Daniel Isaila, despre filosofia de la echipa nationala de tineret: „Toata lumea m-a criticat in martie, dar am preferat sa construiesc asa”. De ce le-a multumit tricolorilor

Inaintea meciului dintre Romania U21 si Tara Galilor U21, selectionerul tricolorilor a vorbit despre filosofia pe care a avut-o la baza de cand a preluat echipa nationala de tineret.

Tricolorii mici se vor duela marti, cu galezii, in cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2019, in speranta de a-si consolida pozitia de lider in clasamentul Grupei 8.

Daniel Isaila a tinut sa le multumeasca elevilor sai pentru concentrarea si seriozitatea de care au dat dovada in momentele in care colegii lor de la echipele de club erau in vacanta, in timp ce ei erau nevoiti sa munceasca in cantonamentul reprezentativei de tineret. Selectionerul a explicat si care a fost ideea de baza a strategiei sale, preferand sa „forteze maturizarea unor tineri”.

„Cred ca jucatorii romani se maturizeaza mai tarziu fata de cei din campionatele puternice. E vorba despre alta pregatire la nivel de juniori, alta educatie. Din prima zi ca selectioner am cautat fotbalisti cu incredere in fortele lor. N-am tinut cont de varsta, adica am adus si jucatori de 17 ani, mult sub limita admisa la acest nivel. Toata lumea m-a criticat in martie, cand ne-au batut Rusia si Danemarca in amicale, dar am preferat sa construiesc asa, sa fortez maturizarea unor tineri.

Inceputul a fost dificil. Jucatorii si-au aratat caracterul la jocul din Liechtenstein. Toti colegii lor de la cluburi erau in vacanta si postau fotografii de pe plaje, iar ei se aflau in cantonament. Dupa meciul cu Liechtenstein n-au mai avut timp liber, au plecat direct la cluburi. Le-am multumit atunci pentru efort. Cu fiecare actiune pe care am avut-o s-a creat o echipa, s-a sudat grupul. Exemplul cel mai bun e al lui Razvan Marin, care accepta sa continue la nationala sub 21 de ani dupa ce a jucat multe meciuri la seniori. E ca si cum Marin a terminat liceul, a intrat la facultate si de acolo il intoarcem la liceu! si el zice „da, e OK, vreau sa-i ajut pe fostii mei colegi de liceu!”, a declarat Daniel Isaila, potrivit Telekom Sport.

The post Daniel Isaila, despre filosofia de la echipa nationala de tineret: „Toata lumea m-a criticat in martie, dar am preferat sa construiesc asa”. De ce le-a multumit tricolorilor appeared first on Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*