„Dar din dar se face rai”, mesaj prahovean pentru copiii internaţi la Institutul Oncologic din Bucureşti

N. D.

Ce poate fi mai frumos decât să împarţi bucurie cu cei aflaţi în suferinţă, mai ales atunci când este vorba despre cei aflaţi pe un pat de spital ? Iar când pacienţii sunt copii, cu atât mai mult zicala „Dar din dar se face rai” are o şi mai profundă semnificaţie. Dovadă este spectacolul oferit pe data de 3 februarie de către grupul vocal „Cununița Muntenească” din Ploiești pentru copiii internați la Institutul Oncologic București, pentru a le aduce o mică bucurie și a-i asigura că nu luptă cu boala singuri. Spectacolul a fost inclus în noua serie de acţiuni umanitare desfăşurată de către voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care vor organiza spectacole şi activități artistice într-o zi din fiecare lună a anului pentru a-i ajuta pe micii pacienți să treacă mai ușor de perioada petrecută în spital. Grupul vocal „Cununița Muntenească” – format din elevi cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani – este coordonat de către Adela Dumitrache Dumitru, profesor de muzică la Liceul „I.L. Caragiale Ploiești” și la Colegiul de Arte „Carmen Sylva”, unde predă canto. Îmbrăcaţi în costume populare, reprezentanţii grupului au interpretat mai multe cântece, încercând să preot1aducă zâmbete şi bucurie celor aflaţi în suferinţă. Atmosfera din spital, cu o puternică încărcătură emoțională, i-a determinat pe artiștii prahoveni să recite și rugăciunile „Înger, Îngerașul meu” și „Tatăl Nostru”, chiar dacă acestea nu se aflau, inițial, în program. Coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, Dănuţ Prună, a anunţat, aşa cum reiese dintr-un comunicat de presă, că grupul prahovean a deschis, practic, seria evenimentelor din acest an – care se vor organiza lunar – dedicate bolnavilor de la Institutul Oncologic Fundeni şi de la Spitalul Fundeni. Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au fost sprijiniți în organizarea acestei activități social-filantropice de la Institutul Oncologic Bucureşti de către reprezentanții Parohiei Pleaşa din Prahova, respectiv cu preotul Marius Gheorghe, cu care au o colaborare mai veche. La finalul activității, părintele Marius Gheorghe a vorbit despre această frumoasă inițiativă, spunându-le și micuților pacienți câteva cuvinte de încurajare. “Ne-am gândit să le aducem o bucurie micuților pacienți de la Institutul Oncologic Bucureşti, mai ales că ne pregătim de perioada intrării în Postul Paştelui, dar şi pentru că este Anul Unităţii de Neam. Aceşti micuţi au nevoie de o încurajare şi acest concert este o încurajare şi un imbold, ştiind că mesajul bisericii noastre se sprijină pe aceşti trei mari piloni: credinţă, nădejde şi dragoste. Dacă avem credinţa că Dumnezeu este cu noi, dacă avem nădejdea că El tot timpul lucrează prin mâinile oamenilor buni şi dacă avem dragoste faţă de aproapele nostru, cu siguranţă că vom putea trece peste orice încercare, cum sunt şi încercările prin care trec şi aceşti copii. Bucuria a fost cu atât mai mare ca printre aceşti copii să găsesc şi un băieţel pe nume tot Marius şi care mi-a mărturisit că vrea să devină preot, pentru că el consideră că, de departe, cea mai înaltă slujire este să-i slujeşti lui Dumnezeu. Un astfel de copil, care totuşi trece printr-o încercare care pe mulţi dintre oameni i-ar deznădăjdui, ne învaţă de fapt cum să privim suferinţa, cum trebuie să privim boala şi că nădejdea, credinţa şi dragostea sunt cele mai importante lucruri în viaţă”, a punctat părintele Marius Gheorghe de la Parohia Pleaşa.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*