Dan Petrescu, despre speculațiile privind plecarea sa de la CFR: ”Eu vreau să rămân. Dacă clubul nu vrea, nicio problemă”

CFR Cluj nu mai câștigă și nu mai marchează de două meciuri, dar încă este liderul Ligii I.

Cum clubul din Gruia a ”demonstrat” în ultimii ani că nu contează locul ocupat în clasament atunci când vine vorba de demiterea antrenorilor, au apărut primele speculații legate de plecarea lui Petrescu de pe banca feroviarilor.

Antrenorul CFR-ului este liniștit, însă, din acest punct de vedere, iar astăzi a amintit de oferta primită luna trecută de la naționala României, acolo unde nu a fost lăsat să meargă tocmai de conducerea clubului din Gruia.

”Dan Petrescu vrea să rămână la CFR. Dacă clubul nu vrea, și dacă e adevărat, deși eu nu cred că e adevărat, nicio problemă. Eu am contract doi ani, iar acum o lună am avut ofertă de la Națională, iar cei de aici au zis că trebuie să rămân doi ani la club. Dacă ei s-au sucit după o lună, întrebați-i pe ei. Telefoanele sună, dar nu răspund la nimeni pentru că nu mă interesează decât echipa CFR. Nu mi s-a transmis nimic din partea conducerii, altfel vă spuneam”, a precizat antrenorul feroviarilor.

CFR Cluj va pleca mâine dimineață la Iași, cu avionul, iar de acolo va merge spre Botoșani pentru jocul de joi seară, din șaisprezecimile Cupei României. ”Va fi un meci foarte greu și trebuie să-l tratăm cu seriozitate. E clar că vor fi mulți jucători odihniți, dar am încredere în cei care vor juca și ei trebuie să arate că merită să fie la CFR. Mă aștept și la prelungiri”, a mai spus Petrescu.

FC Botoșani-CFR Cluj se va disputa joi, de la ora 18:00.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*