Curticienii au demarat negocierile cu UTA pentru câțiva juniori, dar lucrează și la dosarele de afiliere și licențiere

Euforia promovării în Liga 3-a începe să se risipeaască la Frontiera Curtici pentru a-i face loc planului de organizarea pentru noul sezon. Echipa de la Graniță le-a făcut o surpriză (plăcută) autorităților locale și conducătorilor clubului, care acum au destulă treabă pentru a „alinia planetele” pentru ca fotbaliștii să poate face o figură onorabilă și mai sus.

Primul pas e depunerea dosarului de afiliere la Federația Română de Fotbal, care e pe terminate, după care urmează ceva mai stufosul dosar de licențiere. Președintele clubului, Sorin Grec și viceprimarul Ioan Doba sunt dedicați sută la sută, iar în paralel se lucrează și la cooptarea sponsorilor. „Societățile comericiale, DDF Pizza & Grill Curtici și Guz Trans ne-au ajutat deja mult la baraj, cu deplasarea și prima băieților, dar au pus și o condiție, aceea de a rămâne același grup de jucători la Curtici. Lucrăm la asta, dar încercăm să mai atragem firme importante din zonă, avem speranțe și semnale importante în acest sens. Bineînțeles, mai avem și sprijinul necondiționat al autorităților locale, domnul primar Ban ne-a ajutat mereu cu ce a putut și suntem convinși că așa va face și mai departe. Echipa a intrat în vacanță, avem timp să punem lucrurile în ordine”, a spus Grec.

Într-adevăr, Radu Anca a decretat vacanța la Curtici, urmând să-și revadă elevii la începutul lunii următoare. Până atunci, antrenorul Frontierea speră să-și completeze lotul în special cu câțiva juniori de calitate, născuți în anii 2002 sau 2003. „Am și discutat cu domnul Alexandru Meszar pentru câțiva juniori de la UTA și și-a arătat disponibilitatea să ne ajute. În rest, sper să rămânem cu aceiași jucători și, dacă se poate, să mai aducem și unul-doi seniori. Ca și pregătire, aș avea nevoie de șase săptămâni pentru debutul în Liga 3-a, o să schițăm în curând și programul de amicale. Ar fi ideal dacă am putea face măcar 6 zile de pregătire centralizată undeva, deși suntem conștienți că va fi greu, dacă nu imposibil, să reușim asta cu jucători care au și un alt loc de muncă. Și au aș avea nevoie de un ajutor în cadrul staffului tehnic, dar aceste lucruri le voi discuta cu conducerea în perioada ce urmează”, a mai punctat „principalul” curticenilor.

Noul sezon al Ligii a 3-a va debuta pe 28 august, „Fronti” așteptând cu nerăbdare să-și afle și adversarii. „E foarte important pentru noi să știm în ce sistem vom juca. Vor fi serii de 10 sau 16 echipe, că nu e deloc totuna? La o serie mai mare, vor fi deplasari în care ar trebui să pleci cu o zi mai repede și aici deja o să avem o mare problemă, căci jucătorii vor fi greu de învoit de la servici. Eu zic că Federația ar trebui să bată cât mai repede în cuie sistemul competițional, să știm și noi cum ne vom organiza”, a mai precizat Anca.

 

0
0

Articolul Curticienii au demarat negocierile cu UTA pentru câțiva juniori, dar lucrează și la dosarele de afiliere și licențiere apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*