De ce persecută școala elevii sportivi?

Noi cazuri răzbat din școli timișorene despre descurajarea aplicată de unii dascăli elevilor practicanți ai sportului competițional.

N-ar fi însă nimic nou, căci fără doar și poate asemenea triste situații au tot adunat peste ani noi exemple nu doar pe Bega, ci și la nivel național, cam de când mai dinamici învățăcei au avut temeritatea și capacitatea de sacrificiu, pentru că neîndoielnic implică și așa ceva, întru a îmbina învățătura cu sportul. Ceea ce ar fi însă aparte perioadei postdecembriste și vorbind tot la modul general și într-un plan colectiv, dat fiind că românii au continuat să-și fure singuri căciula cu o constanță demnă de o cauză mai bună, îndeletnicirea tăierii propriei crengi de sub picioare a fost parcă aplicată cu și mai mare sârg în ultimele decenii în tot mai numeroase sfere și fațete ale vieții sociale, într-o rătăcire fără discernământ a busolei, așa încât și acest aspect la prima vedere mai puțin important al raportării la practicarea sportului competițional de către unii elevi sau liceeni de pe băncile unor instituții de învățământ nu de profil a suferit neplăcute alterări, chiar cu unele cazuri mai delicate, pe fondul inevitabilei exercitări a obtuzității unora dintre dascăli.

Absolut nimeni și deloc n-ar contesta importanța vitală a deprinderii de către elevi a educației școlare preuniversitare, cu rezervele de rigoare vizavi de eficiența sistemului de învățământ, cât e înaripare a viitoarelor generații și cât e înregimentare prin îndoctrinare, însă un firesc reflex mental de bun simț te-ar duce pe de altă parte imediat cu gândul la dictonul Mens sana in corpore sano.

Și nu numai la înțeleptele vorbe. În general, românii se tot plâng că nu le-ar merge ceva tocmai bine și se tot întreabă oare de ce, constatând aceleași efecte repetitive, ba chiar cu caracteristici cronicizate ale stărilor de fapt, iar unul dintre minusuri are de-a face fără doar și poate cu nivelul activității fizice depuse, mai popular spus, cu mișcarea. Ideal, în aer liber.

Am repetat la nesfârșit despre importanța practicării sportului dar mai ales a mișcării în general, și cu atât mai mult în rândurile tinerilor, ca modalitate de prevenție în raport cu încărcătura resimțită de sistemul sanitar, însă euro-barometrul nu minte, semnalând că România se găsește și în acest caz la coada ierarhiei continentale, când vine vorba de practicarea mișcării în rândul adulților.

Ori dacă pentru două treimi dintre adulții țării conceptul de mișcare și sport este străin existenței de zi cu zi, sedentarismul constituind un modus vivendi reflectat și în mentalitatea manifestată, atunci cine le-ar putea oare insufla generațiilor viitoare o sănătoasă conectare la ideea de mișcare!? Cine?

Dintr-un patriotism pe alocuri de fotoliu, multor milioane de români le surâde nespus ideea că o compatrioată ar fi numărul 1 mondial într-un sport individual precum tenisul de câmp, iar alte milioane ar da din cap cu binețe la auzul proverbului latin.

Însă, la modul general, românii nu și-au rafinat cu adevărat cultura sportivă, rămasă în percepția colectivă la un stadiu abstract, de unde și absența unei voințe comune, indusă de crezuri puternice, de a încuraja la un mod conștient și fervent susținerea a tot ceea ce înseamnă activitate sportivă, cu impactul său benefic asupra vieții sociale, și cu atât mai mult când practicanți sunt exponenții noilor generații.

Lupta pentru cauza sportului nu este una națională și de masă, iar în consecință și sistemul de învățământ are inevitabilele lacune ale percepției importanței stimulării acestui domeniu cu impact în timp asupra bunăstării unei națiuni. Nu poți să-i soliciți cuiva atenția pe un subiect pe care nu-l înțelege, din lipsă de cunoaștere sau chiar ignoranță.

De unde și derapajele unor dascăli vizavi de învățăcei care se străduiesc în a practica în paralel sportul competițional, pentru o grupare de profil locală ale cărei culori le reprezintă la nivel național sau chiar internațional, la urma urmei un motiv de mândrie pentru comunitate. Iar a te pregăti pentru un asemenea concurs, sau o serie de întreceri, comportă cu atât mai mari dificultăți pentru elevii sau liceenii împărțindu-se între școală și arenă. Implică multă transpirație în antrenamente, multă energie fizică și mentală consumată, mult timp alocat, multă pasiune și strângerea din dinți. Drumuri anevoioase și competiții cu tot ceea ce înseamnă încărcătura lor.

Este ceva meritoriu a îngemăna învățătura și sportul iar asemenea tineri ar trebui încurajați și admirați, ca bune exemple, dar nicidecum aproape chiar persecutați.

Timp pierdut pe la colțuri de stradă? Deloc. Droguri? Deloc. Alcool și țigări? Deloc. Alte pericole ale vieții sociale din noua ordine inducând posedarea satanică voită a spiritului uman? Deloc.

La susținerea dublului rol paralel al acestor tineri, de elevi și sportivi, ar trebui să conlucreze nu cu vorbe ci prin fapte ambele ministere de resort, cel al tineretului și sportului respectiv de învățământ, și nu prin activități pompieristice, surle și trâmbițe cu bătut din tobe, ci prin aplicarea întocmai a unei circulare care n-ar trebui să lipsească din domeniul educațional, în ideea sprijinirii învățăceilor angrenați în activitățile extrașcolare.

