Dan Petrescu, după trei meciuri la rând fără victorie: „Poate vom fi mai răi acum”

CFR Cluj a terminat la egalitate meciul cu Astra, 1-1, din etapa a patra a play-off-ului şi a ajuns la trei partide la rând fără victorie.

E prima astfel de serie a CFR-ului de când antrenor e Dan Petrescu, iar „Bursucul” încearcă să vadă partea bună.

Următorul meci va fi la Viitorul, acolo unde CFR ar trebui să fie mai agresivă decât în jocurile de până acum din acest play-off. Dan Petrescu a explicat şi de ce egalul cu giurgiuvenii doare mai tare decât cele cu FCSB şi CSU Craiova.

„La singura ocazie de gol, Astra a marcat, dar asta e, fotbalul e imprevizibil. Toată lumea la vestiare era foarte supărată din cauza acelui corner. Acest egal ne-a deranjat foarte tare, cum nu ne-a deranjat cele cu Steaua şi Craiova. Avem trei deplasări acum şi trebuie să le pregătim bine. Nu am câştigat de trei meciuri, nici nu am pierdut, dar nu s-a mai întâmplat de când sunt la CFR să nu câştig un meci din trei. Se mai întâmplă să ai şi sincope, dar poate vom fi mai motivaţi acum, mai răi, mai agresivi, pentru că trebuie să facem un meci perfect la Viitorul ca să câştigăm”, a declarat Dan Petrescu.

După jocul de la Ovidiu, urmează pentru CFR partidele de la Iaşi şi Bucureşti, în ultimul meci urmând să o întâlnească pe FCSB.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*