: Florin Ignat; antrenor secund: Viorel Cojoc; antrenor de portari: Alexandru Tănăsilă; preparator fizic: Ionel Tămășanu
Imperial WET: Victor Lopez, Dospinescu – Küsmödi, Rakic, Savio, Cr. Matei, Covaci, Prsic, Fl. Matei, Iszlai, Pânzaru, Hadnagy, Deco, Sasse
Antrenor principal: Cosmin Gherman; antrenor secund: Levente Ferencz
Arbitri: Vlad Ciobanu, Bogdan Hanceariuc (ambii din Iași). Rezervă: Cezar Georgian Ionescu (Buzău)
Observator: Gabriel Gherman (București)

Duminică, 23 februarie
CFF Clujana Cluj – Autobergamo Deva 2-6 (1-4)
Sala Sporturilor „Horia Demian”, Cluj
Arbitri: Balint Attila, Benedek Andras. Rezervă: Szabo Attila (toți trei din Odorheiu Secuiesc)
Observator: Gabriel Mocean (Câmpia Turzii)

„Calificarea în Final Four-ul Cupei României reprezintă un succes foarte important pentru echipa noastră, una foarte tânără, fără experiență. În Final Four vrem să ne bucurăm de futsal”, a spus Lucian Nicușan, antrenorul echipei Autobergamo Deva.

Luni, 24 februarie
ACS KSE Târgu Secuiesc – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 3-5 (1-2)
Sala Sporturilor, Târgu Secuiesc
Arbitri: Marian Ivănescu (București), Ionel Predescu Boharu (Buftea)
Observator: Mirea Daniel (București)

„Știam că vom avea un meci foarte greu, așa că le-am atras atenția băieților să rămână concentrați și să trateze jocul cu seriozitate. Totul a mers bine până la 3-1, când am fost egalați, dar am crezut în continuare în victorie. Am reușit în cele din urmă să învingem, iar acum suntem în Final Four”, a declarat Mánya Szabolcs, antrenorul-jucător al echipei FK Odorheiu Secuiesc, cel care a și marcat pentru formația harghiteană.

Marți, 25 februarie
Informatica Timișoara – Futsal Club Dunărea Călărași 3-5 (2-1)
Sala Sporturilor „Constantin Jude”, Timișoara
Arbitri: Ovidiu Dan Curta, Romulus Constantin Pop (ambii din Târgu Mureș). Rezervă: Cristian Cosmin Brașovean (Cluj)
Observator: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)

„A fost o victorie muncită, poate tocmai din acest motiv bucuria e una foarte mare. Nu a fost ușor la Timișoara. Am suferit enorm. Gazdele au condus cu 3-1, dar tot timpul am crezut în victoria noastră. Mă bucur că Dunărea Călărași e pentru al doilea an consecutiv în Final Four-ul Cupei României. Avem, iată, șansa să ne apărăm trofeul cucerit anul trecut”, a spus Marian Sotârcă, antrenorul-jucător al echipei Dunărea Călărași.

Articol de Adi Dobre

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*