Dan Petrescu a făcut pace cu suporterii: “Fanii au fost al 12-lea jucător cu Iaşiul. A fost o schimbare radicală şi le mulţumesc”

CFR Cluj a obţinut, duminică seara, prima victorie din returul sezonului regulat.

În faţa a aproximativ 2.300 de spectatori, feroviarii au învins-o pe CSM Poli Iaşi, 1-0, iar antrenorul Dan Petrescu pare că s-a împăcat cu suporterii.

După ce i-a criticat la finalul meciului cu FC Botoşani, “Bursucul” a avut doar cuvinte de laudă la adresa fanilor după meciul cu ieşenii, Petrescu ţinând să le mulţumească în mod special pentru cum au încurajat echipa.

“A fost o victorie foarte importantă, dar cel mai mult mă bucură că a fost obţinută cu ajutorul fanilor, care pur şi simplu au fost al 12-lea jucător în acest meci. Chiar vreau să le mulţumesc pe această cale, a fost o schimbare radicală şi mă bucur că au susţinut echipa din minutul 1 până în minutul 90. Băieţii au simţit acest lucru şi parcă au zburdat pe teren. Am controlat jocul, am avut mai multe ocazii decât adversarul şi am obţinut o victorie meritată. În fotbal numai victoriile îţi aduc liniştea”, a declarat antrenorul clujenilor.

Victoria cu CSM Iaşi i-a urcat pe clujeni doar două ore pe locul 1, FCSB câştigând partida cu Concordia Chiajna, iar în etapa următoare a Ligii I, a 18-a, CFR-ul va juca pe terenul lui Dinamo.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*