Cursuri suspendate şi dezinfecţie generală într-un liceu din Câmpina, de teama coronavirusului!

Nicoleta Dumitrescu

Pe lângă o serie de reglementări stabilite la nivelul judeţului Prahova privind reducerea riscului apariţiei îmbolnăvirilor cu coronavirus, ieri a fost luată o măsură cu totul specială. Este vorba despre sistarea în integralitate a cursurilor la Liceul Tehnologic Energetic din Câmpina, cei peste 700 de elevi care învaţă în această unitate rămânând ieri acasă ca urmare a faptului că una dintre colegele lor, aflată în clasa a XII-a, a fost internată acum două zile la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, fiind suspectată de îmbolnăvire cu coronavirus. Revenită pe data de 24 februarie în ţară din Italia, de la Milano, unde a stat trei zile, tânăra de 19 ani se află în izolare la unitatea medicală menţionată, sub tratament. Dată fiind această situaţie, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, cu aprobarea Inspectoratului Judeţean Şcolar, ieri, în liceul câmpinean la care învaţă tânăra s-a dispus efectuarea dezinfecţiei generale a întregii instituţii de învăţământ. De precizat că atât eleva menţionată, cât şi un alt tânăr, în vârstă de 33 de ani, din Bărcăneşti, întors tot din Italia – aflat în autoizolare la domiciliu şi transportat la spital,la Ploieşti, cu autoizoleta – au pus pe jar, joi, autorităţile din Prahova, ambelor persoane fiindu-le recoltate probe care au fost trimise la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș” din Bucureşti. Din fericire, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova ne-au confirmat aseară că, în ambele cazuri, rezultatul este negativ.
Pe de altă parte, potrivit directorului DSP Prahova, Dan Ioniţă, ieri, la ora 10.30, la nivelul judeţului se aflau în autoizolare 270 de prahoveni care reveniseră acasă din ţările în care au fost confirmate cazuri de infectare cu coronavirus. Reamintim faptul că, atât la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cât şi la Spitalul Municipal Câmpina, au fost sistate vizitele aparţinătorilor la pacienţii internaţi. De adăugat că la cea mai mare unitate medicală din Prahova – Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – au fost completate stocurile de dezinfectanţi şi echipamente de protecţie, şi la Ploieşti luându-se decizia de suplimentare a fondurilor la bugetul local în vederea asigurării, în permanenţă, la grupurile sanitare din şcoli, a materialelor de igienă. Totodată, grădiniţele, şcolile şi liceele din Ploieşti sunt verificate periodic, pentru a se vedea dacă sunt stocuri suficiente de produse de curățenie și dezinfectanți.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*