Daciada Liga 2. Luceafărul stins de patron, neprezentare la FC Argeș. Prima ieșire din cursă?

Șansele erau extrem de mari ca noul campionat în curs al Ligii 2 să nu se încheie cu același număr de 20 de cluburi cu care a pornit la drum luna aceasta, însă surprinzătoare este identitatea primei grupări care pare a trage deja pe dreapta, nicidecum ”lanterna roșie” fără punct Foresta Suceava, care a pornit totuși la drum cu chiu cu vai și cu juniori, ci tocmai CS Luceafărul Oradea, una dintre trupele întărite în vară și implicit cu aspirații de mărire după ce în iunie încheia a zecea, aparte fiind și motivul anunțatei retrageri, neavând de-a face cu problemele financiare ce bântuie mai multe secund divizionare, ci startul ratat de sezon al echipei lui Țălnar și Florentin Petre, cu un singur punct între cele 5 formații fără victorie, minus suficient în accepțiunea finanțatorului bihorenilor pentru a pune astăzi lacătul.

Mingea pe piedestal pare a rămâne în magazie la ora jocului FC Argeș – Luceafărul, anunțat a nu se disputa. Și suntem abia în august…

CS Luceafărul avea programată sâmbătă la ora 11 deplasarea în etapa a V-a la FC Argeș dar toate semnele indică deja că meciul nu se va disputa, așa încât, dacă orădenii nu vor organiza ulterior jocul din runda a șasea, pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, încercata caravană a Ligii 2 în serie unică va continua cu numai 19 cluburi în componență, dintre care câte unul va sta pe rând etapă de etapă, în plus și rezultatele înregistrate deja de bihoreni urmând a fi anulate.

Pagubă pentru toate oponentele de până acum ale Luceafărului, în frunte cu învingătoarele în deplasare în Țara Crișurilor, Ripensia în etapa a II-a cu 1-2 (0-0) iar Dacia Unirea Brăila tocmai ieri, cu 3-4 de la 2-0 la pauză pentru orădeni, răsturnare de scor ce pare a fi învârtit cuțitul în rana nerăbdătorului investitor, cei de la Dunăre și timișorenii urmând a se întâlni într-un duel direct chiar runda viitoare, sâmbătă de la ora 11, în estul țării. Nici CS Sportul Snagov n-a pierdut în fief-ul bihorenilor, 1-1 în etapa inaugurală, Luceafărul cedând în plus și în unica deplasare pe care a efectuat-o, 3-2 pentru ASA vineri la Târgu Mureș.

Drept consecință, simulând deja o potențială modificare a numărului de puncte în dreptul celor 4 oponente neînvinse de CS Luceafărul luna aceasta și plasate în prima jumătate a ierarhiei, Ripensia, care bătea primul cui în coșciugul ambițiilor investitorului bihorenilor, ar rămâne în frunte cu 9 puncte și la egalitate cu AFC Hermannstadt, pe când ASA s-ar mulțumi în principiu doar cu șase iar CS Sportul Snagov respectiv Dacia Unirea Brăila cu câte 4 fiecare.

Deloc surprinzător ci doar bulversant prin prisma motivului invocat pentru trecerea formației pe butuci, Liga 2 pare așadar a continua într-un număr impar de echipe, șchiopătând cu câte o echipă trasă în așteptare pe dreapta rundă de rundă, însă până la un moment dat, când o altă garnitură ar putea urma calea Luceafărului, stingând lumina.

Contrariază în schimb atitudinea retrogradă a finanțatorului orădenilor, până mai ieri dispus să investească în dorința atacării pozițiilor fruntașe dar sucit dintr-odată și după numai 4 runde, dat fiind rezultatele sub așteptări, deși campionatul mai propunea alte nu mai puțin de 34 de etape, o întrecere îndelungată și de anduranță din care s-a scurs abia o zecime din parcurs și în care bineînțeles că multe s-ar mai putea întâmpla.

Interesant este că, deși a izbutit în cele din urmă să încheie confortabil a zecea trecuta ediție de campionat, la o nouă participare în Liga 2 după promovare dar și după o retragere similară de la același nivel la capătul lui 2012/3 și cu același finanțator la cârmă, CS Luceafărul rata practic startul și în vara lui 2016, dispunând inițial acasă de CS Afumați cu 1-0 dar cedând apoi pe rând la Sepsi Sfântu Gheorghe cu 1-0, pe teren propriu Academicii Clinceni cu 1-2 și tot la Sânmartin și celor de la Juventus București, cu 0-1: 4 1 0 3 2-4 3 puncte. Ulterior, excluderea din concurs a Șoimilor Pâncota a echivalat în turul din toamna trecută cu prima dispariție din peisaj în toiul întrecerii, totalul participantelor reducându-se la 19 și dând tonul retragerilor lui ACS Berceni tot în 2016 respectiv ale Unirii Tărlungeni și vâlcenilor în pauza de iarnă.

