Dacă nu acum atunci când? UTA, chemată să încheie conturile stagionale în fața Gazului: „Cheia meciului – concentrarea!”

UTA nu a valorificat mingea de meci avută în disputa de acasă cu Poli Iași, dar mai primește o șansă, tot pe arena „Francisc Neuman”, dar împotriva unei formații care, teoretic, e și mai periculoasă decât cea moldavă. Deși Gaz Maten Mediaș a terminat sezonul regular la 4 puncte sub gruparea arădene, iar după primele două etape din play-out arădenii luau un avans de 7 puncte, astăzi sibienii sunt peste „roș-albi” în clasament. Diferența este de doar un punct, însă acesta s-ar putea dovedi important când se trage linia.

Balint: „Nu am fi vrut să fim în această situație, dar dar toată încrederea mea merge către băieți”

Cum, ieri, Viitorul a bătut-o pe Chindia, arădenilor este clar că nu-și mai permit sub nicio formă un eșec, însă niciun punct nu i-ar putea „coafa” prea mult dacă Voluntariul o bate azi, pe Astra. Cert este că utiștii sunt conștienți că încă sunt doar la mâna lor și doresc să încheie conturile mâine, începând cu ora 14. „Suntem înaintea unui meci a cărui importanță este deosebită pentru noi și nu ne-am fi dorit-o mai ales în acest punct al sezonului, în care am fi preferat să avem un pic mai multă liniște. Din păcate, suntem în situația în care punctele puse în joc duminică, împotriva unui adversar foarte dificil, sunt extrem de importante pentru noi, pentru liniștea noastră, dar mai ales pentru îndeplinirea obiectivului stagional. Asta este situația, nu am fi vrut să ajungem într-un asemenea moment, dar toată încrederea mea merge către băieți, pentru că le cunosc potențialul. Știu că am reușit să trecem de multe ori peste momente dificile, peste momente importante pentru parcursul echipei în acest sezon și nu numai și am mare încredere că la finalul meciului o să ne îndeplinim obiectivul, atât pentru acest meci, cât și pentru tot ce înseamnă parcursul nostru din acest sezon. Așa cum am spus și înaintea meciului cu Astra, probabil dacă am fi obținut un punct toată lumea ar fi fost mulțumită, la fel spun și acum. Ne dorim să câștigăm, am dorit să câștigăm fiecare meci, câteodată am reușit, alteori nu, ăsta este sportul, fotbalul. Mergem pe principiile noastre, doar reperele se mai schimbă. Fiecare meci are propria istorie, dar noi încercăm să jucăm acest meci la victorie, bineînțeles, ținând cont de caracteristicile adversarului, de caracteristicile meciului, de intreaga conjunctură. Dar, repet, vom face tot posibilul ca să câștigăm toate punctele puse în joc”, a menționat Laszlo Balint, antrenorul „roș-albilor”.

Antidot pentru jocul cu trei fundași centrali ai Gazului?

