Dan Petrescu, înaintea derby-ului cu FCSB: „Dacă jucăm la egal, 100% vom pierde. După meci sper să nu vorbim de arbitraj”

CFR Cluj va pleca în această seară la Bucureşti, acolo unde va juca derby-ul sezonului regulat, cu FCSB.

Meciul va avea loc mâine seară, iar un rezultat pozitiv al clujenilor va însemna, 99%, locul 1 pentru ardeleni înaintea play-off-ului.

În tabăra CFR-ului va reveni Deac, Omrani va fi suspendat, însă cea mai mare problemă o are în continuare antrenorul Dan Petrescu. Cu aproape 24 de ore înainte de meci, „Bursucul” a spus că încă nu ştie formula de start de pe Arena Naţională şi a recunoscut că un egal ar fi un rezultat pozitiv.

„Îmi va fi greu să aleg cei 11 jucători care vor începe mâine, dar sper să am inspiraţie şi să aleg echipa cea mai bună. Deac revine, a avut un sezon excelent până acum, a fost cel mai valoros jucător al nostru, dar rămâne să demonstreze şi în acest an pentru că nimeni nu are locul asigurat la CFR decât dacă joacă bine. Când joci în deplasare, dacă nu pierzi, e un rezultat bun, dar dacă mergem la egal 100% vom pierde. Steaua e invincibilă pe teren propriu şi încercăm noi să fim primii care vom câştiga. Arbitrul e din Bucureşti, dar nu vreau să vorbesc acum despre asta şi să se spună că am pus presiune pe el. Ideal ar fi ca după acest joc să nu vorbim de arbitraj”, a declarat antrenorul clujenilor.

Partida dintre FCSB şi CFR Cluj se va disputa mâine seară, de la ora 20:45, ardelenii având două puncte în plus faţă de adversari în fruntea clasamentului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*