Caravana Ligii 2 avea să gâfâie și să se târâie în primăvară spre linia de sosire cu numai 16 protagoniste în concurs, dintre care câteva așteptând pe rând etapă de etapă și cu doar 6-7 partide pe rundă, iar un semn de întrebare care de-acum se îngroașă legitim ține de numărul formațiilor care vor putea ajunge fără mari probleme la finish în 2018.

Căci alte grupări sunt într-o postură mult mai neplăcută din punct de vedere financiar decât cea a Luceafărului, cunoscută fiind soarta ingrată a Forestei Suceava dar ieșind totodată la iveală, atât prin rezultate gen Știința Miroslava – Chindia 0-9, cât și prin semnalele de pericol sau avarie răzbătând din alte unghere ale șandramalei Liga 2, că de fapt aproape jumătate dintre cluburi par a se zbate sau chiar supraviețui în incertitudine.

Evident, în climatul nesănătos și pe alocuri sinistrat și viciat moral al fotbalului românesc, veștile dinspre Oradea pot surprinde doar până la un anumit punct, dar au darul de a realimenta rezervele la adresa competitivității eșalonului care furnizează anual măcar două nou-promovate elitei Liga 1. Nu degeaba Sporttim a alipit în actualul sezon denumirii ligii secunde eticheta Daciada, ca o modalitate de subliniere sugerată de compromisul în cazul ex-Metalului Reșița a caracterului îndoielnic al concursului păstorit de FRF. S-a forțat această trecere pripită și mult grăbită a diviziei secunde într-un format în serie unică, poate de departe în cel mai delicat moment din punct de vedere economico-financiar pentru zdruncinatele grupări autohtone, iar consecințele pe termen scurt și-au arătat deja fioros colții fără a exista nici cea mai mică garanție că efectele pe termen mediu și lung ar putea fi benefice. Faptul este însă deja consumat, în absența unor studii de caz și de impact.

Cazul răzbătând dinspre Oradea sugerează că până și cluburile care ar părea la prima vedere ferite financiar sunt susceptibile unor picanterii tipic mioritice, semn că altă șansă n-ar fi decât ca FRF să aplice la sânge stipulări pe linia responsabilității financiare, asta în loc de cine știe ce alte invitații de participare lansate unora și altora pentru completarea locurilor. Cine în deplinătatea facultăților mintale ar fi cu adevărat dispus să adjudece drepturile de difuzare și imagine ale unei competiții în care unele cluburi trag să moară încă din start iar altele sunt capabile să arunce prosopul după numai 4 runde, finanțatorul strângându-și îmbufnat jucărelele!? Liga 2 tinde a deveni pe zi ce trece o glumă tot mai proastă dar și a prelua umbra și percepția nedorită a Ligii 3, drept tărâm al nimănui. Iar luând în calcul și naufragiul din vară de la FC Brașov, ar mai fi implicate în noul sezon doar 6 cluburi dintre primele zece clasate la finalul ediției trecute, semn al devalorizării și în continuare a eșalonului doi.

Prin prisma situației Luceafărului Oradea, sloganul federal asociat eșalonului secund, ”Marea performanță începe aici!”, sună cu atât mai spart, absurd și ridicol, trebuind musai să-i pună pe gânduri pe decidenți în ideea că profunzimea și substanțialitatea proiectelor și viziunilor ar fi cazul să aibă prioritate, și nu exercițiile superficiale de imagine.

Realitatea e că deja în runda a V-a o nou-promovată va sta pe dreapta și se vor juca numai 9 meciuri, în locul celor zece preconizate la începutul sezonului, implicit mai rău decât în ediția trecută pe vremea aceasta, când, grație retragerii băimărenilor în preziua startului și indirect trecerii la un număr par de echipe, norocul prostului a făcut ca FRF să aibă totuși parte de zece partide pe etapă.

De urmărit evoluția următoare a lucrurilor dar după cum se pare și ASU Politehnica va avea așadar cel puțin un weekend liber până la iarnă, și anume în antepenultima rundă a turului, a 17-a, în jur de 11 noiembrie, la penultima apariție acasă înaintea primirii lui ASA, când CS Luceafărul nu va descinde probabil la Timișoara.

Zece elefanți, se legănau… Iar dacă tot a economisit resurse nu doar prin neefectuarea deplasării la Pitești, finanțatorul Luceafărului ar putea atunci acoperi cheltuielile de transport, cazare și masă ale Ripensiei, Sportului Snagov și Daciei Unirea Brăila pentru descinderea pare-se a fi anulată din înscrisuri și implicit cu caracter excursionist în Țara Crișurilor.

Programul rundei a V-a, de sâmbătă și care va lua sfârșit luni de la 18,30 cu jocul CS Mioveni – Pandurii, pe coloana dreaptă.

 

The post Daciada Liga 2. Luceafărul stins de patron, neprezentare la FC Argeș. Prima ieșire din cursă? appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*