D-ale lui Caragiale! Perlele „oficiale” din Consiliul Local Ploieşti, de-a lungul anului 2017

Violeta Stoica

Deși ploieștenii au dreptul de a participa la orice ședinţă a aleșilor lor, potrivit legislaţiei în vigoare, foarte puţini sunt aceia care sunt direct interesaţi să ia parte la întrunirile în urma cărora se decide soarta fondurilor sau a investiţiilor din municipiul – reședinţă de judeţ. Ședinţele Consiliului Local Ploiești au, spre deosebire de cele ale Consiliului Judeţean 5-bPrahova, o desfășurare mai aparte, pentru că încrâncenarea politicului sau divergenţele dintre consilierii locali și funcţionarii primăriei conduc la dialoguri suculente, demne de personajele lui Caragiale.
Culese din procesele-verbale ale ședinţelor de peste an, perlele “oficiale” ale aleșilor ploieștenilor, le puteţi citi în cele ce urmează, cu precizarea că unul dintre personaje, consilierul local George Botez, a fost președinte de ședinţă pe parcursul acestui an, ceea ce înseamnă că va fi mai des regăsit în rândurile
următoare, comparativ cu alte personaje…

Şedinţa din 3 aprilie, dispute majore pe tema CSM

Dialog între fostul director de la Economic și președintele de ședinţă, George Botez
George Botez: “… dat fiind faptul că nu există scris un aviz favorabil pentru această formă prezentată, să solicităm în ședință compartimentului economic și compartimentului juridic să întocmească un raport favorabil pentru această variantă care ne-a fost propusă spre vot, urmând să reluăm ședința în momentul în care, fizic, aceste două înscrisuri există (n.n. – subiectul discuției era avizul celor două compartimente pentru bugetul CSM) (…) În consecință, d-ra director, cât apreciați că vă trebuie? D-le consilier? Un sfert de oră, o jumătate de oră?
Nicoleta Crăciunoiu: Înțeleg că vreți pentru ianuarie, februarie, martie…
George Botez: Înțeleg că vrem, pentru această variantă pentru care dumneavoastră, verbal…
Nicoleta Crăciunoiu: Păi, o consider nelegală. Dar este siguația de compromis. Aprobăm niște costuri deja efectuate.
George Botez: Adică, dumneavoastră, cu alte cuvinte, vreți să mă trimiteți la Caragiale. Deci, domnișoară, dumneavoastră ați spus (eu sunt cu lecitina la zi) că, în această variantă de compromis (știți până unde duce compromisul? Până când nu te compromiți) și noi nu vrem să ne compromitem, tocmai de aceea v-am întrebat”.
La vreo oră de la dialogul de mai sus, discuţia dintre cei doi a ajuns pe alte culmi:
“George Botez: Mă mințiți ca o gazetă capitalistă.
Nicoleta Crăciunoiu: Îmi asum ce spun.
George Botez: Păi nu vă asumați, pentru că sunteți mincinoasă.
Nicoleta Crăciunoiu:
Este hotărâre de consiliu local.
George Botez: Sunteți mincinoasă.
Nicoleta Crăciunoiu: Nu sunt obligată să accept jignirile dumneavoastră.
George Botez: Nu este o jignire. Mi-am asumat. Nici eu nu sunt obligat să vin aici și să faceți dumneavoastră ping-pong cu mine. Vă rog să fiți responsabilă pentru funcția pe care o aveți (…).
Nicoleta Crăciunoiu: M-am săturat să dau cu subsemnatul la DNA. M-am săturat. Știți că o zi da, o zi nu se cer documente la DNA pe diverse contracte?
George Botez: Doamnă, lăsați-mă că nu am eu nicio treabă cu DNA-ul. Eu vreau să ajut copiii din municipiul Ploiești. Eu, noi asta vrem, nu să facem anchete prin DNA”.