Teoretic, doar juniorul Damian Isac mai rămâne indisponibil pentru penultima confruntare stagională. În schimb, fundașii Benga și Tomozei s-au antrenat toată săptămâna alături de echipă și – practic – pot fi luați în calcul pentru disputa cu medieșenii lui Teja. „Gaz Metan este o echipă foarte bună, care a schimbat sistemul în acest play-out. A preferat să joace intr-un sistem cu trei fundași centrali, are jucători de calitate, capabili să decidă un meci. Ce trebuie să ne pună pe noi în gardă este faptul că marchează destul de mult și destul de des, au un parcurs bun în acest play-out. E o echipă în formă, foarte aproape de îndeplinirea obiectivului. Noi am demonstrat că putem să îi învingem și că putem să punem în aplicare principiile pe care le antrenăm împotriva lor. Trebuie, totuși, să avem mare grijă la spiritul nostru, la atitudinea de care avem nevoie pentru ca în momentul în care intrăm pe teren să fim convinși că ne vom bate pentru fiecare minge, pentru fiecare fir de iarbă din teren, pentru fiecare centimetru pătrat. Așadar, pentru jocul lor cu trei fundași centrali, prin care se aglomerează destul de bine în zona centrală, tactic se schimbă puțin lucrurile și pentru noi. Mai precis în ceea ce privește modul în care vom încerca să dezvoltăm atacul pozițional în jumătate adversă și – bineînțeles – modul în care vom încerca să îi blocăm în ceea ce privește momentul lor de posesie și atac. De aceea, cred că acest meci nu se compară absolut deloc cu ceea ce a fost în sezonul regulat. În plus, punctele puse în joc sunt extrem de importante atât pentru o echipă cât și pentru cealaltă. Nici Gaz Metan nu este matematic scutită de emoții, dar acel punct în plus îi face să fie un pic mai liniștiți prin prisma faptului că celelalte echipe din spatele nostru joacă, cumva, între ele și este destul de greu de crezut că pot fi depășiți, chiar dacă vor pierde ambele meciuri la acest final de sezon. Important este să rămânem concentrați pe noi pentru că eu cred că acolo va fi cheia meciului. Adică, să fim noi puternici, hotărâți și determinați pentru a pune în aplicare cât se poate de bine stategia pregătită pentru acest meci”, a adăugat „principalul” arădenilor.

Morar: „Nu există favorită”

Mihai Teja nu a dorit să vorbească înainte de deplasarea de la Arad, dar a făcut-o unul dintre elevii săi, care a cintribuit la parcursul bun al Gazului în play-out a contribuit. Vlad Morar, care s-a despărțit în iarnă de UTA, a marcat de trei ori în contul echipei cu Mihai Teja, iar duminică vrea să plece victorios de la Arad în tricoul „alb-negru”. „E un meci foarte important pentru ambele echipe, fiecare dintre ele vrea să fie liniștite de duminică încolo. Dar, pe lângă miza clasamentului, legată – bineînțeles – de evitarea barajului, la Mediaș avem și un bonus financiar, legat de poziția finală din clasament. Așadar, venim să câștigăm, deși suntem conștienți că vom avea în față o formație bună și la fel de motivată. Din punctul meu de vedere, nu există o favorită și spun asta și prin prisma faptului că UTA a avut ceva probleme acasă și am simțit și eu asta pe pielea atâta timp cât am fost la Arad. Cred că afară ne apăram și reacționam destul de bine pe contraatac, pe când acasă trebuia să facem noi jocul și nu ne-am prea descurcat. Chiar mi-ar plăcea să fie suporteri în tribune, nu contează că eu voi fi acum în tabăra adversă. Fotbalul e pentru spectatori, pe undeva ne vor ambiționa și pe noi. Și așa eu mi-am dorit să joc un meci cu suporteri la Arad”, susține actual „vârf” al medieșenilor.

La această oră nu se știe dacă partida de mâine, de la ora 14, se va juca cu spectatori, dar conducerea UTA-ei și autoritățile arădene așteaptă un răspuns în acest sens din partea Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției. Vorbim despre accesul abonaților din acest sezon, în număr de aproximativ 2700, care ar putea fi testați antigen la intrarea pe „Francisc Neuman” pe costurile clubului arădean.

Formații probabile:

UTA: Fl. Iacob – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Albu, Vorobjovas – Miculescu, Roger, D. Rusu – Hora.

Gaz Metan: Pleșca – Baco, Larie, Trif – Butean, Moura, Alceus, Velisar – Deaconu – Costea, Valente.

Arbitri: Andrei Antonie (București)- Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Florin Marcu (Oradea).

Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)

Observator LPF: Ion Craiu (București).

FOTO: Gaz  Metan Medias Oficial (Facebook)

0
0

Articolul Dacă nu acum atunci când? UTA, chemată să încheie conturile stagionale în fața Gazului: „Cheia meciului – concentrarea!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*