De astăzi – liber la imunizare, fără programare, în toate centrele de vaccinare

În Prahova, pe data de 6 mai s-a înregistrat un record de persoane imunizate în 24 de ore

Nicoleta Dumitrescu

În toate centrele de vaccinare din țară, inclusiv din Prahova, începând de astăzi s-a dat liber la imunizare, administrarea serului urmând să se facă fără programare, prin prezentare directă a doritorilor cu actul de identitate. Acest lucru se va putea realiza însă în limita capacității centrelor și a dozelor disponibile, cu respectarea unor reguli stricte, în funcție de vârstă. Prin această măsură, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 a extins modalitatea de înscriere la vaccinare, la nivel național, fără programare în platforma electronică, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România. La nivelul județului Prahova, pentru etapa a treia de vaccinare sunt operaționale 41 de fluxuri de administrare a serului anti Covid-19, care sunt amenajate în cadrul a 29 de centre de vaccinare, în localități atât din mediul urban, cât și rural. Probabil din cauza reticenței prahovenilor de a se vaccina cu acest tip de ser, cel produs de AstraZeneca se mai administrează doar într-un singur centru, cel de la Florești, de mâine fiind anunțat că şi la două dintre centre – de la Ploiești și Valea Călugărească – acest tip de vaccin va fi înlocuit, imunizarea urmând să se facă utilizându-se vaccinul Pfizer. Conform informațiilor furnizate ieri de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până pe data de 6 mai, ora 21:30, în județul Prahova au ajuns 215.919 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 165.999 doze Pfizer/BioNTech, 24.920 produse de compania Moderna, 24.200 de doze AstraZeneca, dar și 800 de doze
Johnson & Johnson. Dintre acestea, au fost administrate 203.867 de doze, până ieri la ora 13.00. De altfel, potrivit unui anunț al subprefectului Felix Bulearcă, pe data de 6 mai a fost înregistrat un record de persoane vaccinate anti SARS-CoV-2 pentru județul Prahova, în 24 ore: 4.256. Pe de altă parte, până ieri, 76.788 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin. De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 192 doze „pierdute“ din diferite motive și 39 de reacții adverse post imunizare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*