Şedinţa din 28 iulie. Sânii, subiect de discuţie între un reprezentant al ASSC şi preşedintele de şedinţă

“Tăbârcă Raluca – ASSC (despre acordarea de ajutoare de urgență pentru anumite categorii de persoane): în actele medicale se solicită mențiunea că tratamentul – intervenția respectivă, are caracter vital.
George Botez: Dar de ce vital?
Tăbârcă Raluca: Pentru că am avut surprize să ni se ceară ajutoare și pentru implant de alte chestii.
George Botez: Alte chestii, vă referiți la sâni? Nu vă supărați, pentru unele doamne asta este chiar vitală”.

Şedinţa din 28 iulie, aprobarea creşterilor salariilor din Primăria Ploieşti

Alt dialog spumos între Nicoleta Crăciunoiu (la vremea respectivă avea și funcţia de director Economic și cea de lider de sindicat) și George Botez:
“George Botez: Doamna director economic, că sunteți doi în unu acum, lăsați la o parte, vă rog frumos, interesul personal legat de reprezentarea pe care o asigurați și aș vrea să răspundeți la următoarele întrebări, pentru că trebuie să avem în vedere și încadrarea în buget. Pentru anul acesta, există încadrare în buget pentru tot ceea ce propuneți dumneavoastră (n.n. creșterile salariale)?
Nicoleta Crăciunoiu: Da, există prevedere bugetară. Am spus în raportul de specialitate.
George Botez: Ați spus în raportul de specialitate… Care?
Nicoleta Crăciunoiu: Și primul și al doilea. Pe varianta sindicatului este prevedere bugetară (…). Avem rapoarte de specialitate. Direcția Juridică, Direcția Economică.
George Botez: De ce nu mă miră?”.

Şedinţa din 29 septembrie: Ce este o terasă?

Discuţie între mai mulţi consilieri locali:
“Zoia Staicu: Spuneți-mi și mie, domnule Dănescu, ce înseamnă terasă?
Ștefan Dănescu: Terasă înseamnă ceea ce nu ați vrut dumneavoastră să votați în acel HCL. Aia înseamnă terasă.
Zoia Staicu: Anexa unei clădiri.
Ștefan Dănescu: Nu, doamnă, nu știu ce înseamnă terasă la dumneavoastră…
George Botez: Stați un pic să ne înțelegem. Să înțeleg că dacă vine cineva și își pune mese și scaune pe o zonă unde nu avea voie să facă se numește Muzeul de Artă sau cum se numește?
Zoia Staicu: Nu, dar nu se numește terasă.
George Botez: Dar cum îi ziceți, doamnă? Așezământ cultural, nu comercial. Este bine?
Zoia Staicu: Există locuri de relaxare, altceva, dar nu terasă. Dacă vreți, vă spun ce înseamnă o terasă”.

31 octombrie. Latina, bat-o vina!

Discuţie între consilierii George Botez și Marius Mateescu și un reprezentant al ASSC, despre spaţiile din fostul sediu Petrom
“George Botez: Din câte știu eu, la parterul acelui așezământ a funcționat o bancă, cu o administrație proprie, separată de cea a OMV. La ora aceasta, tot parterul este ocupat de către ASSC?
Elena Iordache, ASSC: Este ocupat de ASSC, cu Serviciul de Ajutor de Încălzire.
George Botez: Și Serviciul Ajutor de Încălzire nu s-ar putea restrânge?
Elena Iordache: Sunt foarte mulți beneficiari, pe zi ar fi poate sute de persoane care vin să depună cereri și ar fi foarte greu să-i relocăm.
Marius Mateescu: Domnule președinte, mă tot gândesc la un dicton latin care este foarte dur și o să spun numai primele cuvinte: “Nolite mittere margaritas…” (n.n. – dictonul întreg “Nolite mittere margaritas ante porcos” înseamnă “Nu aruncați mărgăritare la porci”). Ce este pe parter este dezastru, este o imagine sumbră. Cu tot respectul pentru acei oameni, cred că li se putea distribui etajul I, II sau III. Există posibilitatea tehnică. Nu trebuie să se plimbe cu liftul, se urcă pe scară, există o scară interioară care se poate foarte ușor accesa către etajul I”.
Fără alte comentarii (n.n.).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*