O normativă de bun simț, dar și eficient aplicată.

Să mai reamintim oare că examinatorii testelor Cambridge sau similare sunt interesați în grila de înscriere a aspiranților de implicarea acestora în activitățile extrașcolare inclusiv cu conotații legate de mișcare și sport, răspunsuri afirmative inducându-le învățăceilor puncte suplimentare? Ar fi de la sine înțeles, iar nenumărați oameni de mare succes au deprins în formarea lor inclusiv volitivul practicării sportului competițional. Nici pe departe o floare la ureche.

Este o chestiune de mentalitate, greu implementabilă într-un cadru social românesc șablonat în repere stătute, greoaie, puțin flexibile. O persoană rigidă în aversiunea față de transpirația efortului fizic nici nu poate percepe sacrificiile făcute de un adolescent în lăudabila tentativă de a jongla între carte și sport.

Stufoase, programele școlare au complicat cu atât mai mult viața învățăceilor, fie ei cu înclinații sportive sau nu, iar cu cât se găsește unitatea de învățământ la o mai mare înălțime a dispunerii ștachetei așteptărilor, cu atât mai ridicate și șansele apariției unor derapaje din partea anumitor dascăli. Pe când stimularea elevilor amatori de sport și cu atât mai mult a celor legitimați la cluburi cu activități competiționale ar trebui să fie de fapt o nescrisă literă de lege.

Acei tineri sunt de admirat și în mod cert dețin potențialul acelui ceva în plus, special, care le-ar putea servi în timp tocmai în plan educațional. De fapt, prin exemplul particular al badmintonului timișorean, o ramură de referință în capitala Banatului, atât prin prisma practicanților de altădată, ajunși cineva în societate tocmai prin cimentarea la baze a dragostei de sport în adolescență, cât și a celor din ultimele generații, ceva mai tineri și învățând tocmai în unități școlare dintre cele mai respectate, eșantionul este cât se poate de clar definit. Adolescenți de calitate, cu un mare potențial în plan profesional, și care au pe deasupra fericita înclinație de a practica sportul, amator sau de competiție.

Dar au pățit-o și dintre ei, campioni naționali seara, departe de casă, în numele Timișoarei, și aproape puși la colț a doua zi în fața propriilor colegi de clasă, după o călătorie în noapte cu medalii la gât, și nu neapărat pentru vina de a nu fi stăpânit cunoștințele testate de dascăl, ci pentru particularitatea de a fi altfel, cu un plus din acest punct de vedere.

Și o pățesc și cei care acum vin din urmă. Alexandra Soare, o campioană națională de badminton la categoria sub 15 ani, la dublu fete și dublu mixt, așadar capabilă de a triumfa în echipă, a aflat cu subiect și predicat în ora de logică din clasa a IX-a la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” Timișoara, că ar fi meritat nota 8 dar se alege cu un trei pentru absența din zilele anterioare. Și acesta poate fi criteriul de acordare a notelor pe adresa unei adolescente care în weekend nu huzurise, ci devenise medaliată la nivel național între seniori pentru sportul timișorean în Cupa României.

Unde este oare logica unei asemenea abordări din partea dascălului și ce păzesc oare în general vizavi de această problemă vădit existentă și printr-o simplă exemplificare ambele ministere de resort sau inspectoratele școlare?

Ar mai fi și alte cazuri pe plan local, fără a enumera cu trimiteri individuale ci doar prin a semnala că în situații similare elevi-sportivi pot fi etichetați în văzul colegilor de clasă drept ”nesimțit și prost”, dar problema este de fapt cu mult mai complexă și mai gravă decât atât, iar în tot cazul deloc punctuală.

Iar dacă legea nescrisă a bunei înțelegeri nu funcționează în catalogul unora, atunci ar trebui întocmită una scrisă, dar și pusă în aplicare. Căci una este să ai îndreptățite așteptări de la cel pe care îl înveți, și alta e să-i tai aripile în plan psihologic. Adolescenți din ziua de azi care chiar își văd cu sârg de treabă, stând deoparte de tentațiile vârstei dar sacrificându-se în schimb cu frumusețe prin a include și sportul competițional în existența de zi cu zi, ar trebui percepuți ca fiind potențiale modele pentru societate, în egală măsură în care olimpici performanți la alte materii sunt evidențiați ca atare. Și nu persecutați sau chiar suficient de terorizați pentru a nu mai îndrăzni să înfățișeze motivări deloc fictive, de teama unor repercusiuni de un fel sau altul.

Societatea românească visează să prospere întru bunăstare dar discriminarea poate lua locul înaripării, cu trimitere tocmai de la catedră. Nici o șansă cu asemenea reflexe defetiste, emanând tocmai din sistemul de învățământ. Ne-am visa sănătoși tun ca nație, neatinși de probleme, dar când colo tocmai în sala de clasă erup rătăciri ale unor dascăli care pesemne nu-și înțeleg menirea.

Așadar, până om ajunge sănătoși tun, trebuie mai întâi să nu mai fim bolnavi cu capul. Mai greu de înlăturat, la îngroșarea mantiei disonanței cognitive ce învăluie încetul cu încetul nație după nație.

 

The post De ce persecută școala elevii sportivi? appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*